„O carte care exprimă sufletul unui profesionist din domeniul medical”, așa definește bioeticianul prof. dr. Vasile Astărăstoae, președinte al Colegiului Medicilor din România, lucrarea dr. Gheorghe Borcean intitulată „Implicații bioetice ale deciziilor medicale la sfârșit de viață”.
“Chirurgia este o profesie tristă. La fiecare zece pacienți există un deces sau o persoană care știi că mai devreme sau mai târziu se va prăpădi, căci boala sa nu este altceva decât începutul sfârșitului”,
dr. Gheorghe Borcean
Este o literatură de frontieră, aflată la interferența dintre mai multe domenii, cum ar fi filosofia, etica, istoria, religia, etnologia sau diferitele mentalități. O lectură deschisă, care ne face să ne gândim că așa cum așteptăm o calitate cât mai bună a vieții, ar trebui să așteptăm și o calitate superioară a morții.
„Chirurgia este o profesie tristă. La fiecare zece pacienți există un deces sau o persoană care știi că mai devreme sau mai târziu se va prăpădi, căci boala de care suferă nu este altceva decât începutul sfârșitului”, mărturisește dr. Gheorghe Borcean, autorul lucrării. „Suferința pacientului și cea a familiei sunt de nerăscumpărat”, adaugă autorul, care se poziționează împotriva eutanasiei, pe care o consideră odioasă, atât ca teorie, cât și ca practică. „Suntem obișnuiți cu consumismul în care trăim și ajungem să credem că totul se poate obține cu bani, dar modul în care murim nu se poate plăti”, afirmă autorul, care consideră că moartea reprezintă eșecul terapiilor. Moartea există ca și viața, nu este o boală, este un fenomen pe care trebuie să-l înțelegem. Trebuie să luptăm în schimb pentru o moarte într-un mod civilizat, căci medicina se adresează omului viu, până când acesta nu mai suflă, este de părere dr. Gheorghe Borcean.
„Această carte are ceea ce poate uneori uităm când facem o analiză, și anume are suflet. Este sufletul unui medic dedicat profesiei sale, pe care o înțelege ca o misiune și care redescoperă spiritul misionar”, a precizat prof. dr. Vasile Astărăstoae. „Bioetica, așa cum a fost gândită de van Landester Potter, este arta supraviețuirii medicinei, o punte spre un viitor uman, sau, așa cum o definesc enciclopediile, este știința care, apelând la metode interdisciplinare, analizează comportamentul uman în științele vieții prin prisma principiilor morale. Cartea doctorului Borcean acoperă ambele definiții”, adaugă prof. dr. Astărăstoae.
Sfârșitul vieții și moartea au fascinat cultura umană și au fost elemente esențiale ale tuturor religiilor și mitologiilor. În același timp, sfârșitul vieții și moartea au impus decizii medicale dificile pentru orice profesionist. De aceea, acest subiect este dificil și delicat în abordare. Implicațiile bioetice ale deciziilor medicale la sfârșit de viață sunt de fapt reflexii etice ale unui om care are experiență medicală și care sintetizează și experiența altora.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica – februarie 2011
Florin Pupăză