Sursele de informare ale lui Brâncuși despre perfecțiunea anatomică a corpului uman
Dacă ni-l imaginăm pe studentul Brâncuș (devenit mai târziu Brâncuși, cu “i” la sfârșit) la Facultatea de Arte a Universității bucureștene, cântând și în strana bisericilor imnuri religioase, e firesc să avem convingerea că el știa că perfecțiunea este un atribut al divinității, iar omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, reprezintă sublimul creației divine. La Creație, în ziua a șasea și ultima înainte de a se odihni, cu arta Sa, a atins perfecțiunea, sublimul și desăvârșirea, cum și l-a imaginat și Michelangelo, dând viață întâiului creat.(1*)
Studenții de la Arte dispuneau în materie de frumusețe artistică de mulaje cum ar fi cele comandate la muzeul Luvru și aduse în copii de Th. Aman de la Paris în 1864: Apollo de Belvedere, Diana, Venus, un ecorșeu de dimensiuni reduse și copiile a zece metope de la Parthenon. Printre ele, și o copie care va fi hotărâtoare pentru crearea “Jupuitului” brâncușian, statuia lui Antinous. Un bursier al statului român la Paris, Petru Verussi, adusese și dăruise Școlii de Belle Arte “Atlasul Anatomic al doctorului Fau”. Despre perfecțiune studenții citeau și aveau la bibliotecă și volumul unui român, Gh. Tătărescu, din 1865, “Percepte și studii folositoare asupra proporțiilor corpului uman”. Admirau cu siguranță aceste proporții sublime în “Anatomia artistică” a lui Paul Richet, din 1893, cu 110 planșe și 300 de figuri. Dar la fondul facultății exista și o lucrare a eruditului Dr. Liharzik din Viena, elaborată pe aceeași temă în 1871.
Modelul perfecțiunii corpului uman era “Antinous”, fostul “Hermes” al zeităților grecești, absorbite și redenumite de romanii cuceritori, în fapt în artă cuceriți de predecesorii greci. Studenții aveau o copie a unei statui romane a lui Antinous (fost Hermes la greci), adusă la “Arte” de Th. Aman. Originalul era găzduit de Muzeul Capitolin din Roma, după ce fusese descoperită și dezgropată la săpăturile vilei lui Hadrianus. Pentru studenți, Antinous era Canonul perfecțiunii.
Relația intimă a împăratului Hadrianus și marea lui iubire pentru Antinous este binecunoscută. Moartea tânărului, înecat în apele Nilului, unde-l însoțea pe împărat, a fost o tragedie pentru acesta. Există și ipoteza uciderii lui sau chiar a sinuciderii, dar important este că Hadrianus l-a zeificat și a fondat orașul Antinopolis în apropierea locului tragediei, unde a așezat și un obelisc. I-a dedicat o stea și, profitând de calitatea de Pontifex maximus, i-a creat o religie la Roma. Așa s-a ajuns să i se construiască temple și să fie impus ca zeu în tot Imperiul Roman. I s-au ridicat statui, dar s-au și modificat statui existente, cum ar fi ale zeului grec Hermes, pe care s-a așezat capul său, ceea ce era un obicei la romani. Ulterior, creștinii i-au înlocuit și ei pe socluri pe împărați cu unii apostoli, cum ar fi Sf. Petru (vezi Columna lui Traian).
Modelul perfecțiunii masculine la romani: Antinous
- În Antichitate, frumusețea artistică romană a fost preluată din arta greacă
- Acest “Antinous” este o copie a statuii lui Hermes, zeu din mitologia greacă
Din aceste materiale didactice avea să se inspire Brâncuși, sub bagheta profesorală a marelui anatomist și chirurg Dimitrie Gerota. Se știe că pentru documentarea ecorșeului a mers la “Mortăria” orașului (Morga capitalei) cu maestrul său și acolo au făcut numeroase disecții pe cadavre. Brâncuși o ura, numind-o “biftec”, pentru aerul viciat respirat în multe zile și nopți de disecții și autopsii. Căuta proporțiile, diseca și la Catedra de anatomie de la Facultatea de Medicină, cu același Gerota, dar avea multe mulaje și la catedra Facultății de Arte, separată de corpul propriu-zis al universității bucureștene.
Dimitrie Gerota, ca și Brâncuși, era fascinat de frumusețea sculpturilor grecești și de arta Romei imperiale. Desigur că era cunoscută studentului Brâncuși marea acoladă spirituală și artistică Egipt – Grecia – Roma, cu capodoperele lor sculpturale care căutau perfecțiunea, frumosul absolut, mai ales în redarea zeităților. În lume existau numeroase ecorșee, oameni “jupuiți” la care se observau, în detaliu, componentele corpului, musculatura în special, dar și celelalte componente externe topografice.
Unele dintre aceste ecorșee sunt celebre în întreaga lume, cum ar fi cele de la Muzeul de Anatomie din Firenze, Ecorșeele lui Susini.
Antichitatea și proporțiile corpului uman
Perfecțiunea în operele de artă ale antichității pornea de la frumosul natural, de la chipuri umane concrete, omul fiind considerat idealul de frumusețe între toate viețuitoarele, creat după “chipul și asemănarea cu Dumnezeu”. Artiștii, fără teoretizare excesivă, pornind de la exemplare de frumusețe naturală ale omului sau ale altor viețuitoare, au căutat frumusețea în sine, mai ales când au creat opere de artă înfățișând zeități sau figuri legendare ale istoriei, mari cuceritori, personaje imperiale, faraonice, uneori chiar vârfuri ale spiritualității, artei, filozofiei, religiei, culturii în general. Aici s-ar încadra capodopere precum statuia zeului Hermes sculptată cu circa 5 secole î.e.n. în Grecia, cu replicile ei romane, unde același zeu se numea Mercurius (Mercur, cel care a dat numele zilei de miercuri), sau statuia Afroditei din Grecia antică, devenită Venus la romani.
Să-l amintim aici și pe cel mai frumos dintre zei, Apollo, Zeu al artelor și al luminii în Grecia antică.
Am putea aprecia că frumusețea corpului uman, femeie sau bărbat, ar putea fi regăsită în operele Venus și Apollo.
În antichitate proporțiile corpului uman au fost considerate perfecte, omul fiind unanim recunoscut ca apogeul creației divine. De aceea s-a trecut la respectarea lor și în domeniul arhitecturii, al construcțiilor grandioase din acele epoci. Așa se explică aplicarea unor astfel de proporții la construirea Parthenonului din Atena.
Cel mai celebru teoretician al acestor proporții a fost Marcus Vitruvius Pollio, (n. 80/ 70 îen. – 15 sau 23 en.) arhitect, inginer și scriitor roman.
Arhitectul Vitruvius a trăit în timpul lui Iulius Cezar, dar s-a afirmat sub împăratul Augustus. A scris un tratat celebru, în 10 volume, “De Arhitectura”, pe care l-a dedicat împăratului, considerat şi astăzi ca esențial pentru studiul arhitecturii. Vitruvius era convins că “Niciun templu nu poate fi ridicat fără simetria şi proporţia corpului unui bărbat bine făcut”. El a postulat aplicarea proporțiilor corpului uman în arhitectură, pornind de la cele umane. Vitruviu a scris în cartea a 3-a din tratat despre proporțiile perfecțiunii corpului uman, care stă la baza desenului pe care avea să-l facă ulterior Leonardo da Vinci. Este recunoscută unanim influența celor zece volume ale tratatului lui Vitruvius, mai ales a volumului 3, asupra lui Leonardo da Vinci, cu 15 secole mai târziu. Leonardo a reprodus în oglindă, în desenul Omului vitruvian, în două fragmente care se privesc, citatul celebru al lui Vitruvius. În onoarea lui i-a dat și acest nume, devenit celebru, cu siguranță cunoscut și de Gerota și Brâncuși. Iată un citat din acest tratat, care a stabilit raportul ideal între diferite componente anatomice ale corpului uman.
“Pesemne că trupul uman este proiectat așa de la natură, fața de la bărbie până la frunte și până la rădăcina părului fiind a zecea parte din înălțime; mâna de la încheietură până la vârful degetului din mijloc asemenea; capul de la bărbie până la creștet este o optime, și împreună cu gât și umeri până la rădăcina părului este o șesime; de la sân până la rădăcina părului este o pătrime. Dacă măsurăm înălțimea feței însăși, distanța de la bărbie până la nări este o treime; nasul de la nări până la sprâncene asemenea; de acolo până la rădăcina părului este tot o treime, reprezentând fruntea. Lungimea labei piciorului este o șesime din înălțimea corpului; antebrațul, o pătrime; lățimea sânilor este tot o pătrime. Și celelalte membre au propriile proporții simetrice, iar prin folosirea lor faimoșii pictori și sculptori ai antichității au obținut renumele veșnic. Similar, printre membrii unui templu trebuie să fie cea mai mare armonie dintre relațiile simetrice ale diferitelor părți și magnitudinea generală ca un întreg. Dar din nou, punctul central al corpului uman este ombilicul. Deoarece dacă un om este așezat drept pe spate, cu mâinile și picioarele întinse și cu o pereche de compasuri centrate pe ombilicul său, degetele de la mâinile și picioarele sale vor atinge circumferința unui cerc descris ulterior. Și precum corpul uman produce un traseu circular, așa și o figură pătrată poate fi regăsită în asta. Pentru că dacă măsurăm distanța de la talpă până la creștet, și după aplicăm distanța membrelor întinse, lățimea va fi aceeași cu înălțimea, ca și în cazul suprafețelor plane, care sunt un pătrat perfect.”
De la Vitruvius la Leonardo da Vinci, timp de un mileniu și jumătate, s-a trecut prin epoca DISECȚIILOR anatomice, care au jucat un rol foarte important pentru cunoașterea adevăratei anatomii. Disecția cadavrelor a fost și periodic interzisă, s-a efectuat adesea clandestin, dar Papa Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303), ctitorul Universității Sapienția din Roma, a rămas în istorie în 1303 pentru că a fost permisiv cu disecțiile de cadavre. Marii artiști au disecat efectiv cadavre de corpuri umane. Se știe că Leonardo da Vinci (1452-1519), părintele anatomiei artistice, a disecat 30 de cadavre, până ce i s-a interzis de către Papa Leon al X-lea. Michelangelo a făcut și el disecții de cadavre, tot pentru cunoașterea perfectă a anatomiei.
Punctele importante de care se leagă perfecțiunea corpului uman, în accepțiunea lui Da Vinci, sunt poziția ombilicului, brațele, epicraniul, tălpile.
Anatomiștii din epocă au disecat desigur mai mult ca artiștii. Vom exemplifica prin marele Andreas Vesalius (1514-1564), ctitorul Anatomiei moderne, care are schițate mai multe planșe anatomice cu corpul uman văzut în detaliu de la exterior (“jupuit”, cum zicea Brâncuși).
În timpul lui Da Vinci, artiștii căutau “Geografia trupului”, “Țipătul cărnii”, “Frumusețea sublimă”, la fel cum și arhitecții, cu înaintașul și exponentul lor Vitruvius, căutau proporțiile perfecte ale construcțiilor, mai ales în capitala spirituală a lumii artistice, Roma imperială, devenită ulterior Roma papală.
Da Vinci a creat “Omul vitruvian” tocmai pentru a ilustra proporţiile corpului uman așa cum le descrisese marele arhitect. Într-un desen devenit celebru, Da Vinci a demonstrat principiul vitruvian prin care trupul omenesc este fundamentul echilibrului dintre diferitele coordonate matematice. În acest desen, corpul uman se aşează armonic atât în mijlocul unui cerc, cât şi al unui pătrat. Desenul lui Da Vinci este cunoscut atât prin frumuseţe, datorată echilibrului elegant dintre diferitele forme ale corpului uman, cât și pentru ”proporțiile divine”.
“Omul Vitruvian”, celebrul desen realizat în cerneală și creion pe hârtie de Leonardo da Vinci în 1490, demonstrează contopirea matematicii cu arta din timpul Renașterii, în încercarea de a tipiza perfecțiunea umană sub aspectul simetriilor și al proporțiilor. El ne-a transmis faptul că proporțiile corpului uman respectă principiul fundamental al ordinii cosmice.
Se observă figurile geometrice obținute prin unirea diferitelor puncte, unghiurile perfecte ale brațelor și membrelor inferioare, proporțiile, marcarea prin scurte linii orizontale a anumitor repere anatomice, așa cum le descrisese Vitruvius.
Proporția divină. Numărul PHI=1,618, numărul de aur, proporția divină, secțiunea de aur a corpului uman
Această proporție se regăsește în toate componentele esențiale ale universului, în macro și microcosmos, ceea ce este uluitor și conduce la ideea unui ziditor și creator unic, cu un plan divin. Proporțiile divine se regăsesc în creații umane celebre din toate epocile, cum ar fi Piramidele egiptene, Catedrala Notre-Dame de Paris, celebra pictură Mona Lisa, Cina cea de taină etc. Dar și spiralele cochiliei melcului respectă proporțiile divine. Numărul de aur respectă raportul dintre distanța ombilic – genunchi și distanța genunchi – sol.
