“Pune-mi în inimă,
Doamne,
iubirea de ştiinţă
şi de făpturile tale”
Din Jurământul
lui Maimonide
Pe 1 octombrie, la Institutul de Virusologie “Ștefan S. Nicolau”, a fost organizată o sesiune științifică, de comemorare a împlinirii a 90 de ani de la nașterea marelui om de știință Nicolae Cajal. În deschiderea evenimentului a avut loc o ședință festivă, prezidată de acad. prof. dr. Costin Cernescu, în cadrul căreia a fost evocată personalitatea profesorului Nicolae Cajal.
De asemenea, au rostit cuvântări, printre alții, prof. dr. Costin Cernescu, acad. prof. dr. Laurențiu Popescu, prof. dr. Ștefan Constantinescu (evocarea a fost prezentată de prof. dr. Monica Constantinescu), prof. dr. Irinel Popescu, dl. Aurel Vainer – președintele Federației Comunităților Evreiești din România etc. Cu această ocazie, Irina Cajal, fiica regretatului academician, a ținut un discurs emoționant din care reproducem cele mai reprezentative fragmente.
“Tata ar fi împlinit astăzi 90 de ani, el ar fi spus 3 ori 30. Cu o săptămână înainte de marea noastră despărţire mi-a dăruit un trandafir roşu , era 1 martie, şi mi-a şoptit cu acel aer glumeţ şi totuşi solemn pe care doar el ştia să- l aibă. «Te rog, Irina să nu-ţi pleci capul niciodată, să- ţi păstrezi demnitatea şi să nu renunţi la cel mai mare dar al familiei Cajal, bucuria de a face bine celorlalţi. Să faci bine este un imens privilegiu. E un privilegiu pentru tine, în primul rând». Aşa spunea tata atunci când cineva îi mulţumea pentru o mână de ajutor dată la greu.”
Academicianul Nicolae Cajal s-a născut în Bucureşti, la 1 octombrie 1919. Atras de misterele microbiologiei, s‑a format ca specialist microbiolog şi virusolog sub îndrumarea acad. Ştefan S. Nicolau. În 1966 a devenit profesor şi şeful catedrei de de virusologie de la Institutul de Medicină şi Farmacie Bucureşti. Într o serie de confesiuni publicate în Caietele culturale ale revistei „Realitatea Evreiască”, acad. Nicolae Cajal mărturisea cu multă căldură şi modestie: „Munca la catedră am iubit-o mai mult decât munca din laborator.
Mulţi studenţi îşi aduc aminte de cursurile mele. Nu am făcut niciodata apelul, dar sala era plină. Am scris şi o serie de cărţi de popularizare a medicinei, a virusologiei. Împreună cu Radu Iftimovici am scris «Lumea visurilor». O tânără a citit, a cumpărat-o şi a ajuns medic virusolog”. Marea sa dragoste pentru ştiinţă s-a materializat în peste 400 de lucrări ştiinţifice din domeniul virusologiei, publicate în reviste din ţară şi de peste hotare, fiind şi coautorul numeroaselor monografii, manuale şi tratate de specialitate, unele dintre ele având premii academice. Dincolo de răceala acestor cifre, Nicolae Cajal a lăsat în urmă un model adevărat al savantului, dedicat cu pasiune meseriei sale. În discursul său comemorativ , fiica sa, Irina Cajal, relevă cel mai fidel această imagine. „Orice cercetător ştie că succesul în acest tip de activitate are drept componentă obligatorie orele petrecute în turnul de fildeş, departe de zgomot, de tentaţiile căminului, ale vieţii de libertate.
Mai există însă o dimensiune care creează şi alte obligaţii, apartenenţa la o comunitate a cercetătorilor, chiar nevoia de a face această comunitate mai coerentă, pentru ca nu doar micul său proiect să fie posibil, ci şi existenţa unor instituţii cadru în care să se formeze mai mulţi cercetători, existenţa unui punct de vedere favorabil din parte societăţii care investeşte în cercetare. Nicolea Cajal şi-a asumat un asemenea rol formal şi informal, care a permis crearea unui cadru instituţional şi a unui suport financiar pentru cercetarea medicală”.
