Medicii de familie vor continua să acorde consultații fără să ceară plată

0

Medicii de familie vor continua să dea consultații până marțea viitoare fără să ceară bani pacienților, a anunțat președintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, care a precizat că bâlbâielile administrației nu trebuie să se răsfrângă asupra pacienților. Acesta a precizat că în urma întâlnirilor de ieri între medicii de familie, minister și CNAS s-a decis că va fi o valoare garantată a punctului per capita și per serviciu, urmând ca valoarea acestuia să se stabilească ulterior, după ce Ministrul Sănătății va cere o rectificare bugetară pentru a majora cu 50 de milioane de euro bugetul pentru medicina de familie, de la 275 milioane de euro la aproximativ 325 milioane de euro.

“Rămâne să vedem care va fi valoarea punctului. Medicii de familie au decis ca dacă se va rezolva acest lucru prin negocieri vor semna contractul. Nu s-a semnat Contractul Cadru, s-au depus numai dosarele în vederea contractării”, a spus Astărăstoae, precizând că semnarea Contractului Cadru va fi anunțată în mod oficial de Societatea Medicilor de Familie. Celelalte probleme soluționate în cursul întâlnirii au fost legate de informatizare, care s-a stabilit că va face obiectul unui contract separat, de pacienții cronici, care vor putea veni la control și vor putea primi rețete la o lună, două luni sau trei luni, la decizia medicului, iar în ceea ce privește plata per capita aceasta se va face la înscrisul pe listă.

Colegiul Farmaciștilor va sesiza organismele europene privind nerespectarea termenelor de plată în farma

Clara Popescu, vice-președinta Colegiului Farmaciștilor, a anunțat că organizația va sesiza Comisia Europeană și Parlamentul European privind încălcarea reglementărilor privind respectarea termenelor de plată ale rețetelor compensate, precum și pentru nerecunoașterea de către CNAS a unor datorii de 130 de milioane de euro vizând rețete de medicamente oncologice și pentru diabet.

Termenele de plată actuale ale rețetelor de medicamente compensate se situează în România la peste 330 de zile, în vreme de reglementările interne stabilesc 210 zile. Farmaciștii cer respectarea termenelor sau, în caz contrar, plata unor penalități de către stat. Pe plan european urmează să intre în vigoare în 2013 o Directivă care va stabili termenul de decontare al medicamentelor compensate la 60 de zile.  “Au foat achitate facturile pentru medicamente compensate din iunie 2010. Și nu vorbim de cele nerecunoscute, cele pentru medicamente oncologice și diabet“, a declarat Clara Popescu. Aceasta a precizat că facturile pentru aceste medicamente au fost eliberate în perioada iulie – decembrie 2010, după epuizarea bugetelor pe programele respective, însumează 130 de euro și stau în sertarele farmaciilor, iar CNAS nu le poate deconta pentru că nu are buget. Suma este înscrisă și în scrisoarea pentru FMI și este recunoscută de Ministerul Finanțelor, a precizat reprezentanta farmaciștilor, dar autoritățile întârzie soluționarea problemei.

About Author

Delia Budurca

Comments are closed.