Numărul deceselor provocate de cancer în România s-a dublat din 2009 până în 2012, potrivit raportului Jurnalului European de Oncologie din 2013, au atras atenția Comisia pentru Sănătate Publică, Comisia pentru Drepturile omului, culte și minorități din Senatul României și Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), în cadrul unei conferințe organizate în contextul Zilei Mondiale de luptă împotriva cancerului (4 februarie).
În 2009 s-au înregistrat 182 de cazuri la suta de mii de locuitori, iar în 2012, rata a crescut la 388 de cazuri la suta de mii de locuitori. Unul dintre motivele acestei evoluții este lipsa programelor naționale de informare și screening privind cancerul, au susținut cei prezenți la masa rotundă.
,,Este necesar ca în România să fie declanșate de urgență campanii de informare și programe de screening, cel puțin pe cele cinci forme de cacer menționate mai sus. Voința politică este hotărâtoare în a aproba finanțarea corectă a acestor programe de informare și de screening, iar susținerea acestei Conferințe de cele două Comisii din Senat, ne dă o speranță în viitor. Aceste cancere, depistate la timp, vor crește șansele de supraviețuire și vor scădea costurile de tratament”, a declarat Cezar Irimia, președintele FABC.
Medicii oncologi susţin că, dacă este depistat din timp, diagnosticat corect şi dacă pacientul urmează schema de tratament specifică tipului de boală dezvoltat, cancerul poate fi vindecat complet sau cel puţin transformat dintr-o boală cu un deznodământ fatal rapid într-o boală cronică.
,,Ca politician dar mai ales ca medic, aș dori urgentarea declanșării programelor naționale de informare și screening pentru a evita tragedii și pentru a da o stare de siguranță cetățenilor”, a spus Dr.Ioan Luchian, Președintele Comisiei de Sănătate din Senat. Dr.Vasile Ciurchea, președintele CNAS a propus stimularea medicilor de familie pentru realizarea de riscograme și depistarea precoce a bolilor cronice.
Directivele CE din 2003 recomandă statelor membre UE organizarea de programe naţionale de screening pentru cancerul de col uterin, cancerul mamar şi cancerele colo-rectale, în cadrul noii strategii naţionale de control al cancerului. Ministerul Sănătăţii a organizat și finanțat încă din 2012 primul și singurul program naţional de screening organizat al cancerului de col uterin.
România: Tipul de cancer cel mai frecvent
Incidență/an Mortalitate/an
1.Cancer pulmonar-bărbați și femei 11.644 10.071
2.Cancer colorectal-barbați și femei 10.256 5.675
3.Cancer sân 8.981 3.244
4.Cancer de prostată 4.532 2.018
5.Melanom 1.121 364
Toate tipurile de cancer
excl. cancere cutanate
non-melanom 78.760 48.252