Poate ar fi muuult mai simplu dacă doza de frică x.0 injectată cu obstinație și asupră de măsură în spațiul public ar fi redusă, fie și pentru faptul că nu poți să crești doza la infinit fără să dai în adicție și, în final, în moartea subiectului. Caz în care nu mai poți trage foloase nici din el și nici din boala lui.
Mă gândesc că poate ar fi momentul să privim lucrurile în context, cifrele în perspectivă, să nu mai măsurăm morții de la începutul erei noastre și să ne luăm o clipă zăbavă să reflectăm la ce am trăit și la cum am reacționat. Panica nu e un sentiment pe care să-l poți duce mult timp în spate, e pericolul cu care te obișnuiești și ajungi să nu-ți mai pese.
Radicalizarea în una sau alta dintre direcții nu e soluția și, privind în trecutul trăit, nu numai în istoria îndepărtată sau mai recentă, se vede bine unde s-a ajuns. Ne mirăm acum că au fost omorâți copii în Canada de către Biserică, nu prea mai înțelegem cruciadele sau cum de popoare întregi au fost dirijate și împinse către crimă și dezastru de conducători abili și manipulatori.
Nu este nimic nou de pe timpul romanilor, îmi spunea tata când eram copil, și nu înțelegeam, pentru că mi se părea un noroc să trăiesc în lumea modernă, cu automobile și avioane. Dar omul, psihologia sa a rămas în esență aceeași, și chiar dacă a rezolvat foametea și se mișcă mai rapid. Lupta pentru putere și tortura e la fel de acerbă, chiar dacă tehnicile s‑au mai schimbat și se folosesc instrumente diferite.
Așteptăm saltul la un nivel superior de conștiință.