Finanţarea cercetării
Din 1967 şi pînă în 1994, acad.Nicolae Cajal a fost directorul Institutului de Virusologie al Academiei Române, iar după această dată a fost vicepreşedinte al Academiei Române, conducînd Secţia de Ştiinţe Medicale.„În perioade dificile, cum fost cea de dinainte de 1989, dar şi după aceea, una din obligaţiile pe care tata şi le asumase era lupta pentru finanţarea cercetării, lupta pentru autonomia Academiei, a spitalului şi a Fundaţiei Elias.
Era un bun mediator şi, chiar dacă termenul este uşor neobişnuit pentru cercetare, era cel mai bun om de marketing pentru instituţiile de cercetare ale Academiei, unul din cei mai importanţi susţinători ai inovaţiei. Ca director de institut ca profesor, ca vicepreşedinte al Academiei, tata a ştiut să găsescă acele soluţii în care cu minimum de compromis să se obţină salvarea unor oameni de valoare, a unor instituţii, a unor aquis-uri ştiinţifice nepreţuite”, mărturiseşte Irina Cajal.
Creator de şcoală
Activitatea de om de ştiinţa a lui Nicolae Cajal a fost apreciată pe plan internaţional, mai ales prin prezenţa sa în multe asociaţii celebre de specialitate. Deşi a avut numeroase misiuni ştiinţifice peste hotare, acad. Cajal a considerat că locul său este în ţara în care s-a născut. Aici, în România, profesorul Nicolae Cajal a reuşit să creeze o adevărată şcoală de virusologie, remarcându-se prin îndârjirea cu care a susţinut activitatea de cercetare. A intuit exact nevoile acestei nobile munci.
„Nu doar pregătirea unui cercetător este extrem de complicată, ci şi susţinerea unei cariere, asigurarea conectării la mediul ştiinţific internaţional. Să faci toate aceste lucruri într-o stare de lipsă de fonduri aproape endemică este o bătălie pe un front nevăzut. Când, însă, la finele procesului, numărul de brevete de lucrări de recunoaşteri internaţionale este mare, atunci bătălia nu mai are importanţă, atunci totul este rezultatul. Chem, în memoria lui Nicolae Cajal, pe toţi cei care aparţin marii comunităţi a cercetării româneşti, să‑şi unească forţele, minţile, pentru a face posibilă continuarea activităţii tuturor şcolilor de cercetare care au făcut şi fac gloria gândirii în această ţară”, a subliniat Irina Cajal.
Curajul de a merge mai departe
Personalitatea complexă a acad. Nicolae Cajal a rămas în conştiinţa tuturor celor pe care i-a cunoscut și care l‑au cunoscut. „Moştenirea dr. Cajal este, mai presus de orice, o adevărată credinţă cu privire la respectul faţă de viaţa şi mintea omului. Fie ca memoria lui să rămână în minţile şi inimile noastre, desigur, alături de draga lui Bibi, argumentul care să ne redea speranţa, încrederea în noi şi în oameni, curajul de a merge mai departe, bucuria de a fi generoşi, buni cu ceilalţi, dragostea de viaţă şi plăcerea de a râde de prostie, chiar şi atunci când ni se întâmplă şi nouă. Nu uitaţi să râdeţi şi amintiţi-vă că doctoria pe care el o folosea pentru a ne scoate din impas era râsul şi o vorbă bună. Zâmbiţi şi iubiţi-i pe cei de alături şi când sunt nedrepţi cu voi. Nu uitaţi că tata spunea, chiar dacă, repet, ca să faci bine este un privilegiu pentru tine”, a subliniat Irina Cajal. Acad. Nicolae Cajal a fost şi preşedintele Fundaţiei Elias. A condus, din 1994, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.
