Compania Sanofi a lansat recent o nouă opțiune terapeutică pentru pacienții cu diabet, necontrolați prin terapiile anterioare, combinând beneficiile a două molecule într-un singur produs. Despre noul medicament, dar și despre situația diabetului în România, cu plusuri și provocări, am discutat cu Dr. Iulia Ionescu, Director General Divizie Diabet Cardiovascular, Sanofi România & Moldova.
Sanofi e lider detașat în diabet, câteva argumente?
În România suntem lideri în diabet în valoare și în ceea ce privește numărul de pacienți tratați cu insuline. Aproape un pacient din doi primește o insulină Sanofi. Apoi, sunt programele de educație, iar numărul acestora ne situează printre primele companii.
Să vorbim puțin și de tradiția Sanofi în diabet.
Sanofi are o tradiție în cercetarea farmaceutică care durează de mai bine de 200 de ani. Hoechst, unul dintre părinții companiei, a descoperit și pus în vânzare prima insulină. Apoi prima insulină bazală analog, Lantus, este încă cea mai vândută insulină bazală în România, în ciuda apariției biosimilarelor.
Cât privește dispozitivele medicale, s-au făcut progrese enorme – de la cutia de metal cât o cărămidă în care se găseau o seringă cu ac de 5-6 cm, care trebuia sterilizat prin fierbere zilnic, până la un pen, un stilou injector cu ac de 5-6 mm și diametru de ¼ mm.
Cum sunt acoperite nevoile pacientului modern? Pentru că are alte pretenții.
În marea lor majoritate pretențiile sunt justificate, deci devin drepturi. Pacientul de azi vrea soluții pentru boala sa, astfel încât să treacă cât mai neobservată. În diabet, cu ceea ce are azi la dispoziție, poate să ducă o viață aproape normală. Sigur, cu atenție la ce mănâncă… Sunt și pericole care vin din modernizare, din informarea incorectă, din surse neverificate, negirate de medici specialiști… Este important ca pacientul să nu-și piardă încrederea în medici. Diabetul e o boală foarte complexă și e foarte ușor să creadă că a înțeles-o, dar nu poate substitui o facultate și 4 ani de specializare; nu trebuie nici măcar diminuată importanța medicului.
În ciuda progreselor, jumătate dintre pacienți nu prea se țin de tratament. Care sunt motivele?
Aderența la tratament s-a îmbunătățit față de acum 50 de ani, numai că suntem încă departe de ceea ce ar trebui. Se întâmplă în toate țările, nu cred că pacientul român e mai indisciplinat. Trebuie continuată educația – se obțin progrese foarte mici, într-un timp foarte lung, dar trebuie să nu renunțăm. Și fără extreme, fără decizii radicale, cu pași mărunți, cu perseverență.
Cum apreciați accesul la tratament în România?
Controlul diabetului azi se face mai ușor pentru că există mai multe opțiuni terapeutice, medicul poate alege. Din fericire, există în România un acces relativ bun, gratuit – avem Programul național de diabet și pacientul nu plătește, iar decizia medicului nu este influențată de bariere economice, acesta poate prescrie un tratament ghidându-se strict după criterii medicale – nu se întâmplă în toate țările. Este un mare avantaj pentru pacienți, care poate uneori nu înțeleg că e păcat să ai un medicament bun și relativ scump, dar dacă nu îl administrezi cum trebuie, dacă nu folosești doza corectă, nu vei beneficia de eficacitatea scontată.
Un alt lucru pozitiv este faptul că tratamentul, îngrijirea pacienților cu diabet sunt realizate de diabetolog, un specialist, care după 6 ani de facultate a mai făcut o specializare de 4 ani. E un avantaj extraordinar al României. Nu e perfect, pentru că sunt puțini, sunt diabetologi cu 5-6 mii de pacienți, care trebuie văzuți o dată la 3 luni, înseamnă uneori 30-40 pacienți/zi. Nu e deloc ușor.
Referitor la medicamentele noi nu mai stăm așa grozav, însă din 2017 s-a accelerat ritmul în care acestea pătrund pe piață, și vorbesc de diabet. Între 2008 – 2014 aproape nicio moleculă nouă nu a intrat pe listă. E bine că am revenit, dar pierderea de 5-6 ani a rămas, pentru pacienți. Mai ales în diabet, o boală evolutivă, unde cu cât tratezi mai din timp cu atât e mai bine.
