Ministerul Sănătăţii a început seria de consultări şi discuţii pe tema proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar, primele discuții fiind întreținute cu reprezentanţii Academiei de Ştiinţe Medicale din România.
La întâlnire, ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, preşedintele CNAS, Lucian Duţă şi Cristian Vlădescu, preşedintele Comisiei prezidenţiale şi directorul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar au făcut o prezentare asupra modificărilor esenţiale pe care proiectul de act normativ le va aduce în sistemul sanitar, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului.
Membrii Academiei prezenţi la întâlnire au prezentat propunerile şi observaţiile asupra proiectului şi au arătat disponibilitate de a lucra împreună cu iniţiatorii noii legi la elaborarea legislaţiei secundare şi a normelor de aplicare.
În următoarea perioadă, Ministerul Sănătăţii va organiza mai multe întâlniri cu asociaţiile profesionale, asociaţiile civile, patronate şi sindicate pentru a explica noile prevederi legislative şi pentru a primi observaţiile şi propunerile din partea acestora, se menționează în comunicatul de presă.