Danemarca se clasează deasupra nivelului mediu din statele OECD în ceea ce privește cheltuielile legate de sănătate, investind 9,5% din Produsul Intern Brut și respectiv 2 500 de euro pe cap de locuitor în 2006. Un sistem de evaluare anuală a organismelor care furnizează servicii medicale și gestionarea activității administrative din spitale de către un Consiliu dedicat condus de un specialist în management, și nu de un medic, fac din sistemul de sănătate danez unul dintre cele mai eficiente din Uniunea Europeană. Sondajele arată că 90% dintre danezi sunt mulțumiți de sistemul medical care funcționează în țară. >>>
Sectorul public este principala sursă de finanţare a sistemului de sănătate, la fel ca în majoritatea ţărilor OECD, 83% dintre cheltuielile cu sănătatea fiind finanţate de stat (2002), potrivit e‑Hospital. În 2004, Danemarca avea 3,6 medici la mia de locuitori, mai mult decât media OECD de 3,1 /1 000 locuitori. Numărul asistenţilor medicali se situa, de asemenea, deasupra mediei OECD (2006).
Ca în majoritatea ţărilor OECD, numărul paturilor de spital a scăzut de-a lungul timpului, iar declinul a coincis cu o reducere a duratei medii de timp petrecute în spital de către pacienți și o creștere a numărului operaților chirurgicale realizate în ambulatoriu.
În ultimii zece ani, Danemarca s-a bucurat de creşteri importante ale speranței de viață (75 de ani pentru bărbați, 80 pentru femei), datorită îmbunătățirii condițiilor de viață și a progreselor realizate în îngrijirea medicală.
Contribuții locale în programele de prevenție
Sistemul danez de sănătate se bazează pe principiul accesului liber și egal la îngrijiri medicale pentru toți cetățenii. În 2005, cheltuielile publice au reprezentat 84% din totalul investițiilor în sănătate, iar cheltuielile private au fost 16% din total. Cheltuielile private de sănătate reprezintă acele servicii plătite din buzunar pentru medicamente sau servicii de stomatologie. Pentru a finanța cea mai mare parte a cheltuielilor locale și regionale, statul impune o contribuție de 8% pe venitul taxabil.
În fiecare an se poartă negocieri între Guvern și reprezentanții regiunilor și ai municipalităților în cadrul cărora se stabilește cadrul economic pentru sectorul de sănătate, inclusiv nivelul taxelor și al cheltuielilor și resursele alocate.
La nivelul fiecărei regiuni, există trei moduri de finanțare: un grant masiv din partea statului (75%), o subvenție acordată activităților de nivel național (5%) și o contribuție locală (15%).
Grantul oferit de stat reflectă dimensiunile cheltuielilor necesare, cum ar fi structura demografică și socială a fiecărei regiuni. Scopul subvenției acordate activităților de nivel național este de a încuraja autoritățile locale să stimuleze activitatea la nivel de spitale, în timp ce scopul contribuțiilor locale este de a încuraja municipalitățile să inițieze măsuri eficiente de prevenţie. La nivel regional și municipal se folosesc diverse instrumente de management pentru a controla cheltuielile, în special contracte și înțelegeri între spitale și autoritățile locale și monitorizarea permanentă a cheltuielilor. Aproximativ 36% din populație utilizează o asigurare privată de sănătate, opțională, care oferă acces la îngrijire în spitale private din Danemarca și din străinătate. Asigurarea privată de sănătate este cumpărată în cea mai mare parte de către companii, care o oferă angajaților ca pe un beneficiu salarial. În 2005, asigurările medicale private reprezentau 1,6% din totalul cheltuielilor cu sănătatea, dar această valoare înregistrează o tendință de creștere rapidă.
Evaluarea organizațiilor din sectorul medical
Un program extins, bazat pe standarde pentru evaluarea calității, se află în curs de implementare în Danemarca, având drept scop incorporarea tuturor organizațiilor care acordă servicii de sănătate, inclusiv a standardelor organizaționale și a celor clinice. Organizațiile sunt evaluate în funcție de abilitatea lor de a îmbunătăți performanța, măsurată potrivit unor standarde care au în vedere procesele și rezultatele.
Programul de evaluare este un sistem normal de acreditare, bazat pe o auto-evaluare anuală și pe o evaluare externă, făcută de un corp profesional acreditat, la fiecare trei ani.
O dată la doi ani, autoritățile locale daneze și Ministerul Sănătății și al Prevenției realizează un studiu din punct de vedere al experiențelor pacienților, pentru a-l putea compara cu evaluările făcute în paralel.
