Mă uit și mă minunez citind diverse știri în online și în print, precum și postări gârlă pe rețelele sociale, și văd că acestea oscilează între laudă deșănțată și încredere desăvârșită, alunecând cu ușurință până la beatificarea personajului / spitalului/ secției respective, după caz, și osânda veșnică, injuriile de tot felul, jigniri de-a dreptul și un limbaj de-a dreptul suburban. Bântuie și postări și reacții impregnate de scârba adâncă pentru sistemul medical românesc, blamat pe scară largă pe baza unor experiențe personale nu totdeauna satisfăcătoare, și de către pacienți, dar și de către medici. Autoritățile/ statul/ clasa politică sunt principalii vinovați, iar când îi epuizăm și pe ăștia, rămâne atitudinea mioritică/ balcanismul/ estul Europei/ faptul că suntem români și că asta spune, nu-i așa, tot!
Lipsește tocmai echilibrul, linia de mijloc, care este, de fapt, cel mai aproape de realitate, media care se face după ce elimini din calcul extremele. Nu e niciun personaj un semizeu coborât pe pământ, pentru că atunci oricum n‑ar fi rezistat în jungla care există astăzi în orice profesie. Și oricum, Invidia medicorum pessima, nu-i așa?! Oare de ce or fi inventat romanii această zicală dacă nu ar fi avut un sens?! În acest context, toți “zeii” ar fi fost exilați demult.
Nu există medici zei, ci doar oameni care fac tot ce pot ca să nu greșească, sau care sunt depășiți în știința și puterile lor de oameni, sau care chiar au greșit. Se întâmplă și asta, pentru că poți fi epuizat de muncă, de dezamăgiri, sau pur si simplu, chiar dacă ai făcut tot ce puteai și știai, o rotiță, undeva, unde poate nici nu bănuiești, să nu mai funcționeze. Numai că dacă suntem dispuși să acceptăm greșelile în toate profesiile, în cazul medicilor nu o mai putem face, mai ales când în joc sunt dragii noștri.
Blamăm sistemul nostru medical și ne închinăm la sistemele medicale vest europene. Dar, ca să ilustrez numai un sigur beneficiu, sistemul nostru medical are o accesibilitate nemaipomenită, nemaiîntâlnită în țările pe care le tot admirăm. Una-două ne ducem în urgență și cred că nimeni – sau aproape nimeni – n-a fost aruncat în drum de acolo. Și cel mai clar argument că sistemul nostru medical nu e chiar așa de rău, ba chiar e destul de bun, sunt tot românii noștri, care vin să se trateze pe scară largă în România, după ce au văzut în afară că trebuie să aștepte luni de zile. Dacă am avea parte și de un pic de marketing, măcar de 5% din marketingul care înconjoară ca un cocon sistemul privat românesc și, totodată, și pe cele externe, am fi muuult mai mulțumiți că trăim în sistem.
Acesta care este!