Ne-am obişnuit să considerăm că tot ce am primit ni se cuvine. Ba chiar ne simţim frustraţi că trebuia să primim chiar mai mult, şi chiar că trebuie să mai primim încă. Uităm că dacă suntem inteligenţi, frumoşi sau talentaţi, sau chiar perseverenţi şi norocoşi, nu e meritul nostru, ci doar aşa am fost înzestraţi. Nu mulţumim, ci ne simţim mândri şi vrem şi mai mult. Ne simţim îndreptăţiţi. Ba suntem luaţi de val atât de tare încât ajungem să luăm şi ce nu ni se cuvine, ajungem să punem cu bună ştiinţă un ambalaj, o copertă strălucitoare deasupra fără nici un fel de conţinut în interior. Dar ne lăudăm cu coperta!
Ori suntem chiar dispreţuitori faţă de cei mai puţin dăruiţi, cei care nu pot să alerge la fel de repede ca noi, cei care sunt mai înceţi la minte sau cei care nu se pot exprima. Ca să nu mai vorbim de distorsiunile majore pe care le produce banul în ierarhiile, atât de fragile, ale valorilor.
Uităm că viaţa e un dar de fiecare zi. Că sănătatea e şi ea un dar de care trebuie să ne bucurăm şi pe care trebuie să o apărăm. Ne îngrijorăm şi ne înnegurăm zilele cu ştiri fabricate de industria media, care ne toacă nervii şi clipele şi care ne fac să uităm că trebuie să ne bucurăm. De viaţă!
Am strâns în revistă mărturii ale oamenilor care au primit o a doua şansă la viaţă, la sănătatea lor! Care au fost întorşi de pe un drum şi un destin implacabil, şi care se pot bucura de zile noi. De lalelele multicolore care le-au înflorit în grădină, de copiii şi nepoţii lor, de părinţi. “Am grijă să îmi fac o bucurie în fiecare zi”, îmi spunea cineva care a primit o asemenea a doua şansă. Medicina a făcut progrese de care trebuie să ne bucurăm, la care avem dreptul, ca oameni, dar şi datoria de a ne apăra acest drept. Atât pentru noi, dar şi mai ales pentru ceilalţi, cei în nevoie. Pentru că, până la urmă, aici putem face diferenţa, în a fi generoşi.
Un membru al familiei mele a făcut recent o operaţie pe cord deschis. Bine că a avut nevoie acum, când se poate face şi la noi. Un altul, mai demult, n-a avut şansa asta! Un transplant de ficat ar fi putut poate să-l salveze, dar atunci nu se făceau încă la noi.
Însă există oameni care au avut şansa asta, a doua. Trăiesc printre noi, şi chiar sunt foarte tare ocupaţi.
Ocupaţi cu viaţa! <<<