Numărul de aur este un număr irațional, notat cu litera grecească “phi”, a cărui valoare matematică este de 1,618033… Acesta se găsește în întreaga floră și faună și în întreg Universul, precum și în numeroase realizări ale omului de-a lungul istoriei, unele cunoscute ca adevărate minuni ale antichității sau capodopere artistice. Egiptenii, grecii și romanii, poate și alte popoare, unde fenomenul încă nu este studiat, căutând expresia perfecțiunii, observând-o în armonia universală, au lăsat posterității capodopere care, fără să știe de ce, respectau involuntar aceste proporții divine sau secțiuni de aur.
“Phi” provine de la Phidias, care a decorat Parthenonul din Atena. Valoarea numărului de aur se pare că era cunoscută chiar înainte de Phidias. O regăsim în Templul din Andros, cu ruinele găsite sub apele Mării Bahamas, iar alții o recunosc în Piramida lui Kheops (anul 2600 î.Hr.).
Euclid, părintele geometriei (300 î.Hr.), l-a cunoscut cu siguranță, căci lui îi aparține primul text științific – «Elemente de matematică» – în care este definit numărul de aur, de care a vorbit și Platon. A fost cunoscut și în Evul Mediu și considerat ca rezultat al unei ecuații de gradul II.
Leonardo Pisano, cunoscut sub numele de Fibonacci, care preia sugestii ale matematicienilor arabi, a descris «Șirul lui Fibonacci», o succesiune de numere în care fiecare este suma celor două numere anterioare. Ulterior, prin împărțirea acestui număr din șir la precedentul, se obține aproximativ numărul ”phi”, numărul de aur.
În Evul Mediu, matematicienii arabi aduc o nouă perspectivă asupra numărului de aur, insistând nu atât asupra proprietăților geometrice, ci asupra faptului că Phi este rezultat al unei ecuații de gradul al doilea.
Luca Pacioli va scrie, trei secole mai târziu, în perioada Renașterii, o carte intitulată «Proporția divină», în care numărul de aur este abordat mai degrabă mistic. Cartea a fost ilustrată de Leonardo da Vinci. Aici se regăsește desenul «Omul vitruvian», pentru care Leonardo s-a bazat pe adnotările arhitectului Marcus Vitruvius. Johannes Kepler, în secolul al XVI-lea, adept al heliocentrismului, teorie lansată de Copernic, a fost fascinat de numărul de aur ca de «o a doua comoară» a matematicii, după Teorema lui Pitagora.
Valoarea lui PHI a fost calculată cu exactitate și demonstrată de matematicieni, fiind cunoscută ca Șirul lui Fibonacci. Primele zece numere ale șirului lui Fibonacci sunt: 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55. Șirul Fibonacci în matematică se referă la explicațiile metafizice ale codurilor din universul nostru. Numerele lui Fibonacci sunt considerate a fi, de fapt, sistemul de numărare al naturii, un mod de măsurare a Divinității.
Studentul Brâncuși știa că la proporția divină trebuie respectate distanțele ombilic-genunchi, genunchi-sol, umăr-deget mijlociu, umăr-vârful capului, segmentele palmei.
Molecula ADN, formată din două catene elicoidale de 34 A și respectiv 21:Raportul între ele este 1,6190476, tot numărul de aur. Respectă deci proporția de aur, ca și ecorșeul brâncușian.
Creierul uman, respectând regulile perfecțiunii, cu secțiunea de aur, a reprezentat o fascinație pentru cercetătorii din acest domeniu.
Amprentele multor pământeni – omul fiind capodopera creației divine – respectă numărul de aur, și astfel le putem considera “iscălitura divinității” pe degetele creației sale.
Dacă am încadra figura Monalisei într-un dreptunghi, raportul între laturile sale este exact numărul de aur, deci am putea vorbi despre “Dreptunghiul de aur”, care încadrează cea mai frumoasă capodoperă a picturii universale din toate timpurile.
“Coloana fără sfârșit este compusă din 16 elemente în forma de romburi. Primul este tăiat le mijloc și pus chiar pe pământ, în timp ce ultimul reia, în vârf, cealaltă jumătate”, susține Ionel Jianu în lucrarea sa “Brâncuși”.
La rândul său, Pavel Floresco face legătura între “numărul divin” și “Coloana Infinitului”: “Astfel, dacă alăturăm cifrei 16 înălțimea fiecăruia dintre celelalte 15 elemente întregi, adică 1,8 m, obținem 16 1,8.”
Poarta sărutului
“Phi” se întâlnește în celebra sculptură a lui Brâncuși – raportul dintre semilungimea grinzii și grosimea acesteia.
Pe fiecare latură mare a părții inferioare a coloanei – 16 săruturi înșiruite + 2 săruturi de pe stâlpi = săruturi
“Ochii alipiți” de pe stâlpi – două semicercuri alăturare = o reprezentare artistică a simbolului grecesc f.
Ceea ce există în jurul nostru, de la petalele unei flori la frunzele unui copac, de la templele antice la spectaculoasele construcții de azi, de la cochilia unui melc la organismul uman – totul este guvernat de o proporție armonioasă, perfectă din punct de vedere estetic: “proporția divină”.
Ființa umană este ea însăși o capodoperă, fiind construită pe baza aceluiași “număr de aur”, cu miliarde de zecimale, care continuă la infinit.
Să privim asemănarea dintre mogâldeața din uterul matern și cochilia de alături, și nu se poate să nu fim fascinați de ceva care nu se poate rosti.
De ce oare cuvântul PERFECȚIUNE este de genul Feminin? Poate pentru că, în momentul când l-a creat pe Adam, divinitatea a zis “Aș putea face și ceva mai frumos”. Și a făcut femeia, care deține frumusețea supremă. Ca student, Brâncuși nu fusese încă fascinat de Mademoiselle Pogany, și a redat frumusețea trupului unui bărbat în celebrul său Ecorșeu.
* ”Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului… și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Biblia, Geneza, Cap. 2,versetul 7)
”Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, și omul a adormit. Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie.” (Biblia, Geneza, Cap. 2, versetele 21, 22)
Bibliografie:
- Ioana Caraman, Suher Abduraman, Alexandra Colasâz, Esra-Gülen Demircan, A. Cristea, Perfectiunea corpului omenesc în medicină și artă, Comunicare la Congresul Național de Chirurgie, 2020
- V. Sârbu, Raluca Melihov, Mihaela Pindiche. Ecorșeele în istorie. Dimitrie Gerota și C. Brancuș, Simpozionul D. Gerota, Tulcea, 2019
- Antonia Vrabie, Teorema lui Fibonacci, Academia Tehnică a Moldovei
- Kalman Attilo, Secțiunea de aur în artele plastice, Liceul Teoretic Bolyai Farkas, Tg. Mureș
- Marinela Olăroiu, Van Den Heuvel. Jurnalul unui medic cosmopolit. Ecorșeul sau “Lecția de Anatomie” a lui Brancuș. Viața Medicală, 5 sept. 2016
- Elena Dumitrescu. Ecorseul Brâncuș – Gerota. Istoria unei lucrări realizate la Școala de Belle Arte din București, Ed. Unarte, Bucuresti, 2013
- Mihai Marcovescu. Zeii romani și corespondenții lor în mitologia greacă, Libertatea, 22 martie 2022
- Aplicatiile șirului Fibonacci în natură: http://thraccsusares wordpress.com/2015/02/18
- La Venus de Milo et les Aphrodites du Louvre: Wikidata, The free knowledge
- Wikipedia, Enciclopedia liberă: Ecorseul (Brâncuș), Antinous big.com/images, Antinous -Word History (Http://www.World History. Venus din Millo
- Laura Musajo Somma, Alfredo Musajo Somma. Susini and Brancuși. Testimonial of art medicine. Relationship (University Aldo Moro, Bari). Comunicare: History of Medecine National Meeting with Internațional participation XL edition,3-5 June, 2010 Ibis, Constanța
- Tom Pastorello, Leonardo Squared the Circle Da vinci’s Secret of Solution in the Vitruvian Man Decoded( Free Art. History Newsletter
- V. Sârbu, T. Iusif, O. Unc, D. Costea, R. Popescu, Raluca Melihov, C. Grasa, M. Pundiche, Ana Grigorescu, St. Ioana Caraman, St. Suher Abduraman. Profesorul Dimitrie Gerota și sculptorul C.Brancuș – o prietenie unică în istoria medicinii și artei românești. Comunicare la Congresul Național de Chirurgie, 2020