Dr. Lavinia Pintea, doctorand în Ştiinţe Medicale, medic rezident Medicină de Urgenţă, Spitalul Judeţean Craiova
Deşi concepută ca o specialitate medicală practicată la un nivel de înalt profesionalism, dedicată unor acţiuni foarte îndelung standardizate şi reglementate prin protocoale, dar, mai ales, adresându-se strict situaţiilor urgente şi cazurilor critice, medicina de urgenţă din România ajunge adesea să fie confundată de către pacienţii neinformaţi care i se adresează constant, aproape în modul cel mai firesc, cu o Medicină de Familie accesibilă oricând, la orice oră din zi şi din noapte, pentru diagnostice banale, afecţiuni cronice, probleme emoţionale sau pentru obţinerea unor reţete. >>>
Desigur, Medicina de Urgenţă deţine o uriaşă cantitate de informaţii din domeniul Medicinei Generale, dar pe deasupra implică şi o bună pregătire în aproape toate domeniile medicale, inclusiv cele chirurgicale. Ea a evoluat însă în direcţia identificării şi tratării condiţiilor care reprezintă o ameninţare la adresa vieţii şi integrităţii corporale a unui pacient, stabilizarea şi îngrijirea pacienţilor aflaţi în stări premorbide. Echipa medicală experimentată acţionează în Departamentul de Urgenţă la nivelul ariilor de Resuscitare, Monitorizare şi Consultaţii -Traumatologie, realizând intervenţii de o foarte mare complexitate, undeva la graniţa dintre viaţă şi moarte. Resuscitarea cardio-pulmonară a pacienţilor tineri proveniţi din accidente rutiere sau a copiilor de vârste mici sunt, de departe, cele mai impresionante.
Dincolo de aceste aspecte, pentru că se bazează pe cunoştinţe, competenţe şi abilităţile necesare, Medicina de Urgenţă poate diagnostica sau manageria o varietate de probleme acute de sănătate ce afectează toate grupele de vârstă, sex sau situaţie socială.
În această perioadă, cele mai frecvente astfel de afecţiuni sunt – într‑o zi de activitate la nivelul ariei de Consultaţii –, de exemplu: traumatologia aparatului locomotor, sindroamele dispeptice, colicile renale, infecţiile urinare, constipaţiile habituale, virozele respiratorii, nevralgiile intercostale, reacţiile alergice post-înţepătură de insectă etc. Medicilor de Urgenţă le revine sarcina de a vedea un număr impresionant de pacienţi, punând diagnostice precise, solicitând consulturi de specialitate, recomandând investigaţii şi eliberând reţete pentru tratamentul de scurtă durată al afecţiunilor acute, fără a acorda însă îngrijire pe termen lung sau continuu a acestora. Urgentistul tratează afecţiuni acute şi oferă posibilităţi terapeutice, soluții. Un banal exemplu în acest sens este apendicita. Tratamentul este fără doar şi poate chirurgical.
Afecţiunile cronice însă, prin definiţie, nu pot fi vindecate. Scopul tratamentului în astfel de cazuri este ameliorarea şi controlul simptomelor pentru a obţine o mai bună calitate a vieţii pacientului.
Din păcate, aici intervine lipsa informaţiei medicale pe care, în mod normal, ar trebui să o deţină pacienţii. Zilnic, în Departamentul de Urgenţă se prezintă pacienţi cu dureri lombare, precizând că sunt instalate de câteva luni, dureri gastrice, ce revin la intervale regulate de timp, cefalee datând de ani de zile, viroze respiratorii necomplicate – manifestări ale unei hipocalcemii vechi, evident netratată –, dureri menstruale, distonii neuro-vegetative, şi lista poate continua.
Fără să mai fie surprins, urgentistul află că pacientul nu şi-a consultat deloc medicul de familie în ultimele luni, unii dintre aceştia nu l‑au cunoscut vreodată sau nu au dorit să-l contacteze pentru că trebuie programare. Aşadar este mai comod, mai rapid şi chiar mai uşor să ajungi la Urgenţă. Pentru orice!
Astfel de pacienţi revendică o atenţie deosebită, se simt adesea neglijaţi sau se simt lezaţi când sunt primiţi la consultaţie în ordinea priorităţii urgenţelor sau când se eliberează o targă. O informare sumară a pacientului nu este suficientă.
În urma unui studiu pe o perioadă de șase luni în UPU Craiova, dintr-o medie de aproximativ 300 de pacienţi prezentaţi într-o singura zi în Triajul Unităţii de Primiri Urgenţe, aproximativ 100 de persoane ajung în aria de Consultaţii. Dintre acestea, doar între 9-20 sunt internate pe diverse secţii ale spitalului, aşadar doar cele cu o patologie acută de internare. Un exemplu în acest sens îl reprezintă patologia acută chirurgicală: apendicita acută, ocluzia intestinală, colecistita acută, pancreatita acută, şi lista poate continua. Ne putem închipui doar ce se petrece la nivelul spitalelor din capitală, dacă aceasta este situaţia la nivelul unui Spital Judeţean, altfel, suficient solicitat.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica
