Descopeririri ştiinţifice importante sunt aproape trecute cu vederea în România, iar finanţarea acestora lipseşte cu desăvârşire, într-un sistem în care valoarea este ignorată şi lăsată să se sufoce într-o mare de mediocritate. Despre aceste descoperiri, modul cum au fost făcute şi despre orizonturile pe care le deschid, dar şi despre condiţia cercetătorului în România, am stat de vorbă cu dr. biolog Viorel Păiş, descoperitorul cordocitului şi al unei forme noi de moarte celulară.
Domnule doctor biolog Viorel Păiş, împreună cu academician prof. Leon Dănăilă aţi descoperit un nou tip de celulă în creier, cordocitul, despre care am publicat şi în Medica Academica un interviu în iulie 2012, precum şi o nouă formă de moarte celulară programată la nivelul endoteliului cerebral. Un material despre acest subiect, sub semnătura Dvs, a apărut şi în revista noastră în noiembrie 2013. Cum aţi reuşit să ajungeţi la o asemenea performanţă, mai ales luând în calcul şi condiţiile modeste, în special de finanţare şi de dotare, ale cercetării ştiinţifice din ţara noastră?
Providenţial, aş spune! Dar şi după 40 de ani de cercetare electronomicroscopică susţinută a structurilor şi evenimentelor celulare care se petrec în creierul uman, în varietatea largă a condiţiilor clinice. În fapt, observasem prin anii 1985-1986 enigmatica celulă în jurul arterelor cerebrale, care se deosebea de toate arhetipurile cunoscute – fiind morfologic similară doar cu celulele interstiţiale Cajal – cât şi un fenomen neobişnuit, inedit în literatură, care se petrecea la nivelul endoteliului vaselor corticale, constând în autodisecţia celulelor. Unele observaţii legate de istoria acestor descoperiri au fost notate de noi în lucrări privind ateroscleroza cerebrală publicate în anii 1988, 2004, 2005 şi 2006. Din păcate, în anul următor, ca un făcut, am fost pensionat după ce, în prealabil, mi se refuzase un proiect de cercetare privind celula misterioasă. Şi deci mă pregăteam în linişte de retragerea din activitatea instituţională solicitantă de până atunci. Din fericire, a fost exact invers, şi în loc de “il dolce far niente” au urmat, în mod surprinzător, şapte ani de maximă activitate ştiinţifică personală şi partenerială cu distinsul profesor neurochirurg Leon Dănăilă. De data aceasta, hotărâtoare a fost perioada petrecută la Universitatea California din Los Angeles, SUA (2008-2012), în calitate de cercetător vizitator, la invitaţia unor colegi de la Institutul de cercetare a creierului, când am examinat la microscopul electronic numeroase preparate. Din 2012, au urmat mai multe articole publicate în reviste internaţionale de specialitate care fac referire şi la descoperirile noastre şi care fac parte din topul celor mai citite lucrări şi în prezent.
V-aţi ocupat de cercetări în domeniul biologiei şi patologiei celulare la om, în condiții clinice.
Da, prima mea perioadă de activitate fiind în domeniul dermatologiei, am fost considerat la vremea respectivă chiar “promotor al microscopiei electronice în dermatologie” (1972-1982). După un deceniu de activitate în această direcţie a rezultat şi prima monografie din ţara noastră privind ultrastructura pielii umane în condiţii normale şi patologice (1983) care este citată şi acum, la 30 de ani de la apariţie. Două decenii mai târziu, în 2002, avea să apară şi un atlas de citopatologie ultrastructurală cutanată la om, când deja lucram în domeniul ştiinţelor neurochirurgicale, concomitent cu două figuri proeminente în specialitate, academicienii profesori Constantin Arseni şi Leon Dănăilă. Le sunt recunoscător pentru acest privilegiu. Rezultatele spectaculoase care au urmat, în special prin activitatea susţinută în parteneriat cu acad. Leon Dănăilă, au lărgit mult bazele patologiei vasculare la nivelul acestui organ central, creierul, în diversitatea condiţiilor clinice şi a variabilităţii individuale, culminând cu cele două descoperiri pe care le-am menţionat, celula interstiţială specială pe care am denumit-o cordocit şi, respectiv, forma de moarte celulară prin autosciziune endotelială prezentată în paginile revistei Dvs. în noiembrie 2013. Aceste descoperiri ne obligă acum la reconsiderarea, redefinirea, la introducerea de termeni şi de concepte noi, în mod sistematic şi ierarhizat, începând cu modernizarea cunoştinţelor în ceea ce priveşte structura şi funcţia sistemului nervos central şi terminând cu ideile revoluţionare în domeniul biologiei cordocitelor şi a semnificaţiei autosciziunii, ca progres ştiinţific semnificativ. De asemenea, urmează să apară lucrări care să aducă termeni noi privind clasificarea modernă a unor tumori cerebrale.
Cum au fost apreciate eforturile şi rezultatele originale ale descoperirilor Dvs., în ţară şi în străinătate?
Bănuiam că urmează şi o astfel de întrebare, la care vă răspund cu amărăciune, din respect pentru adevărul ştiinţific şi cel istorico-social, de bună seamă, fără a mă autocenzura. Pe scurt, aprecierea a fost excelentă în străinătate şi am primit sprijin în eforturile personale, şi deplorabilă, aş spune, la noi. Cu excepţia faptului că în anul 2008 am primit Premiul “Gheorghe Marinescu” al Academiei Române pentru această descoperire. Este evident că ţara noastră suferă prea mult din cauza unor factori de decizie care nu sunt nici potriviţi, nici responsabili în posturile cheie, catalizatoare, pe care le deţin. Totuşi, “dum spiro, spero” (n.red – cât timp respir, sper!, lat.).
Care este explicaţia pentru reacţia lentă la aceste descoperiri a comunităţii ştiinţifice internaţionale? Dar a celei româneşti?
Comunitatea ştiinţifică internaţională a răspuns prompt la descoperirile noastre, publicând rezultatele foarte repede în revistele de specialitate, iar în ţară, sub egida Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi a Academiei de Ştiinţe Medicale, a fost organizat un Simpozion internaţional jubiliar în memoria lui Santiago Ramon y Cajal, cu participarea Ambasadorului Spaniei, Excelenţa Sa Estanislao de Grandes Pascual şi a specialiştilor spanioli, în data de 8 iunie 2012. Din păcate, autorităţile româneşti, altele decât Academia de Ştiinţe Medicale şi Academia Oamenilor de Ştiinţă nu au reacţionat în niciun fel la demersurile noastre ştiinţifice, de promovare a performanţelor în domeniu, şi cu atât mai puţin să susţină financiar cercetările noastre, cu fonduri minime.
Cum vă explicaţi lipsa de interes, mai exact nereuşitele legate de finanţarea cercetărilor Dvs în România?
Parţial din lipsă de interes faţă de eforturile noastre pentru viaţă şi sănătate şi, cu regret trebuie să spun, din cauza invidiei, care nu ar trebui să existe în domeniul biomedical.
Domeniul de cercetare de care sunteţi pasionat, biologia celulară, este unul dintre cele mai dinamice. Ce înseamnă în prezent “revoluţionar”, în acest domeniu?
Traversăm o perioadă cu descoperiri importante în domeniul biologiei celulare. Să ne amintim numai că în anul abia încheiat, 2013, cercetări de biologie celulară au condus la acordarea Premiului Nobel pentru medicină, care a onorat trei oameni de ştiinţă americani pentru descoperirea principiilor moleculare ce generează transportul vezicular în celulă. Se ştie că celulele sunt ca o fabrică, producând molecule pe care le exportă în mici pachete numite vezicule, în spaţiul din jurul lor, la locul şi la timpul indicate. Tulburări ale acestui sistem de descărcare veziculară pot cauza boli neurologice, diabet, tulburări imunologice, etc. De asemenea, în domeniul citogeneticii moleculare, o descoperire foarte recentă priveşte existenţa unui al doilea cod genetic ascuns în ADN. Acest cod secund conţine informaţia ce schimbă modul de citire al instrucţiunilor conţinute de ADN şi astfel oamenii de ştiinţă pot interpreta mutaţiile ce dau sens sănătăţii şi bolii. Prin urmare, codul nostru genetic este folosit de genom pentru a scrie două limbaje separate – unul, cum sunt făcute proteinele, cel de-al doilea, cum sunt controlate genele. În perspectiva biologiei atomice este evident că trebuie cunoscute toate moleculele şi descifrat tot jocul lor, atât de rapid şi de eficient. Mecanismele moleculare sunt fascinante, inteligenţa celulară este incredibilă, ca şi stocarea informaţiei, de altfel, în structura ADN. Aşadar, au rămas multe aspecte de cunoscut, de la structura şi funcţia celulei în general, la structura şi funcţia sistemului nervos, şi de la conexiunile celulelor de fenotip identic sau diferit, mereu în alt context biochimic, la conexiunile ariilor noastre corticale, etc, pentru îmbunătăţirea condiţiei umane şi pentru a găsi soluţiile ştiinţifice la problemele cu care se confruntă omenirea în prezent şi se va confrunta în viitor.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, februarie 2014.
