Miron Bogdan: Acoperim 80% din oferta unui spital francez cu 10% din finanţare

0

Delia Budurcă

Prof. Miron Bogdan și-a legat numele de sănătatea plămânului, implicându-se activ în campaniile antifumat și în evenimentele care atrag atenția publicului asupra prevenirii și tratării afecțiunilor respiratorii. Prof. Bogdan atrage atenția asupra eforturilor medicilor români de a face performanță în ciuda finanțării simbolice, asupra tragediei plecării medicilor în străinătate, dar și asupra ofertei mai reduse de medicamente pentru patologiile respiratorii, ca efect al unui nivel mai scăzut al investițiilor în cercetare. >>>

p16_18_1

– Ce înseamnă Institutul de pneumologie “Marius Nasta”? Ce s-a-ntâmplat, aici, în ultimii 20 de ani  ?

– Pot spune că am rectitorit o specialitate. Vocaţia, dar şi denumirea veche a Institutului era legitimată de problematica TBC.

Prima moleculă care a apărut în tratamentul acestei boli a fost streptomicina, ulterior au apărut şi alte molecule, hidrazina şi rifampicina, care au făcut din TBC o boală vindecabilă. Din păcate, în timp bacilul Koch a “imaginat” strategii de rezistenţă, mutaţii genice care au consecinţă rezistenţa la diferite molecule anti‑TBC, ceea ce se cheamă acum tuberculoza multidrog rezistentă. Când nu existau medicamente antibiotice bolnavii trebuiau să sufere pneumotorax terapeutic, care se făcea cu consecinţe foarte grave pentru pacient. Şi acum mai descoperim oameni de 75 de ani cu torace fibrozat, urmare a perioadei când TBC-ul se trata prin colapsoterapie.

Această boală a fost destinul a milioane de oameni, dar odată cu apariţia medicaţiei care a făcut TBC-ul vindecabil raţiunea acestor spitale de izolare – sanatorii – a dispărut. Au început să se reprofileze – cam de acum 35 de ani – către o specialitate care și-a extins expertiza către toate bolile respiratorii. Din anii `70 încoace s-a născut pneumologia, specialitate derivată din medicina internă.

– Cât de mare este decalajul dintre noi și vestul Europei în pneumologie  ?

– La Institutul “Marius Nasta” sunt din februarie 1990, de 20 de ani am reînceput transformarea vechii ftiziologii. În `90 aveam un decalaj de 25 de ani în evoluţia specialităţii faţă de ceea ce se întâmpla în vestul Europei.

Primii mei mentori au fost Radu Păun, al cărui elev am fost, şi – din `78- Leonida Gherasim, la Spitalul Universitar. Acum 15 ani – între 94- 96 – am lucrat ca pneumolog în Franţa, la Paris, și aș menționa un al treilea mentor, prof. Pierre Duroux, cu care am colaborat acolo.

În timp lucrurile au evoluat, treptat, şi acum avem următoarea situaţie: au crescut aici nişte echipe extraordinare, care fac 70 -80 % din oferta de servicii a unui spital francez, cu numai 10% din finanţarea pe care o au ei.

– Deci, într-un fel, am putea spune că suntem mai buni  !

– E un paradox în România că funcţionăm atipic, acoperim ceea ce putem cu dedicaţie personală, cu o mare investiţie de timp, care sunt sacrificii personale foarte mari.

De şapte-opt ani suntem nişte parteneri ai medicinii avansate, nu cum eram până în 2000 – 2002, nişte clienţi. Înainte de 2000 trimiteam în străinătate tot ce puteam: medicii la cursuri de specializare, pacienţii pentru asistenţă medicală, acum trimitem mult, mult mai puţin decât atunci.

Diferenţa majoră între noi şi occidentali este că ceea ce se face aici necesită un consum foarte mare, foarte multe eforturi, şi, de aceea, creativitatea noastră – la nivel de cercetare – e mult mai mică decât în Occident.

Am reuşit să obţinem un grant de autodotare, un proiect de 200 000 de lei, aproape am reuşit să facem o reţea de spitale de reabilitare respiratorie. Totuşi, consider că nu‑i normal ca un Institut naţional să fie echipat cu produse de grant, când ar trebui să existe un influx constant de investiţii. Din 2009 avem o conducere foarte bună şi spitalul funcţionează vizibil mai armonic şi mai eficient. Se caută soluţii şi noi dezvoltări pentru a creşte oferta de diagnostic a Institutului.

p16_18_2

O mare absurditate este faptul că nu putem angaja – pentru că schemele Ministerului Sănătăţii sunt blocate – şi cei mai buni trebuie angajaţi sub formă de PFA. Ni se spune că avem foarte multe paturi de spital, dar din cauza subfinanţării acestea au o putere de diagnostic mult mai mică decât în străinătate.

Eu, pentru o tomografie computerizată, îmi programez bolnavul peste patru – cinci zile, pentru că sunt foarte puţine locuri unde se poate face această investigație. Ca exemplu, la noi se fac 80 de examinări de funcţie respiratorie pe zi. De către doi medici. Normal ar trebui să nu fie mai mult de 15 – 20 de examinări /medic.

Ca și spital suntem ultima redută, ultimul aliniament, în spatele nostru nu mai e nimeni.

– Când vom vedea realizat şi la noi, în România, transplantul de plămâni  ?

