Iată că am primit și eu, la numai o zi după ce am fost la Conferința de Presă a CNAS, mult hulitul – de către unii – și mult așteptatul – de către alții – card național de sănătate. Aveam emoții, pentru că din toată familia numai eu nu-l primisem, și mă număram deci printre ultimii 800.000 de români (fără card!).
Daaa, e drăguț!!! Culori pastel, tricolorul pe el, o scrisoare de la Casa de Asigurări… prima de la ei… Am acum încă un card de pus în portofel, alături de cel bancar, de abonamentul RATB, de cardurile de la trei lanțuri de farmacii, de la clinici private, de la magazine de haine si de parfumuri. Or fi vreo zece! Deh, toată lumea vrea fidelitate…!!!
Da, și sistemul de sănătate public vrea… fidelitatea datelor!! Cardul de sănătate ar trebui să certifice acordarea fiecărui serviciu medical persoanei respective, Măriei Sale pacientul, Centrul Sistemului, și deci să “cearnă” toate situațiile în care serviciul medical este raportat ca executat și, de fapt, a fost numai raportat. Sau situațiile în care ți‑ai făcut de trei ori analizele, toate decontate, recomandate de unul și altul, în aceeași săptămână, în drumul tău sinuos către diagnosticul corect.
Este un al doilea pas important, după rețeta electronică, pentru mai multă ordine în sistemul de sănătate, cel care ne cheltuie cu zel contribuțiile. Am văzut pe pielea mea că atunci când am avut nevoie, tot mult hulitul sistem medical de stat m-a scos din încurcătură. Tot pe el, așa șubred cum este, cocoșat de sarcini, fraudat de profitori, bolnav cronic și plin de comorbidități, am putut să mă bazez.
Mda… fidelitate… Zice Casa că Măria Sa Pacientul e singurul proprietar al datelor de pe card. Dar un proprietar care numai se uită, peste umărul medicului de familie… și asta dacă poate!
Până acum era mai mult loc de zburdat pentru operatorii din sistem – hârtiile mai multe, evidențele stufoase, neconcordanțele multiple, greu de verificat. Acum, lațul se strânge, funia se apropie de par, în numele justificat al pacientului. Dar este pacientul la butoane?! Sau, mai clar, unde se află pacientul, în acest complex tablou pastoral al sănătății?!