Campania “Un singur pas îți taie răsuflarea? Nu lăsa plămânii să te îmbătrânească!” derulată de Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate (CPSS), cu sprijinul GlaxoSmithKline (GSK) şi în parteneriat cu Centrul pentru Studii de Medicina Familiei şi rețeaua Biblionet a testat peste 2.500 de persoane din mediul urban și rural și a ajutat la diagnosticarea cu Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC) a doi din zece români. Aproximativ 40% dintre aceștia sunt din București.
Derulată în perioada 12 – 24 noiembrie, în preajma Zilei Mondiale a Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC) în România, campania a vizat realizarea de testări gratuite de spirometrie, cu asistența medicilor specialiști pneumologi și a medicilor de familie în trei oraşe mari şi, pentru prima oară în acest tip de campanii, şi în mediul rural – în comunele din opt judeţe din România.
În Bucureşti, 750 de persoane au fost testate, iar 200 au aflat că suferă de BPOC, în Iaşi numărul celor testați a fost de 700, iar 15% dintre aceștia au fost diagnosticați cu BPOC. Numărul persoanelor testate în Cluj-Napoca a fost de 550, dintre care 15% au fost depistate cu această afecțiune. În mediul rural, la nivelul comunelor din cele opt judeţe ale ţării unde a ajuns campania (Timiş, Iaşi, Cluj, Constanţa, Braşov, Dolj, Mureş şi Călăraşi), au fost testaţi gratuit 500 de localnici, dintre care aproximativ 20% au aflat că suferă de BPOC. Rezultatele arată că nouă din zece români consultaţi în mediul rural nu au beneficiat niciodată de o testare de spirometrie şi de un consult medical de specialitate.
Peste 1 milion de români sunt afectați de BPOC, conform statisticilor Societății Române de Pneumologie. De asemenea, datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că România ocupă locul trei în Europa în ceea ce privește incidența mortalității prin BPOC la bărbați, categoria cea mai predispusă la această boală. Mai puțin de jumătate dintre cei care suferă de BPOC au beneficiat de o spirometrie în ultimul an, conform acelorași date ale Societății Române de Pneumologie.
Simptomele BPOC includ oboseala, dificultate la respirare, lipsa de rezistență la efort, tusea, expectorația și senzația de sufocare. Testările de spirometrie sunt singurele care pot stabili diagnosticul de BPOC. Pentru că boala este cronică și prin urmare incurabilă, diagnosticul precoce este vital. Urmarea unui tratament continuu înainte de o pierdere importantă a funcției pulmonare poate încetini evoluția bolii și crește calitatea vieții pacienților.