Ca jurnalist, scriu de mai bine de 15 ani despre medicina privată și cea de stat, le observ și le analizez, le trăiesc. Până la urmă ca noi toți, de altfel.
Am scris despre primele cabinete private, policlinici, despre primele spitale private, primul milion de euro, primele zece milioane de euro, primele tranzacții, primele fonduri de investiții avide după sectoare cu creștere peste nivelul general. Medicina privată a urmat aceleași trenduri care s-au manifestat în economie după Revoluție. Încet-încet, furnizorul de servicii medicale a rupt piață – pentru că asta sunt pacienții, oricât ne ascundem după vălurile emoționale. Întâi ambulatoriul, apoi maternitățile – pentru că nașterea e un fenomen natural – apoi chirurgie mică și mai ales operații specifice, cu marjă mare de profit și supraspecializare rafinată.
Personal, am trăit și evenimente în care medicina privată nu mi-a fost de niciun folos, cu toate că plăteam lunar către doi furnizori. M-am dus tot la stat, tot acolo mi-a fost baza. Am văzut în familie cum sistemul de sănătate din Olanda, ridicat în slăvi în România deopotrivă cu tot vestul, poate da rateuri și la prețuri uriașe. Tot medicii din România m-au ajutat, deși am văzut cu durere cum la stat nu aveau de nici unele, doar pricepere.
Nișa “plata per serviciu” probabil că și‑a atins limita, mai mulți bani nu se mai pot scoate de-aici, așa că e nevoie de pacienții “serioși”, cei pe programe, unde sunt banii noștri, ai tuturor. După pacienți vor urma nu numai banii, ci mai ales medicii, care vor pleca cu totul din sistemul de stat în privat… Vom asista la necesitatea “alegerii” stat sau privat și acela va fi momentul nu foarte îndepărtat când sistemul de stat va intra în colaps.
Întrebarea este dacă asta ne dorim pentru cetățenii români. Să fie tratați dacă au bani și să fie aruncați în stradă dacă nu au. Ne îndreptăm spre sistemul de sănătate american, spre cel francez, german?!… De fapt ce model avem în față?! Vrem ca unui om care zace inconștient în drum să-i fie salvată viața după câți bani are? Ne dorim să primească o notă de plată de 600 de euro pentru 2 km făcuți cu ambulanța, precum arată o experiență personală în Olanda?!
Nu totul e roz în medicina din vest. Eu aș alege modelul sistemului de sănătate francez, unul dintre cele mai performante. Nu e cazul să inventăm roata. Să păstrăm ceea ce avem noi bun, accesibilitatea, medicii buni, să îmbunătățim lucrurile prin câteva reglementări bine croite, pentru că sunt derapaje importante atât la stat, cât și la privat… Putem să reparăm prin chirurgie mică, nu trebuie să-i facem transplant de cap pacientului…
M-am întâlnit cu ministrul Sănătății de pe când era iubit de presă, reparator de inimi de copii mici, un erou care se întorsese în România după ce s‑a înalt specializat prin vest…
Sănătatea noastră e viitorul nostru, e România de mâine, e o problemă de siguranță națională, nu o putem lăsa pe banii noștri la cheremul oricui.
