Medicamente împotriva diabetului de tip 2, asociate incidenței crescute de cancer al pancreasului

0

Două dintre medicamentele cele mai noi folosite pentru a trata diabetul de tip 2 ar putea fi asociate unui risc crescut de dezvoltare a pancreatitei și a cancerului de pancreas, precum și cancerului de tiroidă, potrivit unui studiu al Universității din California, publicat în jurnalul de specialitate Gastroenterology.

Efecte secundare periculoase au fost înregistrate între 2004 și 2009 la pacienții care au folosit sitagliptin și exenatide, iar, pe de altă parte, mai multe studii desfășurate pe animale au indicat că această terapie ar putea acționa asupra creșterii ductelor glandei pancreatice care, la nivelul oamenilor, este asociată unui risc mai mare de pancreatită și cancer de pancreas. Cercetătorii au descoperit că incidența pancreatitei în cazul persoanelor care au folosit medicamentele era de șase ori mai mare, comparativ cu alte terapii pentru diabet.

Alte cercetări au descoperit o incidență de 2,9 ori mai mare a cancerului de pancreas la pacienții care folosiseră exenatide și de 2,7 ori la cei care se trataseră cu  sitagliptin, comparativ cu alte terapii. De asemenea, studiile au arătat că ar putea exista un risc semnificativ mai crescut de cancer al tiroidei pentru persoanele care iau exenatide, dar nu și pentru cei tratați cu sitagliptin.

Cercetătorii au subliniat că este nevoie de mai multe cercetări în legătură cu cele două medicamente, o bază de date cu efectele adverse ne fiind suficient de relevantă. Testele clinice rămân standardul de aur în astfel de situații, au menționat aceștia.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.