Dr. Alexandru Rafila, secretar de stat în Ministerul Sănătății: Sustenabilitate și, chiar din acest an, medicamente noi în compensare

0

Dr. Alexandru Rafila, secretar de stat în Ministerul Sănătății, spune că sustenabilitatea este obiectivul final într-o relație onestă cu industria farmaceutică, astfel încât să putem intra, și în acest domeniu, „în normalitate”. Tot din normalitate face parte și actualizarea listei de medicamente compensate, unde s-au adunat în cinci ani, în așteptare, 140 de molecule. Nu vor intra toate odată, ci pe rând, în urma analizei făcute de noul departament de HTA, pe care îl coordonează, dar dr. Rafila promite că vom avea medicamente noi în mecanismul de compensare până la sfârșitul acestui an.

 

Care este opinia dvs. referitor la taxa de clawback? Producătorii spun că e prea mare și că trebuie să plătească statului până la 30% din vânzări.

Taxa de clawback este unul dintre puținele mecanisme existente la îndemâna autorităților pentru a limita creșterea consumului de medicamente – nu pentru că nu-și doresc să crească consumul de medicamente, ci pentru că orice activitate care este bugetată este limitată de dimensiunea bugetului. Vă dau un exemplu foarte simplu: dacă să spunem, prin absurd, că bugetul pentru medicamente este de un miliard de lei anual, iar anul viitor are loc o creștere apropiată cu a Produsului Intern Brut, să spunem, avem o situație în care nu mai poți să te încadrezi în buget. Și, de aceea, acest mecanism de clawback își propune ca banii care devin disponibili în acest fel să permită înrolarea mai multor pacienți. Vor fi mai mulți pacienți care pot să primească medicamente compensate și gratuite. Nu toată lumea plătește 30%, sunt companii care plătesc și 20%.

Problema legată de clawback se împarte în două. Una este problema comparatorului – la ce ne referim, la consumul din ce trimestru, din ce an. Aprecierea creșterii este în funcție de comparatorul pe care îl ai la îndemână – cu cât e mai îndepărtat, cu atât creșterea este mai mare.

Anul de referință e 2009.

Asta este una dintre probleme! O a doua este modul de calcul al acestei taxe. Dacă fiecare ar plăti proporțional cu creșterea proprie, probabil că n-ar fi probleme (n.red: acum fiecare plătește în funcție de creșterea medie a pieței). Și mai există un aspect care se discută: dacă acest calcul trebuie aplicat și taxelor referitoare la distribuție și vânzare în farmacii, și la TVA. La TVA e o discuție de principiu, pentru că de fapt ajungi să plătești o taxă la o altă taxă plătită de stat.

Ce ne-am propus noi? Ne-am propus să ne întâlnim într-un mod absolut onest și transparent cu producătorii de medicamente și să încercăm să găsim împreună o soluție. Ca să găsim o soluție însă trebuie să existe un acord cadru. Acordul cadru presupune – și asta e propunerea pe care noi încercăm să o materializăm – să încheiem un memorandum care să prevadă cum se stinge problema din momentul de față și cum se va modifica ulterior această taxă, astfel încât ea să poată să fie plătită fără să pună în pericol – mai ales în situația producătorilor de medicamente generice – activitatea economică, care în bună măsură se desfășoară pe teritoriul național.

Nu plecăm cu niciun fel de idei preconcepute, înțelegem punctul lor de vedere, noi însă ne găsim în cadrul unui mecanism care ne limitează posibilitățile de negociere, pentru că România s-a angajat la nivel înalt, prin acordul cu Fondul Monetar Internațional, să păstreze deficitul bugetar într-o anumită limită. Faptul că această taxă de clawback face parte din construcția bugetară ne limitează posibilitățile de acțiune. Sigur că în urma discuțiilor cu industria vom găsi o soluție, pentru că ne dorim și noi, și ei, cu siguranță și Fondul Monetar Internațional.

Principial putem discuta toate aceste probleme, inclusiv modul de calcul al clawback-ului referitor la adaosurile de distribuție și la taxa pe valoarea adăugată. Dar nu pot să fac o declarație tranșantă pentru că va urma o negociere.

Înțelesesem că s-au făcut și niște variante de simulare. Ce se simulează, diferite nivele ale taxei?

Urmează să se facă. În funcție de referință și de nivelul taxei, vedem cum evoluează sumele și ce sume trebuie să plătească fiecare dintre actorii din piață.

Această taxă se suprapune unor termene de plată foarte mari, mai ales că există și o Directivă Europeană legată de scurtarea acestora. Cum va reuși statul să recupereze aceste termene?

În discuțiile cu Fondul Monetar Internațional se va discuta și acest lucru, mai ales că nu este vorba numai de FMI, dar este implicată și Comisia Europeană în acest proces de ținere sub control a indicatorilor macroeconomici. E un lucru de principiu, sigur că lucrurile trebuie să intre în normal și ne dorim, pentru că să nu aveți senzația că există un soi de satisfacție din partea cuiva să nu plătească la timp sumele pe care, de altfel, le datorează. Însă pe de-o parte este vorba să existe resursele pe care le datorează, iar pe de altă parte să existe întotdeauna sustenabilitate. Nu să plătim o dată, și apoi să rămânem iar în urmă. Trebuie să intrăm într-un moment secvențial în care plățile se fac la timp, iar termenele sunt respectate de toate părțile, inclusiv din perspectiva datoriilor industriei farmaceutice către bugetul de stat, adică taxa de clawback.

Ce ne puteți spune despre Departamentul de Evaluare a Tehnologiilor Medicale – HTA (Health Technologies Assesment)?

Departamentul de HTA este o structură recent înființată la Ministerul Sănătății, încă de pe vremea fostului ministru, în ultimele zile de mandat. Este o structură de care avem nevoie, pentru că ea presupune o modalitate transparentă și obiectivă a impactului pozitiv, sau nu, asupra sănătății pacienților pentru medicamente noi, existente pe piață, permite o evaluare a costurilor pentru asigurările sociale de sănătate și permite, de asemenea, o prioritizare care să faciliteze introducerea unor noi medicamente pe piață.

Este foarte adevărat că de cinci ani de zile moleculele noi așteaptă, cu toate că sunt îndeplinite toate procedurile pentru cea mai mare parte dintre ele, să intre pe lista de compensare sau de gratuitate, dar noi ne găsim acum în aceeași situație, față de ele, ca aceea în care ne găsim față de plățile la timp. Nu putem, dintr-o dată, să intrăm cu absolut tot în același timp; va exista o intrare progresivă a acestor medicamente în compensare, în funcție binențeles și de interesele pacienților din România și de gravitatea bolilor. Pentru că – dau un exemplu puțin mai plastic – dacă aduni apă în spatele unui baraj cinci ani de zile și îi dai drumul dintr-o dată, s-ar putea să se producă niște distrugeri destul de mari. Sigur, medicamentele sunt pentru binele pacienților, dar managementul bugetar e important pentru ca ei să aibă într-adevăr acces.

Scopul nu e să le introducem în orice condiții, scopul nostru este ca ei să le ia, cu mecanismul de compensare potrivit, la timpul potrivit. Nu doar să le introducem de dragul introducerii pe listă, ci ca acest sistem, alături de decontarea la timp, să permită ca pacienții să le poată lua la timpul potrivit. Să intrăm într-un sistem de normalitate, și din punct de vedere al aprovizionării cu medicamente, și din punct de vedere al decontării.

Aveți o evaluare temporală?

Nu am făcut-o, în momentul de față există un grup de lucru pe care eu îl coordonez, astfel încât împreună cu reprezentanții asociațiilor din industria farmaceutică să putem să elaborăm o grilă care să fie transparentă, obiectivă și care să permită evaluarea acestor medicamente. După ce avem la îndemână grila și personalul instruit care să lucreze în acest sens, putem trece la evaluarea efectivă, așa încât după câteva luni de zile să avem primele rezultate.

În momentul de față există o structură, dar ea trebuie să devină funcțională.

 Am auzit avansat și un termen, se vorbea de doi ani?!

Eu sper să nu fie doi ani, mi se pare și mie un termen exagerat. Sunt unele cărora le-a expirat patentul, sunt mai multe lucruri care trebuie luate în considerare.

Ați calculat care ar fi impactul asupra bugetului?

Nu, nu putem să facem un calcul decât după evaluare. Atunci știi ce molecule introduci, cât costă și cărui grup de pacienți li se adresează, și deci care ar fi consumurile pentru fiecare grup de pacienți, în primul an și în următorii.

