CUM SĂ SE NASCĂ NOUA LEGE A SĂNĂTĂȚII?! Să fie cu totul nouă? Să fie pe scheletul celei abia retrase, că tot e încă caldă? Să fie făcută de specialiștii de pe fiecare domeniu? Să emane de la pacienți, de la medici, de la plătitori, de la furnizorii de servicii, care să spună ei înșiși cam cum ar vrea ei să fie? După care să vină specialiștii și să “armonizeze” interesele contrare?! Care sunt atât de multe și de diferite, încât mileniul care abia a început nu va ajunge… Nici măcar pacienții între ei nu au aceleași interese, pentru că interesul pacientului cu diabet este diferit de al celui cu cardiopatie ischemică, cel puțin din punct de vedere al modului în care ar trebui să se cheltuie banii!
Au început iar consultări și discuții care pot fi interminabile, fără rost și mari consumatoare de energie, dacă nu pornim de la un lucru simplu și evident, ca într-o problemă matematică, în care introducem datele certe la început, și din care apoi încep să se contureze, una după alta, necunoscutele.
Care e lista de priorități?
Câte resurse avem și la câți le împărțim?
Cât costă fiecare punct de pe lista de priorități, în ordine, ținând seama de numărul de cazuri și de costurile unui tratament acceptabil.
Ce putem să asigurăm, în ordine, de pe lista de priorități, pentru TOȚI cei care ar putea fi în nevoie.
Unde se termină banii, tragem linia și denumim = Pachetul de bază!
Diferența se oferă sistemului de asigurări private, care să știe clar ce vinde și cui își permite. Diferența se oferă pieței libere, unei competiții, unei piețe…
În afara definirii pachetului de bază, orice lege a sănătății e filosofie, istorie, poveste, roman, epopee, spectacol, comentariu, talkșou, emoție… Orice numai ceva care să funcționeze, nu!
Binențeles, resursele pot să mai crească cu obligativitatea ca toată lumea să contribuie, banii informali trebuie scoși la lumină, iar resursele trebuie cheltuite transparent. Dar în fine, am intrat deja în poveste…!
Realitatea e complexă și are milioanele de fațete ale experiențelor personale! Citind comentariile pasionate generate de dezbaterile pe legea sănătății, vezi că au dreptate marea majoritate.
Și cei care îi blamează pe doctori pentru șpagă și atitudine, și cei care îi laudă pentru dăruire și profesionalism… și cei care spun că e super bine la privat, și cei care spun că au dat un ban în plus, dar de boli grave tot la stat se tratează… și cei care susțin că sistemul privat de asigurări va aduce bani noi în sistem și va scoate la lumină plățile informale, și cei care spun că va lăsa fără asistență milioane de săraci… și cei care spun că e un sistem în care nu-ți poți face în siguranță nici o injecție, și cei care spun că îți poți permite o operație de vârf… și cei care spun că e un sistem în care nu ai vată și spirt în spital, și cei care arată că îți poți face și o operație de schimbare de sex… E un sistem ca o blană de leopard, întinsă pe toată suprafața țării, doar că punctele sunt de toate culorile…
Acum câțiva ani, când eram jurnalist la Adevărul, am descoperit că jumătate din drumurile patriei sunt de pământ. Acum, sunt toate acoperite de zăpadă, iar leopardul e tot alb. Ca un halat.
Părinții mei, acum la pensie, stau în comuna Uda, jud Argeș, la 150 km de București. A nins trei zile încontinuu și zăpada a ajuns de un metru pe drumul de pământ. Lumina s-a luat de luni. Marți le-am spus să închidă telefonul ca să nu se consume bateria, și să-l deschidă puțin, numai dimineață și seara, să mă anunțe că sunt bine. Miercuri, în a treia zi de izolare, s-a băgat grederul. Joi, în a patra zi, după 81 de ore, a venit lumina!
Dacă până la lumina electrică sunt trei zile și 11 ore, cât e până la doctor? Cât e până la sănătate?
Iarna vrajbei noastre…