Am vorbit de plusuri, dar de provocări?
S-a îmbunătățit accesul, dar încă e foarte greu de anticipat, nu știm când ajunge exact medicamentul nou la pacient. Apoi, există un efect al prețurilor minime la medicamente, și anume riscul de export paralel – medicamentele pot fi luate în mod legal din România și duse în alte țări. Sunt afectate și insulinele, ne confruntăm și noi cu această problemă. Ministerul se străduiește să controleze fenomenul, dar nu reușește decât limitat; este o problemă a Europei, încă nu s-au găsit soluții.
Apoi, avem un buget insuficient pentru sănătate, iar acesta e greu de crescut, deși ne lăudăm cu creștere economică. Care e până la urmă beneficiul pentru români dacă acești bani nu se duc și în sănătate?!
În plus, pare că există o campanie de defăimare a medicilor în media. Dacă ești un om obișnuit, din afara sistemului, senzația pe care o vei avea e că toți medicii sunt slab pregătiți, corupți și se poartă foarte prost cu pacienții. În momentul acela ți-ai pierdut orice încredere în medic. Această campanie de defăimare a medicilor este cu bătaie lungă și poate fi extrem de periculoasă.
Provocări în tratamentul diabetului în România? Pacienți în afara tratamentului?
În ciuda faptului că avem un program de diabet și compensare, sunt foarte mulți pacienți nediagnosticați. Știm asta din mai multe surse – una românească, studiul PREDATORR, finalizat de Societatea Română de Diabet în 2015, care a arătat că ar mai fi încă un milion de pacienți; cam unul din doi sunt nediagnosticați. Poate părea prea mult, dar Cehia are populație jumătate și tot un milion de pacienți tratează. La fel Ungaria. Nu pot să cred că România, în mod natural, ar avea, la o populație dublă, același număr de pacienți. Foarte probabil că mulți pacienți sunt în afara tratamentului. Avem nevoie de finanțare, de oameni care să diagnosticheze, de promovare la medicii de familie – e relativ simplu azi să diagnostichezi diabetul, trebuie doar insistat. Odată diagnosticați, pacienții trebuie trimiși la diabetolog și, ca să poată primi tratament, ar trebui să crească finanțarea programului și numărul de diabetologi. Doar primul pas e la medicina primară.
Colaborările cu societățile profesionale?
Diabetologii sunt foarte bine educați, foarte bine instruiți. Colaborările cu societățile medicale au fost dintotdeauna foarte bune, există deschidere, vor să aibă tratamente de calitate, se luptă pentru asta. Ce ar fi de îmbunătățit ar fi referitor la toată breasla medicală. Să se lupte cu perseverență pentru drepturile lor. Ei sunt cei care pot justifica, în calitate de specialiști, de ce un medicament care e mai scump la un moment dat merită. Costul pe termen lung trebuie judecat și nu doar prețul unei cutii de medicament.
Vă dau un exemplu legat de copiii cu diabet tip 1, care o să aibă mai multe pompe și senzori. Mi-a fost un pic ciudă când am aflat că în Polonia toți copiii cu diabet până la 18 ani au pompe și la noi nu. S-a început și la noi, se fac niște pași.
Ce puteți spune despre noul tratament, Suliqua?
Tratamentul este o combinație de două medicamente din două clase diferite. Noutatea e că am reușit să le punem în aceeași seringă – nu e ușor, e un mecanism complex. S-a dovedit prin studii clinice că atunci când sunt date împreună, eficacitatea e mai bună decât atunci când sunt date separat, și e foarte important că reacțiile adverse sunt diminuate, mai ales la componenta de GLP-1, cu eficacitate foarte bună. Plus confortul de a face o singură injecție în loc de două.
Aveți un mesaj pentru cititorii noștri, medici?
Da, să lupte mai mult pentru imaginea lor, pentru imaginea meseriei lor nobile. Poate nu vor vedea un rezultat azi, nici măcar mâine; uneori, rezultatele nu sunt văzute nici măcar cât timp trăim. Dar la schimbări putem și trebuie să contribuim. Și chiar de azi.
