Sofica Toma, Asistent Medical licenţiat, OAMGMAMR, Filiala Teleorman
Îngrijirea paliativă este o îngrijire activă oferită pacienţilor a căror boală avansată nu răspunde la un tratament curativ. În 2002, OMS definea actul de îngrijire paliativă ca „o metodă de abordare pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor şi a familiilor lor, pentru a-i ajuta să facă faţă problemelor asociate bolilor incurabile în fază terminală, prin prevenirea şi alinarea suferinţei, evaluarea impecabilă şi tratamentul durerii şi a altor simptome psihice, psiho-sociale şi spirituale”. >>>
La nivel european, dar în special în ţara noastră, se oferă puţine posibilităţi de specializare profesioniştilor în sănătate în acest domeniu, iar bugetele alocate pe acest segment sunt extrem de scăzute.
Studiile internaţionale relevă faptul că, în timp ce 70% dintre persoane doresc să moară acasă, doar 20% au posibilitatea de a face această alegere. Se estimează că până în 2050 numărul de persoane de peste 60 de ani se va dubla, creșterea fiind de la 10% la 20% în ţările în curs de dezvoltare şi de la 18% la 35% în ţările dezvoltate. Până în 2020, cauzele preponderente ale mortalităţii persoanelor de peste 60 de ani vor fi, în principal, bolile cronice, printre primele cinci situându-se cele cardiovasculare, și cerebrovasculare, maladiile cro-nice respiratorii, infecţiile respiratorii ale căilor aeriene inferioare şi cancerul pulmonar.
Statistic vorbind, în prezent, mai mult de un deces din două este consemnat la o persoană în vârstă de peste 75 de ani.
Peste 70% din decesele consemnate în marile aglomerări urbane nu mai au loc la domiciliu, într-un ambient familial, ci la spital sau într-o instituţie sanitară de tip cămin de bătrâni, unde profesioniştii trebuie să se specializeze în a fi însoțitori pentru muribunzi.
Este o realitate tristă faptul că numeroase persoane mor în discomfort şi dureri, în agonie, se sting în lipsa unor îngrijiri de calitate, fără tratament sau chiar în urma unor erori de tratament. Sunt situaţii care, de foarte multe ori, pot fi însă evitate. Îngrijirile paliative au apărut şi s-au dezvoltat ca reacţie la atitudinea binecunoscută în astfel de situaţii: “Pentru dumneavoastră nu se mai poate face nimic!”
Calitatea vieții pacienților, primordială
Mesajul îngrijirii paliative este că întotdeauna se mai poate face ceva pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientului. Standardele privind îngrijirile paliative sunt puţine şi, din păcate, influenţate de mai mulţi factori:
-noţiunile de îngrijiri paliative care se transmit studenţilor sunt minime;
-de cele mai multe ori echipa de îngrijire e adesea fără experienţa necesară;
-lipsa personalului din componenţa echipelor de îngrijiri;
-cea mai mare parte a membrilor echipelor de îngrijire nu sunt motivaţi în nici un fel să ofere servicii medicale pacienţilor aflaţi în faze terminale;
-cercetările medicale referitoare la îmbunătăţirea metodelor de alinare sau de eliminare a durerii sunt extrem de limitate.
Echipa de îngrijiri este formată din medic, asistent medical, psiholog, asistent social, preot – cu toţii având o specializare în domeniul acesta atât de pretenţios, delicat şi dificil în aceeaşi măsură.
Asistentul medical reprezintă un element important al echipei medicale. Activitatea lui vizează aprecierea cât mai corectă a stării pacientului, în vederea identificării problemelor curente sau a celor potențiale. Examinarea fiecărui caz este esenţială şi implică un sistem precis de interogare, efectuat astfel încât toate datele necesare să fie identificate. Experienţa dobândită trebuie cultivată şi perfecţionată printr-o practică continuă la patul bolnavului. Astfel, prin anamneză şi prin examen obiectiv, asistentul medical identifică acuzele subiective confruntându-le cu modificările obiective, şi stabileşte împreună cu echipa planul de îngrijiri.
Parte importantă a echipei de îngrijire a pacientului, asistentul medical este implicat activ în luarea deciziilor.
Există situaţii în care acesta se poate confrunta cu numeroase pro-bleme etice, iar pentru re-zol-varea lor trebuie să aibă în vedere următoarele principii:
-respectarea autonomiei pacientului;
-acţionarea spre binele pacientului;
-confidenţialitatea;
-fidelitatea şi respectul faţă de individ;
-respectul faţă de viaţă;
-îndatorirea de a spune adevărul, de a nu minţi sau a înşela pe alţii.
Personal, consider că este foarte important ca pacientul să primeasă îngrijiri speciale în ultima fază a vieţii. Mai mult, în astfel de situaţii, ajutorul spiritual oferit muribundului este binevenit. Se impune ca fiecare însoţitor să cunoască nevoile şi dificultăţile, sentimentele şi gândurile, gesturile şi semnalele muribundului şi să răspundă la ele.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica
