La mijlocul secolului al 19-lea, trei mari savanți aveau să revoluționeze medicina românească – Victor Babeş, George Assaky și Nicolae Kalinderu. Acesta din urmă, primul internist român ale cărui lucrări au fost cunoscute în străinătate, după afirmația prietenului său, Victor Babeș, este considerat unul dintre cei mai mari clinicieni interniști și primul clinician cercetător din țară.
Nicolae Kalinderu s-a născut pe 6 decembrie 1835, la București, într-o familie, se pare, de origine turcă. Tatăl său se numea Kalinderoglu, ceea ce în turcă înseamnă „fiul filosofului”. A studiat la Facultatea de Medicină din Paris, unde a fost influențat de medicina experimentală a lui Claude Bernard și de teoria bacteriologică a lui Louis Pasteur.
În 1874, după ce şi-a susţinut teza de doctorat la Paris, a revenit în România, unde a devenit medic primar de boli interne la Spitalul Colentina şi apoi la Spitalul Brâncovenesc. În timpul Războiului de independență a condus serviciul de ambulanță de la Turnu Măgurele.
Cu ocazia înoirii corpului medical şi universitar din Bucureşti, care a avut loc în 1887, au fost numiţi profesori, în cadrul Facultății de Medicină din Capitală, trei mari medici: Victor Babeş, George Assaky şi Nicolae Kalinderu.
Membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris, profesorul Kalinderu a realizat lucrări științifice care au devenit cunoscute în străinătate, fiind autorul primului tratat de medicină internă din literatura medicală românească, intitulat „Lecţiuni de clinică medicală” (1892). Cu prilejul unui discurs ţinut la Academia Română după moartea lui Nicolae Kalinderu, prietenul său, Victor Babeș, spunea că îl consideră „primul internist român ale cărui lucrări au fost cunoscute peste hotarele ţării”.
Istoria medicinei româneşti îl menţionează drept unul dintre cei mai mari clinicieni internişti, cel care a adus elemente noi în clinica medicală românească: o orientare histopatologică şi fiziopatologică. De asemenea, Kalinderu a fost primul clinician cercetător din România şi primul clinician care a înfiinţat un laborator ataşat clinicii sale.
Împreună cu Victor Babeș, a inițiat studii care au avut o mare influență în domeniile histologiei, microbiologiei, diagnosticului și epidemiologiei leprei. A studiat meningita tuberculoasă la adulți, miopatiile și anevrismul sifilitic al aortei. De asemenea, a inițiat o serie de măsuri practice în vederea combaterii leprei și a înființat izolatorul de la Răchitoasa.
Nicolae Kalinderu încetează din viață pe 16 aprilie 1902, la Ciulnița, în județul Argeș. <<<
Colecționar de artă
Dincolo de pasiunea sa pentru medicină, Nicolae Kalinderu a fost și un iubitor al artei. Împreună cu fratele său, Ioan, administrator al domeniilor Coroanei Regale şi membru al Academiei Române, a cumpărat mai multe tablouri de-a lungul timpului, pentru ca apoi să înfiinţeze Muzeul de Artă al României. Din 1914, printr-un act de donație, colecțiile sale impresionante de obiecte reprezentative pentru arta medievală, arta tradiţională românească, dar şi cea franceză, italiană, flamandă şi germană, au revenit statului. În timpul celui de-al doilea război mondial, clădirea în care se aflau a fost bombardată, iar o parte dintre colecţii au fost distruse. În 1946, muzeul este desfiinţat, iar colecţiile revin Muzeului Naţional de Artă şi Arheologie. În imobilul aferent muzeului au funcţionat, de-a lungul timpului, Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” şi Uniunea Artiştilor Plastici din România. Din 2005 a trecut sub administrarea Muzeului Naţional de Artă al României. Parte dintre colecțiile fraților Kalinderu se găsesc acum la Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti.