Dr. Bogdan Tănase, manager al Institutului Oncologic București, un recunoscut chirurg toracic, a ales să se implice și la nivel managerial, cu obiectivul declarat de a face din Institutul Oncologic un centru comprehensiv, integrat, pentru tratarea pacientului oncologic. Primul focus e în cancerul bronhopulmonar, astfel încât parcursul până la un diagnostic corect, și, implicit, până la tratament, să fie redus de la 100 de zile acum, la jumătate. Pentru pacienții care suferă de cancerul cu mortalitatea cea mai mare, 50 de zile pot face diferența dintre moarte și viață. Ulterior, modelul ar urma să fie replicat și în alte tipuri de cancere.
Sunteți la un an și jumătate de mandat de când sunteți directorul Institutului Oncologic din București (IOB), care ar fi bilanțul? Nu e un interval prea lung, ce ați reușit să faceți?
N-a fost un interval prea lung și a fost grevat și de pandemie, dar cred că au fost câteva realizări care se încadrează în obiectivul meu de a face din Institutul Oncologic din București un centru comprehensiv de diagnostic și tratament pentru cancer, și în mod specific pentru cancerul bronhopulmonar.
O realizare importantă consider că e dotarea Institutului Oncologic cu un PET-CT de ultimă generație, practic cel mai performant din țară la ora actuală, care își va începe activitatea din Februarie. Acest PET-CT e unul din instrumentele necesare în domeniul cancerului bronhopulmonar. Indicația operatorie și urmărirea acestor pacienți necesită această explorare. Tot în acest an, ca și dotări, pot enumera aducerea unui nou tomograf în Departamentul de radiologie, care începe să devină un departament din ce în ce mai performant, și intrarea în funcțiune deja a unui nou accelerator, extrem de performant, de la firma Variant, dotat prin programul cu Banca Mondială.
Face IOB-ul, cu aceste investiții, un pas mai în față în peisajul tratării cancerului în România?
Da, eu cred că da, și ambiția noastră e să dezvoltăm Institutul pentru a oferi pacienților oncologici un tratament integrat. Integrat înseamnă ca pacientul oncologic care vine la Institutul nostru să nu mai fie nevoit să apeleze la alte surse, private, din alte spitale, din țară sau din București, pentru manevre absolut necesare. În plus, dorim să dezvoltăm tehnologii și metode de tratament și diagnostic de ultime generații. Este logic ca pacienții români să beneficieze de aceste metode de diagnostic și tratament și asta aici, la Institutul Oncologic, cel mai mare din țară și ca volum de paturi, cât și ca volum de pacienți.
Ce vă mai trebuie pentru a mai recupera din acest handicap?
Pentru ceea ce înseamnă un centru comprehensiv pentru tratarea pacientului cu cancer bronhopulmonar, și acum mă refer strict la acest lucru, ar trebui să dotăm laboratorul de anatomie patologică și să-l cuplăm cu laboratorul de biologie moleculară și de genetică, pentru a realiza diagnosticul genetic al mutațiilor apărute în cancerul bronhopulmonar. Ne-ar permite un diagnostic mai de finețe și să putem ghida mai bine tratamentele de care noi, la ora actuală, dispunem – imunoterapia și terapiile țintite.
Momentan nu aveți?
Avem imunoterapie și terapii țintite, nu avem diagnostic genetic. Acest lucru se va face în scurt timp, pentru că laboratorul de biologie moleculară a fost dotat, tot recent, cu un secvențiator de ultimă generație.
Ce ar mai trebui este dezvoltarea unui laborator de endoscopie bronșică, care să utilizeze metode de ultimă generație, mă refer la endoscopia bronșică ghidată de ultrasunete, o metodă numită EBUS, și poate, în viitor, endoscopie bronșică ghidată prin navigație.
În altă ordine de idei, Institutul va fi parte din programul de screening pentru cancerul colorectal, ceea ce va însemna dezvoltarea laboratorului de endoscopie – avem în vedere crearea unui laborator de endoscopie intervențională, în care să se facă atât endoscopii bronșice, cât și digestive. În plus, putem realiza aplicarea de stenturi – biliare, esofagiene, bronșice – pentru pacienții cu tumori inoperabile, dar cărora trebuie să le oferim confort și posibilitatea de a respira, de a se alimenta sau de a ieși din icter, în cazul stenturilor biliare. E o metodă care există în România, dar care este destul de restrictivă – ne dorim ca pacienții Institutului Oncologic să beneficieze de ea.
Ați vorbit în special de cancerul bronhopulmonar. Aici e cel mai mare handicap de surmontat? Considerați că în restul domeniilor se poate face un abord mai bun al pacienților oncologici?
Nu neapărat. M-am aplecat în special asupra cancerului bronhopulmonar din trei motive. Unul e că lucrez în specialitatea chirurgiei toracice. În al doilea rând, cancerul bronhopulmonar este și în România, și în lume, pe locul 1 la mortalitatea prin cancer. Al treilea motiv e că am derulat o simulare asupra timpului de așteptare al unui pacient de când este diagnosticat radiologic cu o tumoră bronhopulmonară și până când are un diagnostic complet. Inclusiv genotipare, metodă care permite un tratament corect. Din păcate, acest timp de așteptare e de mai mult de 100 de zile, termen inacceptabil de mare și care trebuie scăzut. Deoarece cancerul bronhopulmonar e un cancer agresiv, pentru mulți pacienți aceste 100 de zile înseamnă diferența dintre un tratament curativ, care să le folosească, și a nu face niciun tratament și a muri.
Statul român plătește aceste terapii, care nu pot fi accesate decât de puțini bolnavi, în urma diagnosticului complet. Dacă nu au diagnosticul complet, toate aceste medicamente foarte scumpe și foarte eficiente, și pe care statul român le plătește, nu sunt folosite.
Consider că una din căile de a scădea acest timp de așteptare e ca pacientul să aibă șansa de a face într-un singur loc toate manevrele diagnostice și terapeutice. În momentul acesta, pentru a ajunge la diagnostic un pacient cu cancer bronhopulmonar face un consult pneumologic într-o parte, o tomografie în alta, o bronhoscopie altundeva, anatomia patologică altundeva și tot acest ping-pong, cu timpii de așteptare, duce la această perioadă. Prin măsuri simple, de a face într-un singur loc toate manevrele, cred că ar putea fi scăzut destul de mult. Plecând de la un pol de excelență pentru acest tip de cancer, cred că metodologia ar putea fi reprodusă și în celelalte tumori și astfel să putem oferi un tratament mai bun tuturor pacienților.
Institutul nostru e de tradiție în tratamentul cancerului de sân, cred că toată lumea recunoaște lucrul acesta. Sigur, întotdeauna e loc de mai bine, și cred că un pas ar fi crearea unui compartiment dedicat exclusiv senologiei; desigur că este ceea ce facem în mod curent, chirurgia post-mastectomie sau chirurgia oncoplastică, iar aici o experiență extrem de mare o are Prof. Blidaru. În momentul acesta beneficiem de programul național care ne oferă proteze de sân, dar acest program, acum accesat integral, ar merita extins. Există deja un compartiment de chirurgie gineco-oncologică, intervenții se fac deja, dar ne-am dori să fim sprijiniți prin casa de asigurări să facem mai multe intervenții.
Acest timp de 100 de zile, reieșit din analiză, la cât ar putea fi redus?
Realist vorbind, poate 50, 30 de zile, pentru că sunt procese care ele însele cer timp. Dar chiar și o reducere de 30 de zile ar fi foarte importantă.
Dar dacă numai până la diagnostic pacientului îi ia 100 de zile, până la tratament?!
Din momentul când avem diagnosticul complet se poate începe tratamentul. Întârzierile sunt pentru că sunt puține laboratoare de bronhoscopie, pentru că nu se face bronhoscopie performantă la noi, numai clasică, cu rată de succes de 20-30%, comparativ cu 70-80% rată de succes în a recolta biopsii relevante.
Un alt obstacol e că nu există anatomia patologică… Practic, se recoltează o biopsie, pacientul primește diagnosticul histopatologic prin metode clasice, prin colorație pe lame. Cu diagnosticul de cancer bronhopulmonar pacientul e trimis la oncolog, care pentru un tratament corect cere analize suplimentare pe acele lame – imunohistochimie și diagnostic genetic. La noi în IOB se face deja imunohistochimia. O altă problemă, specifică, e că biopsiile bronșice sunt micuțe, cu puțin țesut. În timp, materialul se pierde, prin examinări succesive. Cel mai bine e ca toate aceste lucruri să fie făcute pe aceeași piesă, toate odată. Nu pe rând, pentru că nu mai avem material și va trebui să facem, câteodată, rebiopsiere.
Câți pacienți cu cancer bronhopulmonar avem anual?
N-aș putea să vă spun câți pacienți cu cancer bronhopulmonar avem, dar în total noi tratăm cam 20.000 de pacienți anual.
Ne dorim să dezvoltăm și un program pilot de screening pentru cancerul bronhopulmonar, probabil în cursul acestui an. Acest pilot ar însemna o investigație cu tomograful low-dose, îl avem, trebuie ca prin colaborarea medicilor de familie să scanăm pacienții cu risc, fumători sau care trăiesc în atmosferă poluată – și din păcate în București este poluare – și care au peste 40-50 de ani. Ne-am stabilit pragul de 1000 de pacienți pe an.
O altă direcție ar fi dezvoltarea chirurgiei digestive. Deja există o secție de chirurgie digestivă, pe care dorim să o dezvoltăm.
Mi se pare că deschideți foarte multe fronturi.
Da, aveți dreptate, pentru că lipsurile sunt foarte mari.
Percepția este că se dau foarte mulți bani în zona de cancer, dar dacă te uiți la pacienți ei trebuie să plătească, să meargă la privat… Nu se prea înțelege de ce se întâmplă acest lucru.
Medicamentele oncologice moderne – imunoterapia, tratamentele țintite – sunt foarte scumpe pentru că vin ca urmare a cercetării. Un singur tratament înseamnă pentru statul român costuri de mii de euro lunar. Pentru pacientul oncologic tratamentele sunt gratuite.
Apoi, operațiile oncologice sunt complexe. Paradigma chirurgiei oncologice s-a schimbat mult față de paradigma inițială, care însemna o exereză cât mai largă a zonei afectate, împreună cu teritoriul limfatic care-l deservea. Acum, și asta se vede cel mai bine în chirurgia sânului, s-a trecut de la operații radicale și ultra radicale la mastectomie și limfadenectomie axilară. Se practică operații conservatoare, cuplate cu scoaterea ganglionului santinelă – aferent strict tumorii – cu aceleași rezultate.
Era intervențiilor ultra-radicale a fost înlocuită de chirurgia minim-invazivă, care atinge aceleași obiective printr-o traumă mult redusă. Asta practicăm în momentul de față și încercăm să o dezvoltăm cât mai mult la chirurgia toracică. În secția noastră de chirurgie toracică mai mult de 50% din intervențiile chirurgicale, care sunt destul de complexe, pentru cancer bronhopulmonar, sunt minim-invazive. Începem să dezvoltăm din ce în ce mai mult și chirurgia colorectală minim-invazivă, laparoscopică, care după părerea mea ar trebui să fie un standard.
Pentru că menționați chirurgia minim-invazivă, presupune și o schimbare de generație.
Bineînțeles. O critică ar fi că această chirurgie implică costuri mai mari pentru că sunt consumabile mai scumpe. Împreună cu un coleg desfășor o cercetare economică pe chirurgia toracică și datele inițiale arată că durata mai mică de spitalizare și rata de complicații mai redusă susțin, din punct de vedere economic, aceste intervenții. Pentru pacienți înseamnă durere mai puțină și vindecare mai rapidă.
Alte obiective pentru acest an?
Un obiectiv major e să folosim la maxim posibilitățile oferite de fondurile europene. Am accesat deja două axe de finanțare. Una pentru creșterea siguranței pacientului, o rețea de gaze medicale extinsă la nivelul întregului Institut, deci oxigen la pat – aveam numai câteva paturi – și rețeaua electrică refăcută. O altă axă de finanțare se referă la ambulatoriul de specialitate. Așteptăm evaluarea pentru o axă care se referă la nosocomiale și urmează o axă care se referă la Programul Operațional de Sănătate.
Despre paliație ce ne puteți spune?
Nevoia de paliație e foarte mare și avem un proiect care folosește o clădire existentă, clădirea biobazei, pentru care am făcut proiectul unui centru de paliație cu 27 de paturi, la standardele actuale.
Manager versus profesionist. Vorbeam cu prof. Horvat, figură proeminentă a chirurgiei toracice în România, care regreta că depuneți mult efort în zona de management în detrimentul talentului demonstrat în sala de operație.
Da, sunt talent, dar din păcate în România cred că principala problemă este neasumarea. Sunt profesioniști care știu ce ar trebui făcut, dar nu își asumă, fie pentru că nu doresc să se expună public, fie să-și investească energia pe care o folosesc în partea profesională în aceste lucruri, care pot părea triviale. Dar din păcate, dacă nimeni nu-și asumă, lucrurile nu pot merge într-o direcție bună. Am crezut de cuviință că ar trebui să-mi asum, chiar dacă este un lucru foarte greu de făcut și care aduce cu sine numeroase vulnerabilități, mai știu eu ce altceva, lucruri total neplăcute. Dar cred că totuși am realizat ceva.
Da, cred că Institutul merită mai mult. Eu îi datorez și Institutului faptul că am ajuns un profesionist și ar trebui să întorc cumva această datorie, și asta a fost modalitatea prin care am înțeles să o întorc. Cred că și colegii mei au același sentiment.
Câteva cuvinte despre exodul medicilor, pentru că realizăm de decenii un export masiv de medici. Creștem profesioniștii pe banul public și riscăm să nu mai avem de cine să fim tratați.
Problema are mai multe aspecte. Unul este că formăm foarte mulți medici, nu există o corelație între cei care ies pe băncile facultății și necesar. Se creează mult mai mulți decât e nevoie. Investește statul român, dar investește și familia oricărui medic. De ce nu există capacitatea de retenție?! Pentru că nu există o predictibilitate în carieră pentru medicii respectivi.
Considerați că s-a mai epuizat acest exod? Și dvs., aici, vreți să creați o echipă nouă.
Da, și am și creat, au fost multe posturi scoase la concurs și au venit oameni tineri, în continuare îmi doresc să vină oameni tineri, mai avem loc, și prin energia lor să împingă lucrurile înainte, în direcția în care deja mergem.
Au venit destul de mulți, mai mult de 10 medici într-un an – la gastroenterologie, la ORL, anestezie intensivă, oncologi, radioterapeuți, chirurgi. Vor mai fi angajări, depinde mult de cum merg lucrurile, dar da, cel puțin 5 oameni vor veni în curând, vor fi încă cinci posturi scoase la concurs.
Ne dorim și am inițiat parteneriate cu alte institute oncologice, în vederea pregătirii medicilor. Am făcut un parteneriat cu Institutul din Milano, am fost într-o vizită și probabil vom iniția un parteneriat cu spitale din Lyon, private și de stat, le-am vizitat pe toate.
Parteneriatul ce ar prevedea?
Să trimitem medici acolo, să trimitem pacienți sau să vină ei să tratăm pacienți aici, să discutăm dosare medicale împreună cu ei și să avem proiecte de cercetare comune, cercetare clinică, fundamentală.
Avem un departament de cercetare care trebuie dezvoltat – partea de genetică și diagnostic genetic e una din direcțiile pentru viitorul apropiat, o alta e cea a radiobiologiei și folosirii radioizotopilor în diagnosticul și tratamentul tumorilor solide. E o direcție destul de fertilă acum și avem un specialist extrem de bun, unul dintre puținii din România, D-na radiochimist Adina Stanciu.
Pacientului cu cancer din România și medicilor, abonaților noștri, ce le spuneți?
Singurul mesaj e că Institutul Oncologic e o organizație care oferă atât diagnostic și tratament de top, cât și colaborări pentru orice inițiativă în domeniul oncologic, indiferent că vine din partea organizațiilor de pacienți, a medicilor specialiști sau a medicilor de familie, care doresc să dezvolte orice fel de inițiativă în screening, în îngrijirea paliativă, în diagnostic și tratament. Noi le stăm la dispoziție.
Vrem colaborări și o calitate a îngrijirii pacienților oncologici care să crească. De multe ori se întâmplă mai multe ecuații: câteodată se implică în îngrijirea pacienților oncologici cei care nu au experiență, dar nici nu găsesc de unde s-o ia. Sunt oameni care doresc să ofere îngrijire și trebuie îndrumați de experți.
Calitatea îngrijirii pacienților oncologici ar putea crește prin cunoștințele despre această patologie. Este un aspect general, inclusiv la nivelul spitalelor din București, teoretic sunt cele mai dezvoltate, și care în momentul în care au un pacient oncologic, când nu se mai descurcă îl trimit la noi. De multe ori, cum spune și Prof. Horvat, soarta unui astfel de pacient este dată de întâlnirea inițială cu doctorul care i-a pus diagnosticul. Dacă acesta știe ce trebuie să facă și care e parcursul corect, și rezultatul final e mai bun. Dar de multe ori nu aceasta este ecuația.
Pe o scală de la 1 la 10, 10 fiind maximul ce s-ar putea face pentru pacientul oncologic în România, la știința și puterile actuale, unde suntem? Suntem la jumătate?
Realist vorbind, suntem cam la jumătate, cred eu. Ce ne lipsește este să facem și să folosim cercetările. Pe de-o parte să folosim eficient ce avem la dispoziție, să avem un traseu al pacientului cât mai optimizat cu putință, pentru că mijloacele le-avem. Avem mijloace de top. Ne blocăm la accesul și dirijarea corectă a pacienților, pe calea potrivită.