Să înțelegem deci că până la sfârșitul anului nu există posibilitatea unor rezultate concrete?

Eu n-am spus că până la sfârșitul anului nu există posibilitatea, sistemul va fi funcțional până la sfârșitul anului și vom putea avea niște molecule noi. Ele o să intre în evaluare în ordinea în care au fost depuse, dar, cum spuneam, sunt 140 care așteaptă.

 

Vizavi de vaccinare, pentru că sunteți specialist în domeniu, au fost experiențe pozitive precum vaccinarea nou-născuților împotriva hepatitei B, dar și experiențe negative legate de vaccinarea anti-HPV. Cum comentați?

Vaccinarea este împotriva unora dintre serotipurile de HPV, și este adevărat că unele dintre aceste serotipuri pot produce o degenerare care duce la cancer. Nu este vaccinarea împotriva cancerului – este o idee indusă greșit – ci este împotriva unei infecții care la un moment dat poate să ducă la apariția cancerului. Chestiunea că a fost refuzat are foarte multe explicații, una dintre ele a fost că această campanie nu a fost pregătită, a fost făcută în pripă, principalii actori din sistem nu au fost instruiți, nu au avut la dispoziție decât un timp limitat, nu au avut toate elementele. Primele informații au venit in iulie – august, iar campania a început în octombrie – noiembrie 2008. Cred că a mai fost un element care nu cred că este etic, a fost propusă pentru vaccinare o singură categorie de fetițe, cele între 9 – 10 ani. Cred că ar fi mai corect ca acest vaccin să fie disponibil pentru toate fetele dintr-o categorie – să zicem 10 – 16 ani, la solicitare. Nu mai trebuie noi să insistăm, să le obligăm, să le punem să semneze tot felul de hârtii, ci ele să fie bine informate și să vină și să solicite vaccinul. Unele familii puteau să aibă speranța ca fetițele lor să fie protejate împotriva infecției, iar altele nu, pentru simplul motiv că făceau parte din altă categorie de vârstă. Ori, dacă există această fereastă deschisă care sunt fetele înainte de începutul vieții lor sexuale, cred că este și etic, și poate duce la rezultate mult mai bune dacă o campanie de informare a părinților, copiilor și a medicilor care, din păcate, în acea perioadă au fost mai puțin implicați. Mă refer la medicii de familie și la medicii epidemiologi, principalii actori care acționează în sistemul de imunizare din România.

Considerați că această obligativitate a lucrat, de fapt, împotriva scopului final al campaniei?

Da, a fost ceva făcut foarte rapid și senzația asta de coerciție n-a fost deloc folositoare. Și mai mult, noi am avut și o reacție ulterioară în sensul că acoperirea vaccinală și pentru alte tipuri tradiționale, incluse în programul de imunizări, a scăzut datorită reclamei nefavorabile făcute vaccinurilor, în general, nu neapărat vaccinului anti-HPV. Mai mult, anul următor, în 2009, Ministerul Sănătății a coordonat împreună cu producătorii de vaccinuri o campanie națională relaxat făcută, și să știți că rezultatele au fost modeste. Într-adevăr numărul fetițelor care au fost vaccinate s-a triplat, dar această triplare a fost de la 2% la 8%, ceea ce nu este chiar așa de încurajator.

Vizavi de spitale – le-ați închis, le deschideți…

Eu cred că trebuie spus următorul lucru: oamenii au nevoie de accesul la servicii medicale. Dacă au nevoie de accesul la servicii medicale înseamnă că undeva, într-o vecinătate, deci nu la 100 de km, trebuie să fie o unitate unde trebuie să găsească servicii medicale de specialitate și de investigații. În unele locații, cu siguranță spitalele s-au închis abuziv sau fără sens. Fuseseră făcute investiții, aveau personal medical… Ca exemplu v-aș da Spitalul Bumbești Jiu, Spitalul Buftea etc. Important este ca acolo unde nu se pot amenaja spitale să putem să amenajăm centre multifuncționale care să asigure consultul medical de specialitate, un minim de investigații, spitalizare de zi, pentru că oamenii nu se pot deplasa sau stau la distanțe foarte mari. Sunt oameni care sunt bolnavi, săraci, unii dintre ei n-au posibilități să se deplaseze la 80 – 100 de km, să plătească și drumul și ulterior alte cheltuieli.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, iunie 2012.

About Author

Delia Budurca

Leave A Reply