Investiție de 40 de milioane de euro în Spitalul Monza – Centru Cardiovascular

0

Spitalul Monza Centru Cardiovascular din București este ultimul deschis în cadrul grupului italian de spitale “Policlinico di Monza”, dispune de opt săli de operație cu 32 de paturi de terapie intensivă, are 130 de angajați, toți cu contracte full-time, dintre care 40 de medici. O intervenție chirurgicală pe cord și costurile spitalizării și recuperării pacientului costă aproximativ 10.000 de euro. Spitalul funcționează din iulie 2012, până în prezent fiind realizate peste o sută de intervenții chirurgicale complexe, însă inaugurarea sa oficială a fost făcută abia acum.

“Trebuie să demontăm ideea că structurile medicale private realizează doar intervenții simple și că operațiile cu risc crescut se fac la stat, să avem curajul de a investi și în ariile critice, unde pacienții sunt expuși unui risc mare”, a spus Michelangelo de Salvo, președintele și fondatorul grupului Policlinico din Monza, vorbind despre decizia de a deschide un spital la București. Acesta a subliniat că personalul medical format în România este de foarte bună calitate, însă alte țări beneficiază de investiția statului în oameni. „Am insistat pe faptul că trebuie să avem personalul nostru, angajat full-time”, a subliniat de Salvo, adăugând că intenționează să extindă actuala structură și să ajungă la 300 de angajați.

Spitalul Monza nu are, în prezent, contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar aria de pacienți vizată este reprezentată de pacienții care, în mod normal, ar merge să se trateze în străinătate. Unitatea a fost acreditat de Ministerul Sănătății și clasificată ca spital de nivelul cinci.

 

Secție de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică, din luna mai

 

În următorii ani, investiția la nivelul spitalelor se va ridica la 20 de milioane de euro, a anunțat Michelangelo de Salvo. Banii sunt destinați consolidării structurii actuale prin creșterea numărului de angajați și investiția în aparatură, însă printre proiectele Spitalului se află și deschiderea unui Centru de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică. “Echipamentele destinate tratamentului adulților din spital pot fi folosite, în proporție de peste 90%, și în cazul copiilor, iar, în prezent, avem tehnologia pentru a face cardiochirurgie pediatrică. Am identificat profesioniști care lucrează în România sau români care lucrează în străinătate, cu scopul de a le propune să se întoarcă în țară și sperăm ca în lunile aprilie-mai să putem demara acest proiect. În România, cam 800 de copii au nevoie de intervenții pe cord în fiecare an, iar centrul nostru poate acoperi acest număr de cazuri”, a spus de Salvo.

 

10.000 de euro, analizele, intervenția, spitalizarea și recuperarea

 

Costul accesării serviciilor medicale este stabilit pe filieră clinică, fiind vorba, de fapt, de costul unui pachet complex care include totul de la evaluarea pacientului la recuperare. „Nu este vorba doar de operarea inimii, ci de garantarea tuturor nivelelor de îngrijire până la vindecare. Nu contează timpul de spitalizare, ci tratamentul realizat”, a explicat Conf. Dr. Șerban Bălănescu – până anul trecut medic la Spitalul de Urgență Floreasca, acum șef de secție full time Cardiologie Intervențională în cadrul Monza. 10.000 de euro sunt costurile totale asociate unei operații complexe de by-pass cu intervenție valvulară (TAVI). Comparativ cu costurile din străinătate, acestea sunt, totuși, mai mici, au afirmat specialiștii, Conf. Dr. Bălănescu aducând exemplul unei coronarografii care în alt stat european ar costa 2500 de euro, iar la București, doar 1000.

 

Vitrină tehnologică

 

„Spitalul este o <<vitrină tehnologică>>, fiind configurat conform standardelor europene, cu echipamente de cea mai înaltă tehnologie, la nivelul anului 2011”, a spus Cristian Colțeanu, președintele unității. Echipamentele medicale sunt produse de General Electric: Ecocardiografia tridimensională (GE Vivid E9 4D cu sonde TEE), Tomografia Computerizată (CT Optima 660 ASiR 64 Slice) şi Rezonanţa Magnetică (RM Optima 450 W 1,5 Tesla şi RM Optima 360 1,5 Tesla). „Prin acorduri cu spitalele din rețeaua „Policlinico di Monza”, studenții, profesorii și medicii pot avea acces la tehnologia de ultimă generație. Am încheiat, de exemplu, un acord cu facultatea de medicină a Universității <<Titu Maiorescu>>, iar studenții pot veni aici să facă practică”, a menționat președintele spitalului, „mai ales că avem și două aule și posibilitatea de a transmite intervenții chirurgicale în direct, în rețeaua Monza, astfel încât dacă avem nevoie de o a doua opinie, putem beneficia și de experiența medicilor din străinătate”.
Grupul italian de spitale „Policlinico di Monza” este format din zece spitale private situate în Lombardia și Piemonte, în cadrul grupului, serviciile medicale de chirurgie cardiovasculară, cardiologie, ortopedie, oncologie și recuperare cardiovasculară si motorie având o importanță deosebită.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.