Infracţiuni de corupţie incidente în cazul exercitării profesiei de medic

0

Luarea de mită (art. 254 Cod Penal)

Luarea de mită este fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani ori alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, de a nu îndeplini ori de a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu cu scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Subiectul activ nemijlocit (autor) al acestei infracţiuni este calificat şi nu poate fi decât un funcţionar public sau un funcţionar ori una din persoanele care exercită atribuţii de control, potrivit legii (potrivit art. 1, 8 şi 81 din Legea 78/2000). În acest caz, infracţiunea de luare de mită poate fi săvârşită de persoana care ocupă funcţia de medic.

Prin „îndatorire de serviciu” se înţelege tot ceea ce cade în sarcina subiectului activ nemijlocit al acestei incriminări potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv, ori care sunt inerente naturii acestui serviciu. Elementul material al infracţiunii constă, în mod alternativ, în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase sau într-o nerespingere (inacţiune) de către făptuitor a unei astfel de promisiuni.

Banii sau celelalte foloase pretinse, primite sau promise trebuie să fie necuvenite, să nu fie legal datorate şi să aibă caracter de retribuţie, adică să constituie plata sau răsplata în vederea efectuării unui act determinat, arătat în mod explicit. Astfel, pretinderea sau primirea foloaselor de către autor, acceptarea ori nerespingerea de către acesta a promisiunii de foloase trebuie să constituie un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a celui care s-a angajat să îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui anumit act privitor la îndatoririle de serviciu, ori să efectueze un anumit act contrar acestor îndatoriri.

Acţiunea sau inacţiunea concretă a făptuitorului trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu. În lipsa acestei condiţii, fapta comisă de autor va putea fi încadrată, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de incriminare, în dispoziţiile art. 256 Cod Penal referitoare la primirea de foloase necuvenite.

Forma de vinovăţie care caracterizează infracţiunea este intenţia directă calificată prin scop, cerinţă esenţială a scopului constând în îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale angajatului sau în efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Luarea de mită se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în varianta agravată cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Primirea de foloase necuvenite (art. 256 Cod Penal)

Infracţiunea constă în „primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia”.

Trasătura care caracterizează această faptă şi o deosebeşte de luarea de mită constă în aceea că funcţionarul nu condiţionează îndeplinirea actului de obţinere a foloaselor şi nu încheie nicio tranzacţie cu persoana interesată, ci, îndeplinind actul corect, în cadrul atribuţiilor sale de serviciu, primeşte foloasele după îndeplinirea acestuia.

Prin expresia „alte foloase” se înţelege orice fel de avantaj patrimonial – bunuri, împrumuturi, premii, amânarea plăţii unei datorii, prestarea de servicii în mod gratuit – sau nepatrimoniale.

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea făptuitorului de a primi bani sau alte foloase. Această acţiune trebuie să aibă loc după îndeplinirea de către făptuitor a unui act. Dacă făptuitorul primeşte banii sau foloasele înainte de îndeplinirea actului, fapta este infracţiunea de luare de mită. De asemenea, fapta este luare de mită şi nu primire de foloase necuvenite şi dacă foloasele sunt primite după îndeplinirea actului, dar pe baza unei înţelegeri prealabile.

Totodată, actul după a cărui îndeplinire făptuitorul primeşte foloasele necuvenite trebuie să fie un act îndeplinit în virtutea funcţiei şi, în acelaşi timp, un act la care făptuitorul este obligat în temeiul acesteia. Astfel, actul după a cărui îndeplinire făptuitorul primeşte foloasele nu poate fi decât un act licit, spre deosebire de luarea de mită, în cazul căreia actul poate fi şi ilicit. Dacă făptuitorul a îndeplinit actul cu încălcarea îndatoririlor sale de serviciu, fapta nu este încadrată ca primire de foloase necuvenite, ci, după caz, ca infracţiunea de neglijenţă sau abuz în serviciu. Dacă făptuitorul primeşte foloase nu după îndeplinirea unui act care intră în atribuţiile sale de serviciu, ci pentru un alt serviciu făcut persoanei, fapta nu constituie infracţiune. Pentru existenţa infracţiunii nu are relevanţă dacă funcţionarul primeşte foloasele direct sau indirect, prin intermediul unei alte persoane.

Primirea de foloase necuvenite se săvârşeşte cu intenţie directă: făptuitorul vrea să primească banii sau foloasele după îndeplinirea actului în virtutea funcţiei şi la care era obligat în temeiul acesteia, ştiind că banii sau foloasele nu i se cuvin. Se poate considera că lipseşte intenţia necesară pentru existenţa faptei de primire de foloase necuvenite dacă, în mod excepţional, funcţionarul nu îşi dă seama că primeşte o retribuţie. Totodată, există şi opinii conform cărora infracţiunea de primire de foloase necuvenite se poate comite şi cu intenţie indirectă, aceasta putând fi posibilă întrucât în momentul săvârşirii faptei nu este obligatoriu ca subiectul activ să urmărească crearea unei stări de pericol pentru prestigiul unităţii din care face parte, fiind suficient ca el să accepte posibilitatea producerii unei asemenea urmări.

Infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii acţiunii incriminate, adică la momentul la care făptuitorul, după îndeplinirea actului, primeşte banii sau foloasele, şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Traficul de influenţă (art. 257 Cod Penal)

Traficul de influenţă reprezintă primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, savârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Subiectul acestei infracţiuni este necalificat, putând fi orice persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau funcţionar, aceste aspecte nefiind condiţii ale subiectului activ, ci mijloace prin care se săvârşeşte infracţiunea. Astfel, subiect al acestei infracţiuni poate fi medicul care lasă să se creadă că are influenţă asupra unui coleg de-al său.

Pentru materialul integral, vă invităm să citiţi ediţia tipărită a Medica Academica!

About Author

Simona Pirtea

Leave A Reply