În 2004, a fost instituit un sistem de raportare a evenimentelor neplăcute, scopul său fiind de a îmbunătăți siguranța pacienților și serviciile medicale. Astfel, personalul din domeniul sănătății este obligat să raporteze orice evenimente neplăcute sau suspecte legate de tratamentul unui pacient sau de perioada petrecută de acesta în spital.
Noua strategie pentru digitalizarea sistemului de sănătate a fost adoptată în 2008, iar ideea pe care o urmează este aceea că informațiile legate de pacient trebuie să circule dincolo de frontierele organizaționale și sectoriale. În acest context, noi legi au fost promovate. Medicii sunt obligați să informeze pacienții asupra bolii lor, a tratamentului și a efectelor adverse pentru a obține consimțământul acestora, iar pacienții au dreptul să își vadă dosarul medical fără costuri suplimentare.
În 2008, autoritățile locale au creat un comitet pentru evaluarea rolului pe care îl vor juca în viitor medicii generaliști în sistemul danez de sănătate pentru a asigura accesul facil la tratament de calitate și utilizarea eficientă a resurselor. Ministerul Sănătății și Prevenției a desemnat un grup de lucru pentru a stabili gradul de ocupare a timpului pe care îl presupune munca administrativă la nivelul spitalelor publice, cu scopul de a reduce birocrația de la acest nivel.
Spitale subordonate autorităților locale
Sistemul spitalicesc din Danemarca se află în prezent descentralizat la nivelul autorităților locale ale celor cinci regiuni ale țării, aproape toate spitalele fiind de stat (95% din capacitatea spitalelor se află în sistem public).
Ministerul Sănătății și al Prevenției, prin intermediul Consiliului Națio-nal pentru Sănătate, contribuie la planificarea serviciilor de sănătate prin intermediul directivelor și al regulamentelor legate de tratamentele de bază și de cele specializate, și de funcțiunile din cadrul spitalului. Este reglementat, de asemenea, modul în care diverse forme de tratament ar trebui organizate, inclusiv coordonarea diferitelor nivele de tratament. Autoritățile locale sunt obligate să facă înțelegeri interregionale în ceea ce privește departamentele pentru servicii ultra specializate, asigurându-se totodată că pacienții obțin acces egal la tratamentele necesare. Aceasta pentru că în cadrul unei singure regiuni nu se poate acoperi, în fapt, întreaga gamă de tratamente exclusiv în spitalele locale.
Mai mult, cu aprobarea Consiliului Național pentru Sănătate, autoritățile regionale pot trimite pacienți la clinici din străinătate mai avansate pe specializarea respectivă, cheltuielile fiind suportate de stat. Autoritățile regionale au, de asemenea, posibilitatea de a face înțelegeri directe cu un spital din străinătate, dar în acest caz regiunea, și nu statul, acoperă costurile.
Cetățenii pot alege la ce spital vor fi tratați, însă cu anumite limite. De asemenea, ei pot opta pentru a fi tratați în țară sau în străinătate, în cazul în care timpul de așteptare pentru tratamentul în ţară depășește o lună. Numărul pacienților care doresc să se trateze în străinătate este în creștere, în special pentru tratamente chirurgicale ortopedice, intervenții chirurgicale oftalmologice sau pentru tratamente ORL.
Pe lângă spitale de stat și spitale private deținute de diverse asociații, există și un număr mic de spitale complet private, aflate în afara sistemului public de sănătate. În prezent, acest sector este foarte modest, reprezentând 0,2% din numărul total de paturi.
Managerii spitalelor – economiști, nu medici
Cu câțiva ani în urmă, era normal ca managementul unui spital să fie încredințat unei singure persoane cu o carieră în domeniul medical, care era responsabilă pentru întreaga funcționare a spitalului.
În prezent, e important ca directorul unui spital din Danemarca să aibă pregătire în Economia afacerilor, mai degrabă decât în Medicină. De asemenea, multe spitale mai mici au fuzionat într-unul singur, iar în spitalele mai mari a fost deja testat un model nou de management, așa numitul model al Consiliului Executiv. Acest model implică un management de cel mai înalt nivel, cu responsabilități exclusive, implementat de un Birou Executiv care include un medic, un specialist în finanţe, unul în resurse umane, un specialist în inginerie şi un altul profilat pe segmentul cercetare-dezvoltare.
Pentru moment, în Danemarca, potrivit modelului de management departamentar, secțiile sunt în mod normal conduse de două persoane – un consultant administrativ și un asistent-șef care gestionează împreună chestiunile administrative și financiare, consultantul având de obicei ultimul cuvânt. <<<
Demografie
Populaţia Danemarcei numără 5,5 milioane de persoane. Se află pe locul şapte în lume în rândul ţărilor cu cea mai vârstnică populaţie şi înregistrează o creştere dintre cele mai lente.
Raluca Băjenaru
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica
