Prof. Dorin Sarafoleanu a reuşit să facă otorinolaringologia românească vizibilă la nivel internaţional. A tratat în zeci de ani de carieră mii de bolnavi, care îl caută încă şi stau la coadă, la programări, cu săptămânile. Am vorbit despre modele, despre elevi, despre satisfacţii, despre criza adâncă a sistemului de sănătate, despre onestitate şi sinceritate în medicină.
Aţi primit recent un premiu, despre ce este vorba ?
Am primit un premiu de excelenţă din partea Conducerii Societăţii Latine de ORL şi chirurgie cranio-facială pentru contribuția pe care am adus‑o la reorganizarea şi relansarea ştiinţifică a acestei Societăţi la Congresul care a avut loc la Bucureşti în urmă cu patru ani. Dedic această distincţie otorinolaringologiei româneşti şi colaboratorilor mei. Alături de ei, acum patru ani, am reuşit să găzduim la Bucureşti un număr de 187 invitaţi de pe toate continentele alături de peste 500 de participanţi români. Am avut atunci ca oaspeți lideri internaţionali din toate domeniile otorinolaringologiei, inclusiv cercetarea spaţiului cosmic, medicul Papei, medici curanţi ai câtorva Şefi de State din Europa şi de pe alte continente. Nivelul ştinţific al reuniunii a fost apreciat ca excepţional, fapt pentru care am fost ales ca Preşedinte al acestei societăţi pentru un mandat. Iată aşadar care au fost criteriile acordării acestei distincţii.
Cum e văzută otorinolaringologia românească în străinătate ?
Otorinolaringologia românească este în ultimii ani din ce în ce mai vizibilă în context internaţional. Avem câţiva lideri foarte bine pregătiţi, cu stagii multiple în clinici prestigioase, care au o viziune modernă asupra specialităţii, formaţi la o şcoală românească care numără două – trei clinici de valoare europeană. Exemplific această afirmaţie cu un fapt de la ultimul congres de acum o lună din Italia. Delegaţia română – foarte numeroasă – a prezentat peste 14 lucrări ştiinţifice, profesorii Codruţ Sarafoleanu şi Dan Cobzeanu au fost solicitaţi să participe şi să conducă mese rotunde, au ţinut lecţii pe probleme de patologie şi chirurgie de ultimă oră. Vreau, de asemenea, să vă spun că toate lucrările tinerilor noştri au fost apreciate, suscitând discuţii şi comentarii favorabile. Ca dascăl al multora dintre ei, am avut o mare satisfacţie şi cred că ne putem mândri cu ei. Viitorul cred că va dovedi că nu mă înşel.
Am însă o strângere de inimă când văd că acasă la noi nu ne bucurăm de aceeaşi apreciere. Otorinlaringologia românească se bucură de interesul a numeroase personalităţi şi şcoli medicale de specialitate din Europa şi din lume. Dovada, faptul că în fiecare an ne vizitează şi se implică în diverse manifestări de specialitate unele din cele mai prestigioase personalităţi din domeniu. Pe de altă parte, tinerii noştri profesori primesc din ce în ce mai multe invitaţii de a participa la conferinţe, la mese rotunde, de a conduce cursuri instrucţionale şi de training la congrese, în reuniuni internaţionale de prestigiu.
Mă opresc doar la aceste câteva exemple la care aş adăuga şi pe cei 7 – 8 000 de medici de diferite specialităţi care sunt obligaţi să lucreze în lume, departe de ţară, şi care sunt bine apreciaţi şi respectaţi.
Credeţi că mai putem afirma, uneori cu oarecare maliţiozitate, că şcoala românească de medicină este mediocră? Eu cred că nu, și sunt convins că, în ciuda tuturor dificultăţilor, piedicilor şi a desconsiderării pe care le are de înfruntat la ora actuală, medicina românească va dovedi că este redutabilă, competitivă şi performantă. Sper că cei care astăzi ne desconsideră vor avea puterea şi bunul simţ să recunoască că au greşit. Ce credeţi că s-ar întâmpla dacă ne-ar părăsi toţi medicii?
În timp ce – cu mijloacele modeste de care dispun – tinerii noştri se remarcă pe plan internaţional, în clinicile din ţară se duce o luptă aprigă pentru o dotare modernă, strict necesară, pentru crearea unui mediu de performanţă chirurgicală şi terapeutică. Neavând aceste condiţii tinerii se descurajează, iar cei care refuză ideea plafonării sau a ratării iau drumul străinătăţii. Sunt în toate specialităţile tineri de mare valoare, cu performanţe deosebite, care încă vor să lucreze în ţară. De ce în jurul lor nu suntem capabili să creăm centre de excelenţă care să reprezinte pilonii de bază ai relansării medicinei?! Când vom înţelege oare că valoarea, meritul şi performanţa sunt deasupra politicului şi că datoria puterii este să caute, să promoveze şi să protejeze valorile din toate domeniile?! Prestigiul internaţional şi respectul acordat unei ţări se datorează exclusiv valorilor.
Am făcut această digresiune pentru că vreau să vă arăt în continuare că ceea ce nu „observă” cei implicaţi şi (bine) plătiţi să o facă, remarcă oamenii cu suflet şi bun simţ din ţara aceasta. Observând nevoia unor dotări de vârf pentru rezolvarea patologiei cu grad mare de dificultate, constatând că există medicul calificat să o facă, Clinica ORL „Sfânta Maria” a beneficiat de curând de o sponsorizare care a permis dotarea cu un sistem de neuronavigaţie. Acest sistem permite o abordare foarte precisă a unor probleme de patologie rinosinusală – baza de craniu, orbita, şaua turcească – fără sacrificii mutilante şi sechele importante. Iată cum se poate aborda, în condiţii optime, un domeniu şi un teritoriu de graniţă rino-neuro-chirurgicală (rinobaza). Pe plan internaţional această chirurgie este – în ORL – ultima treaptă înainte de chirurgia robotică. Deocamdată chirurgia robotică în ORL face, în lume, doar primii paşi. Se foloseşte în prezent pentru chirurgia bazei limbii şi a hipofaringelui.
De ce numai în aceste zone ?
Deocamdată, aceasta este experienţa internaţională. Sunt însă sigur că se va extinde utilizarea roboţilor chirurgicali şi în chirurgia laringelui, în chirurgia otologică, a nervului facial etc.
Aplicarea chirurgiei robotice la baza limbii este o preocupare importantă pe plan internaţional având în vedere patologia somnului – sforăitul, apneea de somn – cu toate consecințele lor socio-economico-medicale. Să nu uităm că obezitatea, una din cauzele majore ale tulburărilor de somn, cu mari carenţe de oxigenare a creierului, a devenit o problema medico-socială.
Desigur, în patologia obstructivă a căilor aeriene superioare – înainte de a se ajunge la robotul chi-rur-gical – astăzi aplicăm cu bune rezultate o chirurgie cu LASER şi/ /sau radiofrecvenţă asupra cornetelor nazale, a vălului palatin, a bazei limbii şi amigdalelor.
Cum aţi ales această specialitate ?
Am terminat facultatea la Institutul de Medicină din Timişoara. Am fost prima serie de medicinişti care a beneficiat de introducerea secundariatului (rezidenţiatul de astăzi). Am ajuns printr-un concurs foarte dur la Bucureşti la Spitalul Clinic Griviţa („Sfânta Maria” de astăzi). Am avut şansa unică a generaţiei mele să mă pregătesc în secundariat la Clinica ORL Colţea, leagănul specialităţii ORL în epocă. Aici am întâlnit o pleiadă de profesori cu o deosebită valoare profesională şi umană, adevărate modele. Modelele în medicină sunt un lucru foarte important, pentru că în toate activitățile importante, lucrurile se dezvoltă după modele. Dacă modelul are o anumită valoare el coagulează în jur oameni de aceeași categorie. Îi amintesc în ordine pe profesorii Ţeţu, Tempea, Racoveanu, Lăzeanu, Gârbea. De la fiecare aveai multe de învăţat, fiecare din ei putea constitui un model. Le păstrez o amintire frumoasă şi o vie recunostinţă. Mi-am ales însă ca model pe profesorul Mihai Lăzeanu, cu care mi-am făcut şi doctoratul şi apoi am colaborat până la sfărşitul vieţii sale. Era un desăvârşit profesionist, un dascăl cu har şi rabdare, un medic de o ireproşabilă conduită morală şi…un profund gânditor şi om de cultură. El m-a învăţat măsura şi bunul simț profesional în relaţiile cu bolnavul şi colegii. M-a încurajat în direcţia în care a constatat că am înclinaţii şi perspective. Era de o mare căldură sufletească dar, în acelaşi timp, un sever şi inflexibil îndrumător. Lui îi datorez cooptarea mea în Societatea Franceză de ORL şi Chirurgie Cervico-Facială, din care fac parte din 1979. De pe această bază de lansare au urmat apoi cooptarea mea în biroul executiv EUFOS (Federaţia Europeană a Societăţilor ORL) pentru două mandate (8 ani), ca Preşedinte al Societăţii Francofone de ORL şi Chirurgie Cervico-Facială (SFORL) după Congresul Francez ORL organizat de mine în 1999 la Bucureşti (prima dată în România), ca Preşedinte al Societăţii Latine de ORL – despre care am vorbit la început – şi alte demnităţi internaţionale profesionale pe care nu le mai menţionez. Nu pot să nu amintesc faptul că la recomandarea prof. Lăzeanu şi cu sprijinul Ministrului Sănătăţii din epocă, prof. Eugen Proca, şi apoi a acad. Ion Ursu, am obţinut o bursă de studii postuniversitare în Franţa. Aici am învăţat chirurgia cu LASER – o noutate în epocă- chirurgie pe care apoi, cu sprijinul celor amintiţi, am introdus-o în specialitatea noastră în România şi ulterior am dezvoltat‑o. Tot în Franţa, la Institutul Gustave Roussy, mi-am perfecţionat cunoştințele şi tehnicile chirurgicale în cancerul căilor aerodigestive superioare.
La institutul amintit am avut bucuria să constat că Revista Română de ORL din vremea res-pectivă era cerută la schimb cu reviste franceze de specialitate, fiind apreciată pentru valoarea ştiinţifică.
Ei bine, spre marea mea tristeţe, astăzi otorinolaringologia română nu mai are o revistă tipărită. Este o inadmisibilă carenţă, în special pentru cei tineri, care vor să se afirme ştiinţific sau să evolueze într-o carieră universitară. Problemele economice care sunt invocate drept scuză nu pot fi acceptate de vreme ce, în aceleaşi condiţii, Chirurgia, Pediatria, Cardiologia, Pneumologia, Bolile Infecțioase etc., au reviste cotate internaţional.
Sper ca noua generaţie de profesori din Bucureşti şi din ţară să reuşească reaşezarea publicisticii de specialitate şi a activităţii academice în ORL pe baze noi şi moderne, de performanţă şi de comunicare internaţională.
Unul din regretele dumneavoastră ?
Am mai multe regrete si nemulţumiri. Mă mâhneşte neglijarea valorilor şi a elitelor medicale de la noi, atâtea câte au mai rămas. Progresul, performanţele şi prestigiul ştiinţific internaţional se câştigă numai prin elite. Mă întristează şi faptul că prin marginalizarea valorilor am ajuns să ne lăudăm numai cu unele reuşite, fie ele chiar banale, evitând cu grijă să ne analizăm erorile şi incertitudinile. În goana după „succese” (uneori facile) uităm că din când în când trebuie să te opreşti şi să te întrebi „încotro?”, ce am făcut bine şi ce am făcut rău pentru bolnav, ce trebuie schimbat, eliminat sau dezvoltat şi perfecţionat. Oare am făcut destul în domeniul meu de pregătire? Acest proces de metacogniție trebuie, după părerea mea, cultivat alături de nevoia de colaborare interdisciplinară şi de raţionamentul diagnostic şi terapeutic bazat pe dovezi, experiment şi certitudini.
