Premiul Colegiului Farmaciştilor –
Şcoala de Vară pentru Jurnalişti,
master în presa farmaceutică
Dacă în alte state – precum Austria, Germania, Franța – farmaciștii reprezintă aproape o castă, ca și notarii, apărându-și teritoriul cu acribie și fidelizându-și pacienții prin însăși respectarea strictă a criteriilor geografic și demografic, în România autoritățile au reglementat acest domeniu cu foarte multă dezinvoltură, ceea ce a dus la creșterea explozivă a numărului de farmacii, la apariția și dezvoltarea acerbă a lanțurilor, care au luat și vor lua crema pieței, la o luptă la baionetă pentru vad, dusă de câte trei farmacii într-o aceeași intersecție – luptă neînțeleasă de pacientul bulversat – și la zone întinse, mai ales periferice, fără nicio farmacie. S-au creat, în consecință, două modele relativ distincte: farmacia de lanț, cu brand, cu spații generoase, lumină și culori optimiste, care face reclamă unui produs inclusiv în lifturile de bloc, care are target de vânzări și duce campanii de conștientizare, și farmacia independentă, cu mobilier nestandardizat, supraviețuitoare într-o luptă pentru care proprietarul ei, farmacistul, absolvent de farmacie și nu de ASE, e prea puțin pregătit să o ducă. Cu arme diferite, dar în același război, competiția e inegală.
Comerț, marketing, necesitate
Pacientul intră neajutorat în farmacie și cere ceva pentru o durere anume. În fond, avem doar câteva, care se repetă: de cap, de gât, de burtă, de spate. Mai avem tuse, diaree, nas înfundat, febră, oboseală, astenie, o unghie încărnată, un neg, o rană. Și farmacistul are la îndemână, imediat lângă tejghea, remediile. La mai multe prețuri.
Dacă ceri ceva fără să specifici exact numele medicamentului ți se recomandă un produs anume, aflat la îndemână. Doar dacă reziști și insiști apare și un altul, mai ieftin și, poate, cu un raport preț/calitate mult mai bun. Îl primești, totuși, pentru că deși farmacia ar vrea să-ți vândă ce cere planul de vânzări, ești un pacient valoros care e mai bine să fie câștigat decât pierdut. Sunt situații, însă, în care farmacia nici n-are un anumit produs. Pentru că fie nu e economic, fie e mai economic să fie reexportat pe alte meleaguri.
Dacă în alte state europene sau în SUA nu poți lua un medicament banal fără rețetă, la noi automedicația e medicul cel mai accesat. Antibioticele nu sunt o problemă. Oricum, pacientul român e expert și merge și la farmacie, și la medic, știind exact ce medicament vrea. Automedicația oscilează în România, pe diferite segmente de tratament, între 20 și 80%, conform studiilor făcute de instituții specializate.
“Profesionist sau vânzător de medicamente?”, se întreabă retoric Clara Popescu, vicepreședinta Colegiului Farmaciștilor din România, prezentând situația din acest domeniu cu prilejul Școlii jurnaliștilor din domeniul medical organizată de organizație la Sighisoara. Din păcate, în conștiința publică intră din ce în ce mai mult noțiunea de vânzător de medicamente și iese cea de profesionist. Este susținută și de cifre concrete. Numărul de farmacii a crescut de zece ori față de perioada dinainte de Revoluție, ajungându-se acum la o farmacie la 2500 de locuitori. Concomitent, numărul farmaciștilor a crescut de aproximativ trei ori, ajungându-se la 16.500 de farmaciști în prezent. Media de farmaciști pe farmacie a scăzut de la aproximativ 5 la aproximativ 1,5.
Totuși, viitorul lasă loc selecției pe criterii profesionale, crede prof. dr. Dumitru Lupuliasa, președintele Colegiului Farmaciștilor, serviciile și profesionalismul urmând să facă diferența în viitor, odată ce creșterea numărului de farmacii se va fi încheiat. Încrederea ar trebui să devină un factor cheie.
Lifturile sau băile, locuri de reflexie asupra bolilor
Potențialul reclamei acolo unde nu prea mai poți scăpa de ea e ultima redută cucerită, și de farmacii, în materie de reclamă. Pereții goi ai băilor și lifturilor din blocurile de locuințe bucureștene sunt un suport și un prilej de a reflecta asupra diareei, tusei sau unghiilor tale. Nișa e încă foarte liberă.
De ce avem încredere în farmacist?
Există mai multe considerente pentru care pacientul are încredere în farmacist. Primul ar fi pentru că așa a fost învățat de mic. Se așteaptă la asta, ca farmacia să-i fie alături. Și nu-și dă seama, nu știe, sau nu-și imaginează că aici guvernează targetul de vânzări. Cum poți să ai target de vânzări pe boală? Cei mai mulți dintre pacienți nici nu pot concepe asta.
Mai sunt și considerente psihologice, care vin consecutiv dorinței firești a omului bolnav de a avea încredere. Dacă mi-a dat asta, e cel mai bun, cu siguranță… Și sănătatea mea merită ce e mai bun. A omis însă farmacistul să-ți spună că la același preț mai e și altceva, poate mai ieftin și la fel de bun. Până la urmă și pacientul n-a mers până la capăt. Ce alternativă mai există pentru a mă trata?! Celor mai multor pacienți le e jenă să se târguiască la farmacie – că doar e magazin, nu piață. Și plătesc prețul cerut fără să crâcnească.
Consecințele migrației după vad
“60% dintre farmacii sunt în groapă”, spune Petru Crăciun, director general Cegedim România, care continuă: “apar situații în care sunt 2-3 farmacii într-o zonă unde s-ar fi justificat una singură”. Dezvoltarea marilor rețele comerciale a deschis o portiță și în reglementările deschiderii farmaciilor. Pe lângă marile centre comerciale au apărut și unele mai mult supranumite astfel, pentru a merita o licență de farmacie.
În loc de concluzie
Aș zice că trebuie să avem încredere în farmacist! În farmacist, dar nu neapărat în orice farmacie! Și în medic, dar nu neapărat în orice medic. Dar chiar trebuie??!! Pentru că foarte puțini de “trebuie” ar trebui să ne limiteze căile în viață. Restul sunt alegeri. Mai mult sau mai puțin libere. Aș zice că pentru încredere, în general, trebuie să folosim o măsură foarte precisă: ca la farmacie!