Grigore T. Popa, sau întoarcerea spre suflet

0

Dacă în perioada 1948-1989 Grigore T. Popa a fost supus unei uitări instituţionalizate şi exista o anume presiune asupra interpretării și construcţiei imaginii sau activităţii sale, anii de după 1990 au reuşit să-i resusciteze portretul şi o parte a scrierilor, dar demersul a fost insular, nereuşind să-i contureze opera şi să dea imaginea adevărată a savantului, scriitorului şi omului deplin care a fost. >>>

Dintr-un corpus arhivistic masiv alcătuit din texte, documente şi imagini, esenţial este să extragem omul Grigore T. Popa, pe care să-l privim în integralitatea fiinţei sale. Parcurgerea operei sale literare şi publicistice spune infinit mai mult decât diversele surse biografice.

Viaţa şi opera lui Grigore T. Popa se traversează reciproc, iar autorul este o persoană pe care trebuie să o palpezi, să o înţelegi, să respiri în atmosfera operei sale. Era o flacără vie. Crea relaţie cu cei care-l ascultau sau cu cei care-l citeau, crea un spaţiu între el şi ceilalţi din faţa lui sau din faţa unui text ce purta semnătura sa – un spaţiu de ordinul sufletescului.

Ca anatomist a privit omul într-un mod deplin: trup şi suflet. Trupul întins pe masa de disecţie, chiar dacă fizic există într-o dimensiune orizontală, este traversat de o dimensiune care obligă la profunzime: cea a verticalităţii, a transcendenţei. Ca făpturi cu raţiune şi suflet, nu ne putem mulţumi cu perspectiva strict biologică a vieţii, cu existenţa unui singur nivel de realitate. Preocupările din domeniul biologiei și medicinei trebuie articulate şi cu preocupări din domeniul culturii. Grigore T. Popa a oferit un alt mod de a privi anatomia: ca instrument de cunoaştere. Îndemna studenţii să folosească biologia pentru a pătrunde pe o altă cale decât cea obişnuită în zonele culturii.

Debutul lui Grigore T. Popa, chiar dacă necunoscut la nivel public, s-a constituit într-o lucrare de traducere ce presupune o profundă smerenie. Traducerea a fost pentru profesorul Popa una din activităţile constante. Între „Haeckel” şi „Gray” se află un lung şir de lucrări pe care le‑a introdus în literatura română. Frecventarea spaţiului limbilor germană, franceză şi engleză – în care scria şi se exprima – a fost un beneficiu, deoarece prin contactele pe care le avea în întreaga lume a putut prezenta publicului român noutăţile din ştiinţă şi cărţile importante ale vremii.

Scriitorul Paul Gore, pseudonimul cu care semna, a trecut viaţa în text, s-a oferit pe sine prin comunicare şi prin comuniune. Matricea tematică a scrierilor sale este aceea a întoarcerii omului în interiorul său. A abordat tema reducerii persoanei la o singură realitate, cea exterioară – când totul devine posibil prin această reducţie – şi se ajunge la transformarea persoanei în obiect.

Publicistul Grigore T. Popa surprindea comportamentul persoanei aflată în context social ori în situaţii sociale. Multe din paginile sale sunt texte de psihologie socială. A reprezentat tipul de angajare înarmată ştiinţific, în lumea socială a universitarului român.

Societatea românească îşi avea dezechilibrele ei în acea vreme: existau o fractură socială semnificativă şi o cultură democratică care păşea cam stingher. Dialectica specială a privirii – ochiul cu care ştia să vadă lucrurile şi să le plaseze foarte corect –, validitatea şi claritatea demonstraţiilor sale ne determină să‑l considerăm unul din importanţii psihosociologi interbelici români. O interogativitate vivace, o prospeţime a curiozităţii şi o scriitură vie au făcut să fie numit „artist al cuvântului”.

A fost un lider ale cărui spirit, forţă, moralitate şi discreţie au făcut ca el să reprezinte o figură distinctă în panoplia universitarilor români. S‑a remarcat încă din studenţie ca o personalitate puternică şi carismatică. Sociabilitatea, inteligenţa verbală şi interpersonală, capacitatea de a rezolva eficient problemele au dus la impunerea sa în fruntea studenţilor. A fost preşedinte al „Centrului Studenţesc” Iaşi şi a organizat congrese studenţeşti, întruniri publice, greve, a iniţiat moţiuni şi a luat atitudine faţă de numeroase aspecte negative din societate.

Când puterea comunistă devora teritoriu după teritoriu şi se pregătea să muşte din ce era mai sfânt românului – credinţa – persoana care avea acoperirea interioară de a vorbi în acele vremuri în aula Ateneului Român a fost Grigore T. Popa. Vocea sa a fost aceea a  creştinului angajat în cetate, care trăise conform valorilor pe care le-a propus şi expus, valori ce i-au ancorat fiinţa.

Conferinţa cu care şi-a încheiat existenţa publică demonstra că numai creştinismul a configurat lumea, iar salvarea şi soluţia este întoarcerea la morala creştină. Cel care a scris despre reforma spiritului şi despre evoluţie, despre transformarea continuă a fiinţei, cum de şi-a încheiat conferinţa susţinând necesitatea unei „întoarceri”? Titlul conferinţei sale „Morala creştină şi timpurile actuale” nu reprezintă decât două realităţi: cea a veşniciei şi cea a vremelniciei. Prin „întoarcere”, susţine că omul are doar o singură cale: evoluţia spre Creator, şi începutul acestui drum este cel al întoarcerii spre suflet, al întoarcerii cu faţa către Dumnezeu.

După o lectură a vieţii şi scrierilor lui Grigore T. Popa credem că pe foaia de observaţie a vieţii sale putem nota cu majusculă trinomul: Competenţă – Consecvenţă – Etică. <<<

About Author

Dr. Richard Constantinescu

Leave A Reply