Sunt trist când văd că românii sunt „campioni” la morbiditate în Europa din cauza unui sistem de sănătate haotic, care nu poate gândi sau măcar aplica după un model exterior un sistem de sănătate util şi eficient. Este trist să vezi mii de medici tineri plecând din ţară pentru că nu li se oferă un minim de condiţii profesionale, ca să nu mai vorbim de salariu. În sfârşit, ca să scurtez inventarul lucrurilor care mă întristează, aduc în discuţie problemele malpraxis-ului. Statisticile internaţionale arată că diagnosticele greșite aparțin în proporţie de 13% personal medicului. Atunci cum de în România procentul diag-nos-ti-celor greșite este de 42%? Simplu: gravele deficienţe ale sistemului, do-tarea, funcţionalitatea etc. Dar acestea nu ni se pot imputa nouă, me-dicilor! Noi însă ar trebui să punem întrebarea (măcar retorică): „Domnilor, de ce ne aruncaţi în lup-tă aproape cu mâna goală?” Daţi-ne ce este necesar şi nu veţi mai fi tentaţi să vă consultaţi la Viena.
Puteţi rememora un moment de satisfacţie deosebită în cariera dumneavoastră?
În cariera fiecărui medic există momente de bucurie şi de satisfacţie. În primul rând, respectul şi aprecierea bolnavilor, apoi faptul că am creat o clinică modernă orientată spre o chirurgie de o deosebită dificultate tehnică. Mi-au dat momente de bucurie monografiile la care am trudit ani de zile şi care mi-au fost publicate în cele mai prestigioase edituri româneşti, inclusiv Editura Academiei, priorităţile pe care le-am avut în modernizarea ORL-ului de la noi (imunologie ORL, LASER, chirurgie endoscopică rinosinusală), congresele de la Bucureşti, şi nu în ultimul rând o anumită recunoaştere internaţională. Am lăsat la urmă satisfacţia cea mai importantă şi anume valoarea colectivului de tineri pe care i-am format în clinică şi care astăzi sunt alături de Codruţ, fiul meu, care conduce Clinica ORL „Sfânta Maria”.
Per ansamblu, mai mult optimism sau mai mult pesimism ?
Da, sunt optimist. Pentru că în medicină nu poţi performa dacă nu eşti încrezător şi tenace. Sunt optimist pentru că simt din partea tinerei generaţii de performeri un aer şi o dorinţă de implicare serioasă pentru schimbare şi modernizare. Îi observ cu bucurie cum, spre deosebire de noi, refuză să fie prin obedienţă şi tăcere „tovarăşi de drum” ai politicienilor interesaţi doar de propria lor bunăstare. Vocea lor critică, încă timidă dar fermă, răzbate tot mai evident în societatea românească. Sper că societatea noastră să nu rămână fără reacţie la auzul acestui strigăt deopotrivă de disperare şi de nădejde. Și aș încheia cu o parafrază:
Vai de poporul care nu ştie să-şi respecte medicii!
Care ar fi atitudinea dvs. faţă de transformările prin care trece sistemul, cum vedeţi descentralizarea, închiderea unor spitale, tragedia de la Giuleşti, imaginea medicului în conştiinţa publicului? Spuneaţi într-un interviu anterior că regretaţi că nu aţi fost mai dur cu impostura .
Sistemul sanitar românesc este în degringoladă. El nu poate fi satisfăcător într-un context socio-economic în care toate merg anapoda. Nenorocirea majoră a sistemului este că a fost politizat excesiv. Manageriatul politic al sistemului, la toate nivelurile sale, a condus la distrugerea calităţii, marginalizarea competenţelor, blocarea oricăror tendinţe de ordonare şi progres care nu convin celor de la putere. Partidele şi-au dresat managerii să nu vadă oamenii din sănătate faţă de care sunt responsabili, ci să-i confunde cu buletine de vot.
