Sau poate… cu boală! Ambele variante ar putea fi valabile. Sunt medici care stau de veghe în lanul de sănătate și care se străduiesc să facă tot binele pe care îl pot face. Operând inimile nou‑născuților, consultând un vârstnic și privindu-l cu simpatie, învăluindu-l cu o lumină caldă, empatică, în ochi. Pacientul nu e dușmanul, ci rațiunea de a fi a medicului. Totuși, relația aceasta profundă este grav și adânc viciată de tot felul de agresiuni și limitări. “Bine, avem și noi uscăturile noastre!”, îmi spunea unul dintre cei intervievați în cadrul acestui număr. Dar nu uscăturile fac pădurea. Sau dacă o fi așa, să ne uităm și să punem lumina pe insulele mici de verde. Să le îngrijim, să le creștem, să le dezvoltăm. Să înverzească pădurea.
În acest număr puteți citi despre realizări și cercetări mai cunoscute în străinătate decât la noi acasă, despre rezistența interioară cu care se poate trăi o viață de om și se poate crea într-o societate alienată, de care nu reușim să ne desprindem nici astăzi, la mai bine de 20 de ani.
Despre unul dintre cei trei chirurgi care “repară” în România inimile bebelușilor și despre paradoxurile acestui domeniu. Înainte ziceam că nu sunt bani. Acum, bani pentru operații ar mai fi. Dar nu sunt oameni, nu mai sunt anesteziști, asistente, medici. Când vor fi însă și oameni, nu o să mai fie pacienți. Deja fug care – încotro. Aaa, cei care rămân sunt cei fără bani și pe care nu-i vrea, nu-i “targhetează” nimeni.
Despre “vindecarea relației medic – pacient”, un titlu inspirat care poate fi extins la nivelul întregului sistem medical românesc, din care facem parte, până la urmă, cu toții, personal medical și pacienți. Și la care vă propun să veghem, cu mare grijă!
Ce risipă poate să fie mai mare decât cea a vieților copiilor noștri?!