– În doi – trei ani, dacă ne-ajută Dumnezeu. Trebuie să ai o legislaţie foarte bună şi echipe antrenate, pentru că presupune o medicină decent susţinută financiar, logistic şi cu un staff medical configurat care să fie susţinut din toate punctele de vedere – tehnic, de investigaţie, al circuitelor normale de comunicare medicală, astfel încât să nu se-ntâmple lucruri făcute pe jumătate. Importăm aparatură, dar nu plătim service-ul! Importăm tehnologii, dar nu şi materialele consumabile! În România, tradiţional, suntem scumpi la tărâţe şi ieftini la făină!

Este motivul pentru care în ultimii ani ne confruntăm cu „brain drain”, exodul de creiere, evaziunea medicilor cei mai specializaţi, dar inclusiv a medicilor de familie. Sunt mii de medici care deja au plecat şi alţii pe liste de aşteptare, ca să plece. E o mare problemă, pentru că nu se poate face creaţie cu nivele subliminale. Mizeria e mizerie, chiar dacă o mai drapezi şi o mai cosmetizezi, chiar dacă faci scenarii de tipul Potemkin şi pe traseul prinţilor pui decoruri de mucava iar în spate ai bordeie. Suntem ţara europeană cu cele mai mici investiţii din ultimii 20 de ani, iar necazurile din sistem exprimă o delăsare şi o proastă gestiune cronice.

Realizarea transplantului de plămâni semnifică o politică de construcţie pentru un program concret, la care lucrăm de un an şi jumătate. Este un program care înseamnă şi echipă, dar şi spaţii medicale…Avem idei de‑ajuns de coerente, ne-am branşat în legături profesionale de cel mai înalt nivel, lucrăm – un număr de oameni – pentru a construi acest lucru.

Momentan ne chinuim la programele care le avem deja, de TBC, de hipertensiune pulmonară, de control al fumatului.

– Cât va costa un transplant de plămâni la noi  ?

– La Viena costul unui transplant de plămâni este de 140 000 de euro, la noi ar fi 50-60 000 de euro. În spitalele occidentale spitalizarea e 800 de euro /zi, la ATI ajunge la 2 000 de euro/zi. Dacă e să faci performanţă trebuie să ai condiţii comparabile. Profilul imunologic al pacientului e ca al pacienţilor cu SIDA, apar o mulţime de probleme. Dacă vrem să facem o dezvoltare într-o asemenea direcţie nu trebuie să curgă apa în saloane. Ultimele reparaţii s-au făcut aici acum opt ani, aşteptăm acum repararea acoperişurilor.

Toate acestea decurg din faptul că România are cea mai mică cotă de investiţii alocate sănătăţii, şi Republica Moldova alocă mai mult. E motivul pentru care dr. Mircea Bârsan, de la Cluj, a răspuns cu o scrisoare deschisă preşedintelui Băsescu, care acuza nivelul ridicat al diagnosticelor greşite; această decădere – reală – în oferta medicală are cauze reale.

– Ce se poate face  ?

– Condiţia e să se facă mai puţină “politichie” în sănătate. Au fost promovaţi manageri cu un profil extrem de dubios, în timpul lui Nicolăescu s-au schimbat două treimi dintre managerii de spital. Legea 95 a dat puteri foarte mari oamenilor, dar asta ar fi însemnat să fi existat ceea ce în străinătate se numeşte “trustee” – așa‑numite “persoane de încredere”.

Eu cred că în mod compensatoriu suntem într-o epocă de ofensivă de proiecte, însă sunt îngrijorat de perspectivele privind finanţarea. Sper să nu asistăm la crahul sistemului de sănătate.

N-aş dori ca cineva din această ţară să vadă soluţiile de atenuare a efectelor crizei economice sacrificând sănătatea.

– Cum vedeţi relaţia 
dintre industria farmaceutică şi lumea medicală  ?

– Medicamentele sunt produse de marile companii, ca să le poată produce fac cercetare. Medicii sunt interferenţi, facem cercetare clinică și devenim actori ai validării ipotezelor de lucru din cercetarea farmaceutică fundamentală. Companiile farmaceutice finanţează cele mai noi cercetări academice, se află în spatele unor programe de educație medicală continuă (EMC) sau de educare a populaţiei.

În comparație cu alte specialități, aș spune că în patologia respiratorie există un decalaj de cercetare fundamentală şi aplicativă care face ca oferta de medicamente să fie mai săracă. S-a investit mai puţin.

Este nevoie de mult mai multă atenție pentru acest domeniu, munca trebuie să fie sisifică, și cred că efortul trebuie să fie major. Acum pe stradă sunt mult mai multe infarcturi de inimă, atacuri cererale, dar în 2020 BPOC va fi a patra cauză de mortalitate în lume.  <<<

Barbu Bellu, cel care a donat terenul pentru un spital TBC

Spitalul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” s-a născut printr-o donaţie a boierului Barbu Bellu (1825-1900), un personaj foarte special, proprietarul unei mari suprafeţe de teren în sudul Bucureștiului. În anii 1855 – `56 a donat terenul, mai întâi pentru cimitirul care azi îi poartă numele şi apoi pentru spitalul TBC. Boierul Bellu era celebru în epocă inclusiv pentru atenția acordată frumoaselor vremii: se plimba pe Calea Victoriei, oferind flori doamnelor. Și, ca din întâmplare, la ora la care se plimba boierul Bellu erau foarte multe doamne pe Calea Victoriei.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

About Author

Medica Academica

Leave A Reply