Gala Medica Academica, eveniment organizat de Tarus Media, sub egida Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România a premiat și anul acesta excelența în sănătatea românească, răsplătind activitatea personalităților din domeniul medicinii, a cercetătorilor, asociațiilor de pacienți și tinerelor talente. În cadrul celei de-a treia ediții a Galei au fost acordate zece premii, desemnate de un juriu prezidat de prof. dr. Victor Voicu.
Ministrul Sănătății, Ladislau Ritli, a primit premiul pentru Cel mai bun comunicator din domeniul sănătății. „Domnul Ministru s-a ocupat de lista de medicamente C2, apoi de modificarea clawback-ului, mortalitatea infantilă și cancerul fiind ținta următoarelor sale proiecte”, a spus Maria Vasilescu, director general Tarus Media, prezentând premiul. Ladislau Ritli a afirmat că este plăcut surprins de primirea distincției, menționând că atât timp cât va ocupa funcția de ministru, în cadrul instituției va domina raționamentul medical.
Dr. Raed Arafat, Subsecretar de Stat în Ministerul Sănătății, creatorul Serviciului Smurd, a primit Premiul Medica Academica pentru strategii și viziune în sănătate, înmânat de prof. dr. Vasile Candea. „Sistemul de urgență din România a devenit un exemplu la nivel european. Acest premiu se datorează și oamenilor care au sprijinit strategia și viziunea și le-au făcut să fie realizabile. Ca și concept și mod de lucru, sistemul nostru de urgență este perfectibil. Așadar, pe viitor, ne vom concentra asupra sistemului aerian de salvare, asupra aspectelor legate de unitățile de primire urgențe, dar și asupra pregătirii resurselor umane, urmând să deschidem centre de training în acest scop”, a spus dr. Raed Arafat.
Premiul „Dan Setlacec”, acordat de Academia Oamenilor de Știință din România și Medica Academica pentru Cea mai bună realizare în chirurgie a revenit medicului chirurg Victor Tomulescu. „Acest premiu este asociat cu numele unei persoane căreia îi datorăm imens – profesorul Dan Setlacec și se acordă unui medic format în Clinica de Chirurgie cu același nume din cadrul Spitalului Fundeni care a realizat prima experiență clinică din România publicată în prestigiosul jurnal Anals of Surgery”, a spus prof. dr. Irinel Popescu, prezentând premiul.
Medica Academica a acordat două premii pentru întreaga activitate, cel dintâi academicianului Leon Dănăilă și cel de-al doilea, medicului Virgil Răzeșu, distincție prezentată de actorul și regizorul Dan Puric care a vorbit publicului despre „Conștiința Medicală”. „Dumneavoastră sunteți cei care nu ați dezertat de pe acest front unde mai mult se moare decât se trăiește. În România este mai greu să fii medic decât pacient. Provin dintr-o familie de medici și cunosc bine această lume”, a spus Dan Puric, care a primit, în cadrul Galei, Premiul Special, înmânat de Maria Vasilescu.
Premiul Medica Academica de excelență pentru Leadership – inovație și progres, prezentat de Valentin Țăruș, președintele grupului Tarus, a revenit lui Regis Lhomme, director general al Amgen România și președinte al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM). Premiul acordat de Fundația “Nicolae Cajal”, pentru cea mai bună realizare în domeniul cercetării fundamentale în medicină a revenit Dr. Farm. Flavian Radulescu. Premiul Medica Academica pentru educație medicală continuă, prezentat de redactorul-șef al revistei Medica Academica, Delia Budurcă, a fost acordat dr. Rodica Tănăsescu, din partea Societății Naționale a Medicilor de Familie, Portalului de Educație Medicală Continuă www.formaremedicala.ro și Oanei Bornaz. Premiul oferit de Fundația Gerota și MedicalStudent.ro pentru implicare activă în proiecte educaționale studențești și de cercetare științifică, prezentat de prof. Ion Gerota și Andreea Moțoc, a revenit lui Ștefan Claudiu Mirescu.
Premiul Vox Patientis – pentru cea mai activă Asociație de pacienți a fost oferit Doricăi Dan, președinta Asociației ARC Rare, Premiul Medica Academica pentru Management performant a revenit lui Nicolae Marcu, directorul executiv Medlife, iar Premiul Medica Academica pentru carte medicală a fost acordat Prof. Dr. Alexandru Ciurea.
Participanții la Gală au putut admira, în cadrul unei prezentări de modă, creațiile vestimentare ale Cosminei Englizian, precum și tablourile realizate în Tabăra de Pictură de la Cârnic, Masivul Retezat, de către studenți și profesori ai facultăților de artă din Iași și Chișinău, un proiect susținut de grupul Tarus.