Descentralizarea este necesară. Se face însă în stil pompieristic (tipic românesc). Trebuia să fie pregătită şi timp a fost. În 20 de ani de zile niciun partid nu a făcut-o, deşi a propovăduit-o, uneori vehement, din motive electorale. Ceea ce o poate compromite este vehemenţa cu care este respinsă de organele locale care dau dovadă de o lipsă înspăimântătoare de cultură democratică novatoare. Primarii, în mare parte nu au fost capabili să depăşească mentalitatea de capitalism primitiv, sălbatic. Partidele lor ar trebui să-i înveţe că a sosit momentul să se oprească dezordinea şi să înceapă o construcţie solidă, pe termen lung, a unei societăţi moderne europene.
Cred că este nevoie să se înţeleagă că astăzi România este obligată să-şi diminueze atât numărul de spitale, cât şi întreaga activitate de asistenţă medicală adaptând-o la numărul din ce în ce mai redus de medici şi la puţinătatea mijloacelor de care dispune sistemul. Este trist şi grav în condiţiile în care morbiditatea creşte, iar numărul bolnavilor este din ce în ce mai mare. Observ că apare o undă de speranţă la unele spitale din Bucureşti care au trecut în administraţia Primăriei. Sigur, avantajul este că Primarul Bucureștiului este medic. Modelul însă poate fi urmat şi de alţii din ţară.
Tragedia de la Maternitatea Giuleşti nu face decât să confirme defectele sistemului care obligă o asistentă să aibă grijă simultan de un număr triplu de copii faţă de normative. Sper ca această nefericită persoană să nu devină un „acar Păun”.
Sunt voci care cer limitarea activităţii medicilor în sistemul privat. Este o greşeală, atâta timp cât sistemul privat oferă o bază materială net superioară celei din unele spitale, oferă promptitudine, eficienţă și calitate tocmai prin prezenţa vârfurilor profesionale medicale care sunt căutate şi dorite de bolnavi. Cred că sistemul privat trebuie dezvoltat şi nu limitat. Ar fi binevenite chiar câteva spitale private performante. Să nu uităm că pentru a atinge performanţe este nevoie de emulaţie, de consecvenţă. Mediul privat oferă acest lucru, iar parteneriatul public-privat ar putea fi primul pas.
Ce putem face ?
Suntem în situaţia de a pune capăt „analizelor” populismului, a „părerilor” şi a talk show-urilor sterile. Este momentul găsirii soluţiilor. Soluţia fundamentală, după mine, ar fi ca toate partidele politice să înţeleagă că sănătatea este o prioritate naţională vitală, să lase vrajba, să se reconcilieze pe această problemă şi să apeleze la specialişti competenţi pe care medicina românească încă îi mai are. Să încerce să pună la punct planuri şi proiecte pe termen lung şi mediu, care să fie apoi îndeplinite întocmai în conformitate cu standardele europene.
Să facem inventarul tuturor medicilor noştri de valoare şi în jurul lor să dezvoltăm servicii şi sisteme care să fie puncte de spijin pentru sistemul de sănătate. Universităţile de Medicină dispun de capacităţi şi mijloace de expertiză necesare unor astfel de programe.
Ar fi bine să reamintim celor care fac legi în domeniu şi celor care conduc în prezent destinele României, că prestigiul unei unităţi sanitare, al unui spital, al unui întreg sistem este opera celor care lucrează efectiv cu bolnavul: medic, asistentă, şef de secţie etc. – al profesioniştilor. Niciodată un bolnav nu va dori să fie tratat de manager, ci de medic. Aşadar managerul trebuie să fie la dispoziţia profesioniştilor şi nu invers.
Mă înspăimântă impostura unor manageri din sistem, din păcate unii dintre ei chiar medici. Mă îngrozeşte, de asemenea, faptul că penuria de medici, haosul din sistem şi partizanatul politic favorizează impostura. Regret faptul că am fost – noi toţi – prea indulgenţi cu impostorii care azi ne poluează grav activitatea, strădaniile şi tendinţele noastre de a oferi prin gestul medical calitate.
Delia Budurcă
