Am participat la un experiment jurnalistic interesant, în care a trebui să aleg, în limita unui buget restrâns, un singur copil care să fie operat de o malformație cardiacă congenitală, condamnându‑i pe ceilalți trei la moarte. Sau, în cel mai bun caz, la amânare. Am primit pe masă dosarele unor cazuri reale, ale unor copii care existau într-adevăr, cu toate că erau tăiate din fișe datele de identificare ale copiilor. Un medic cardiolog ne era alături pentru a ne traduce mai bine implicațiile diagnosticului. În general erau cazuri sociale, născuți în familii pentru care 5000 de euro era o sumă prea mare pentru viața unui copil.
Primul copil era un băiețel cu sindrom Down, apoi era o fetiță de 10 ani cu reintervenție, un alt băiat diagnosticat la doi ani și care tot fusese amânat, acum avea 9, dintr-o familie cu mulți copii și dintr-un sat îndepărtat, și un al patrulea copil, de doi ani și jumătate, crescut de bunici, cu părinți plecați la muncă în Italia, și cu un diagnostic care nu permitea decât o scurtă amânare.
Trebuia să simulăm comisia de avizare de la Casă, care trebuia să tragă de un buget limitat și să aleagă copiii. Când mi se strângea sufletul tot încercând să aleg, revoltată că din ce plătim la asigurări nu ajung banii, miliarde de euro, și pentru viața acestor copii, am primit vestea liniștitoare că de fapt toți au fost operați. Pe banii strânși din mila publică, de fundații, de la companii binevoitoare care fac și profit.
Am ales copilul care tot fusese amânat, pentru că m-am gândit că e mare și înțelege, știe că nu sunt bani pentru el și sufletul lui mic și marginalizat merită o șansă, în sfârșit. Am sperat că se vor găsi bani și pentru ceilalți copii.
O asemenea operația ar costa, în medie, 5000 de euro în România. În realitate, pentru operațiile care se fac la noi se decontează la 1500 – 2000 de euro. Punem ce-i mai ieftin! Mulți dintre copiii români cu malformații congenitale sunt operați afară, pe formularul E112, la prețuri de 45 -50.000 de euro pe care Casa le decontează, alții sunt operați la Târgu Mureș și alții de echipe străine de voluntari care vin în România, pentru că dotare avem, dar n-avem specialiști pentru inimioare atât de micuțe. Tot enunțul ăsta e absurd și paradoxal. Dar e real! Și este vorba de numai 1200 de vieți de copii.
O mai mare risipă nu cred că se poate! Chiar n-avem noi, în România, 5000 de euro pentru viața unui copil?!