Pacienții din România pot avea acces la expertiza medicilor români care și-au construit o carieră în străinătate, prin intermediul clinicii Intermedicas care facilitează revenirea temporară a acestora în țară, pentru a oferi consultații. Clinica se prezintă ca un Special Case Unit de activitatea căreia pot beneficia mai ales pacienții care au nevoie de o a doua opinie medicală, se specifică într-un comunicat de presă al Intermedicas.
“Chiar dacă în cultura medicală locală cererea unei a doua sau a treia păreri cu privire la diagnostic sau tratament nu este întotdeauna luată în calcul, ne propunem să schimbăm acest lucru, iar pacienții noștri care au primit o șansă la viață și sănătate, deși li se spusese că nu mai au speranță, sunt cel mai bun argument”, spune Dan Mitrea, neurolog și fondator Intermedicas. Peste tot în lume, actul medical se desfășoară în echipă și include multiple păreri specializate și dezbateri între specialiști în ceea ce privește cea mai bună abordare de tratament, a explicat acesta. “Sunt medic și prioritatea mea este sa ofer soluții viabile pacienților noștri, chiar și în cazurile complicate, mai ales atunci când cele mai bune soluții medicale nu sunt la îndemână și mulți colegi nu știu de ele. Pacienții din România merită cel mai bun tratament, iar acești medici au o datorie față de societatea românească, care i-a susținut în studiile medicale și formarea profesională”, a mai spus Mitrea.
Intermedicas facilitează tot procesul de acreditare pentru medici, își asumă managementul actelor și relația cu instituțiile de stat, funcționând, în acelasi timp, ca facilitator pentru colaborări locale cu rețeaua proprie de parteneri – mulți dintre medici operează în spitale partenere Intermedicas.
„Am început inițial o colaborare în Germania, ei trimiteau pacienți către mine, îi tratam în clinica noastră de aici iar Intermedicas prelua monitorizarea ulterioară a cazului. Când s-a ivit oportunitatea și am reușit să îmi fac mai mult timp, am acceptat să fac consultații în România pentru pacienții de acolo. Am fostprimul medic internațional cu care Intermedicas a început colaborarea în acest sens, primul care venea lunar și vedea pacienții acolo. După un an de zile am început să avem intervenții chirurgicale în spitalele colaboratoare Intermedicas, unde am reușit să operăm pacienții noștri. Rezultatele au fost foarte bune, iar pacienții au fost mulțumiți pentru că nu a mai fost nevoie să se deplaseze în afara țării pentru intervenții complexe din sfera mea de specializare”, a spus Dr. Mircea Schmidt, specialist în ortopedie, chirurgia coloanei și traumatologie, acreditat de Asociația Medicală din Frankfurt și de către Asociația Medicală din Munchen.
Clinica asigură consultații și tratament în cardiologie, urologie, chirurgie plastică, ortopedie, fertilizare in vitro, chirurgie coronariană, obstetrică-ginecologie. Serviciile oferite pacienților sunt: identificarea analizele necesare, a celor mai buni experți pe problema respectivă de sănătate, traducerea dosarului medical, agregarea mai multor opinii specializate pe respectivul dosar, identificarea soluției optime, facilitarea accesului la clinici de renume internațional (de la transport medical și programări până la însoțirea pacientului în vizita la clinicile de specialitate si gestionarea relației cu respective clinică) precum și servicii medicale la standarde internaționale în țară.
Pe parcursul ultimilor ani, numărul de medici care au ieșit, anual, din sistem a fost de peste 6500.