Gheorghe Marinescu Dinizvor (1922-1993) o personalitate de excepţie intrată în pantheonul ştiinţei şi culturii româneşti, un strălucit om de ştiinţă al cărui renume a depăşit graniţele ţării şi, în acelaşi timp, o personalitate complexă care s-a exprimat şi prin muzică şi poezie. >>>
Devotat principiului integralist al Şcolii Cantacuzino, doctorul Marinescu a desfăşurat o activitate complexă şi integrată de practician – clinician, medic de laborator, epidemiolog şi cercetător în patologia microbiană. Activitatea sa ştiinţifică impresionează prin profunzime, marea varietate a temelor abordate şi numărul impresionant de lucrări în patologia bolilor infecţioase.
Perioade aparte în activitatea sa au fost specializările în Clinica de Boli Infecţioase şi Centrul de Reanimare Neuro-Respiratorie din Spitalul Claude-Bernard şi în Institutul Pasteur din Paris, precum şi la Institutul de Medicină Tropicală de la Hamburg. O dominantă a activităţii sale a fost asocierea constantă cu medicina de laborator. Paralel cu activitatea clinică, a lucrat timp de aproape 18 ani la Institutul de Inframicrobiologie “Şt. S. Nicolau”. De asemenea, activitatea de microscopie şi macroscopie desfăşurată la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” a fost foarte importantă pentru interpretarea fenomenelor clinice şi în cercetările de patologie infecţioasă.
Gheorghe Marinescu Dinizvor a prezentat un procedeu simplu (micrometodă) privind investigarea aglutininelor la rece, reacţie de orientare în diagnosticul pneumoniei atipice primare inframicrobiene, pentru care a fost distins cu Diploma de Inventator în 1954 de către Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti.
În domeniul infecţiilor respiratorii semnalează o serie de rezultate importante privind gripa la şoarecii sugari, precum şi studiul rezistenţei nou-născuţilor la agresiunea virusului gripei, când provin de la şoricioaice imunizate. Semnalează existenţa unor leziuni viscerale, descrie unele complicaţii, forme ori aspecte clinice, histopatologice şi experimentale mai deosebite observate pe parcursul a opt endemo-epidemii de gripă din anii 1950‑1970.
În poliomielită, a descris pentru prima dată în literatură prezenţa pneumoniei interstiţale. A semnalat prezenţa miocarditei în poliomielită, a cărei incidenţă histopatologică este de aproape 50% la cazurile mortale. În formele grave a descris leziuni enterovirale la nivelul ficatului şi rinichiului. Aportul clinic şi de laborator în domeniul infecţiei poliomielitice, alături de datele din literatură, este cuprins într‑un volum special, într-un colectiv din care mai făceau parte acad. Şt. S. Nicolau, acad. A. Rădulescu, prof. dr. N. Cajal, dr. N. Constantinescu. A descris anatomo-clinic miocardita în rujeola severă, a semnalat prezenţa corpusculilor elementari specifici în diverse produse patologice la bolnavii cu rujeolă, precum şi a celulelor gigante pe frotiurile rinofaringiene, cu rol important în diagnosticul precoce al bolii. Studiul dedicat modificărilor cardiace din rujeolă a fost distins în 1964 cu Premiul “Jansen” al Academiei Franceze de Medicină.
În domeniul neuroinfecţiilor a efectuat studiul clinic, virusologic, histopatologic şi experimental al unor meningite virale primitive, cum ar fi meningita limfocitară benignă cu tulpini locale (tulpina Colentina), encefalite virale primitive, particulare, cum ar fi encefalita rabică cu apariţie tardivă, encefalita din tusea convulsivă etc. A întreprins cercetări clinice, terapeutice şi histopatologice ale encefalitei după vaccinarea antivariolică şi după vaccinarea antirabică. Pentru lucrările sale Academia Română a atribuit în 1956 Premiul “Victor Babeş” profesorului State Drăgănescu şi colaboratorilor, între care se afla şi dr. Gh. Marinescu.
A efectuat cercetări privind mononucleoza infecţioasă, limfocitoza infecţioasă şi limforeticuloza be-nig-nă de inoculare. În limfocitoza infecţioasă acută a semnalat un debut posibil encefalitic al bolii (împreună cu prof. M. Voiculescu); lucrarea constituie prima publicaţie în limba română asupra limfocitozei infecţioase şi descrie primele cazuri cu debut encefalitic din literatură. A efectuat cercetări experimentale (împreună cu prof. N. Cajal) privind posibilitatea reproducerii experimentale a bolii.
Pentru studiile şi monografia La lymphocytose infectieuse aїgue i-a fost decernat Premiul “Jansen” al Academiei Franceze de Medicină (1972), iar pentru studiile şi monografiile privind mononucleoza infecţioasă i s-a atribuit Premiul “Doistau-Blutel” al Academiei de Ştiinţe din Paris (1978).
În hepatitele virale rezultatele cercetărilor sunt citate în monografia Hepatite infecţioase inframicrobiene (Acad. Ştefan S. Nicolau, 1957), în Diagnosticul de laborator al inframicrobiozelor umane (Prof. N. Cajal, 1958), în Parazitologie clinică (Prof. N. Nitulescu, 1954).
A fost membru în peste 20 de societăţi ştiinţifice şi organisme academice din Europa şi din Statele Unite, a fost “Laureat al Academiei Franceze de Medicină” (1963, 1964, 1972), “Laureat al Academiei de Ştiinţe din Paris” (1978).
A scris volumul de poezii Pururea, cânta la vioară. A scris Imn pentru Sănătate, interpretat pentru prima dată în aprilie 1982 la Ateneul Român de Orches- tra Me-dicilor şi de Pompei Hărăşteanu şi, în acelaşi an, la Congresul de Boli Infecţioase de la Stockholm.