Fiecare stat component al Regatului Unit al Marii Britanii – Anglia, Scoția, Țara Galilor şi Irlanda de Nord – are propriul sistem de sănătate, finanțat public, care funcționează independent. În ciuda finanțării și administrării separate, nu se face nicio discriminare atunci când pacienți care locuiesc în una dintre țări solicită îngrijiri în altă țară a regatului, însă vor fi transferați în apropierea domiciliului imediat ce acest lucru este posibil.
Fiecare sistem este finanțat public și oferă populației îngrijiri medicale gratuite. În plus, în fiecare stat s-a dezvoltat o parte privată a sistemului de sănătate, considerabil mai redusă decât cea publică, oferind servicii în baza unor asigurări private plătite de angajator sau de către pacient, însă accesul la aceste servicii ar putea fi restricționat pentru persoanele cu diverse afecțiuni, cum ar fi SIDA.
Per total, aproximativ 8,4% din Produsul Intern Brut al Marii Britanii este cheltuit pentru sănătate, cu 0,5% mai puțin decât media OECD și cu un punct procentual sub media UE.
Anglia – Complexitatea îngrijirilor este corelată cu finanțarea spitalelor
Cea mai mare parte a serviciilor medicale din Anglia sunt oferite de Sistemul Național de Sănătate (NHS), finanțat de stat, care reprezintă cea mai mare parte a bugetului Ministerului Sănătății – aproximativ 98,6 miliarde de lire sterline (în 2008-2009), respectiv 112 miliarde de euro.
Serviciile de sănătate oferite către populație sunt gestionate de zece Autorități Strategice de Sănătate și de aproximativ 150 de organisme locale subordonate lor și numite Primary Care Trusts.
Îngrijirea medicală în sistem privat a continuat să existe de la crearea sistemului de sănătate în 1948, fiind plătită de asigurările private. În prezent, există o mică interferență între sistemul public și cel privat de sănătate, fiind posibil ca anumiți pacienți, pentru care sistemul public plătește, să fie tratați în spitale sau clinici private. Pe de altă parte, sectorul privat primește în administrare de la cel public clinici pentru îngrijiri pre- și post-operatorii. Având în vedere că spitalele private se ocupă doar de operațiile de rutină și nu au unități de terapie intensivă, urgențele sunt transferate în spitale publice, expunând pacienții la riscuri mai mari, cu costuri mai ridicate din partea sistemului de stat.
La nivel local, entitățile numite Primary Care Trusts evaluează nevoile locale și negociază cu spitalele și clinicile publice sau private acordarea de îngrijiri populației. Acestea sunt implicate în aprobarea proiectelor majore de investiții în sănătate la nivel local. Serviciile gestionate sunt cele ale medicilor de familie, cei mai mulți fiind entități juridice private care lucrează prin contract cu NHS, clinicile locale și serviciile legate de bolile mintale. Pentru cea mai mare parte a populației, serviciile sunt acordate în unități de îngrijire primară.
Pe măsură ce spitalele acordă îngrjiri mai complexe, primesc o finanțare mai consistentă. Spitalele dețin activele de care se servesc, iar posibilitatea de a face trimiteri pentru anumite servicii este extinsă până la cel mai mic nivel, astfel încât, în măsura în care un medic obișnuit identifică o anume necesitate, el poate trimite direct pacientul să efectueze consultul sau analizele de care are nevoie.
În îngrijirea primară sunt implicați medicii de familie, stomatologii, farmaciștii și opticienii, acesta fiind primul punct de contact cu sistemul de sănătate pentru cea mai mare parte a populației. Îngrijirea secundară (îngrijirea cazurilor acute) se referă la îngrijirea de urgență sau la cea recomandată de medic, derulată de cele mai multe ori în clinici sau spitale publice.
Sistemele din celelalte teritorii sunt similare celui englez, cu anumite variații, fiecare purtând denumirea de NHS: NHS Scoția (creat în 1948, împreună cu NHS Anglia), NHS Țara Galilor (devenit entitate separată din 1969), NHS Irlanda de Nord (denumit Health and Social Care in Northern Ireland).
Asistență medicală telefonică non-stop
Fiecare sistem NHS folosește medici de familie pentru îngrijire primară și pentru a face recomandări legate de investigațiile necesare. Mai departe, spitalele acordă îngrjiri specializate, inclusiv pentru pacienții cu boli psihice, precum și accesul la departamentele de urgență. În fiecare stat există un serviciu telefonic de consultanță medicală în cadrul căruia asistente medicale răspund apelurilor 24 de ore din 24.
Farmaciile sunt private, dar au contracte cu instituțiile sistemului de sănătate pentru a oferi atât medicamentele prescrise, cât și pentru a oferi unele servicii populației (sfaturi pentru probleme medicale minore, educație sanitară, promovarea unui mod de viață sănătos, etc.).
Ambulanțele deservesc gratuit urgențele, dar și atunci când pacienții au nevoie de transport specializat sau când, din motive de sănătate, nu se pot întoarce acasă din spital folosind transportul public. Aceste servicii sunt suplimentate de servicii voluntare de ambulanță (British Red Cross, St. John Ambulance și St. Andrews Ambulance Association). În plus, sunt disponibile și servicii de transport cu avionul, din partea departamentelor de ambulanță.
Serviciile stomatologice funcțio-nea-ză prin intermediul cabinetelor private, care au contract cu NHS-urile, iar prețurile practicate de medicii stomatologi sunt stabilite pentru fiecare țară în parte și sunt obligatorii. Jumătate din venitul dentiștilor din Anglia vine din contractele pe care le au cu Ministerul Sănătății, însă nu toți aleg să lucreze pentru stat.
Anumite medicamente se găsesc mai ușor în Scoția
În Anglia şi Ţara Galilor, Institutul Naţional pentru Sănătate şi Excelenţă Clinică (NICE) stabileşte ghiduri pentru medici referitor la cum ar trebui tratate diverse boli şi la condiţiile în care un anume tratament ar trebui finanţat. Acestea sunt concepute de grupuri de medici specialişti în domeniul luat în discuţie.
În Scoţia, Consorţiul Medicamentelor oferă consiliere reprezentanţilor NHS despre noile medicamente apărute şi despre formulele medicamentelor existente, precum şi despre utilizarea antibioticelor, dar nu evaluează vaccinuri, gene-rice de brand şi medicamente oferite exclusiv fără prescripţie medicală, medicamente de substituție sau pentru diagnostic. Anumite medicamente pot fi procurate mai repede fără prescripţie în Scoţia decât în restul Marii Britanii.
Costuri ale prescripţiei – taxă fixă pe fiecare medicament
În Anglia, se plătește o taxă fixă de 7,2 lire sterline (8,1 euro) pentru fiecare medicament, indiferent de prețul lui. Pacienții sub 16 ani (19 ani dacă sunt încă în perioada studiilor) sau peste 59 de ani primesc medicamentele prescrise gratuit. De asemenea, pacienții care suferă de cancer sau alte boli cronice (de exemplu diabet sau hipotiroidism), cei cu venit redus sau cei cărora li s-au prescris rețete pentru medicamente contraceptive sunt scutiți de această taxă.
În Irlanda de Nord, Scoția și Țara Galilor, taxele pe rețetă au fost deja eliminate.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, luna Aprilie 2011