Pacienții cu cancer aleg serviciile private, chiar dacă trebuie să plătească în plus

0

Serviciile medicale oferite în spitalele de stat sunt deficitare, iar pacienţii cu cancer aleg cu predilecție serviciile private, chiar dacă implică o co-plată, potrivit unui sondaj prin televoting realizat la Conferința Națională FABC (Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer) care a avut loc în perioada 23 – 26 septembrie 2021 la Poiana Brașov.

Peste 80% dintre respondenți au declarat ca au fost nevoiți să își cumpere medicamentele necesare din schemele de tratament oncologice, chiar dacă aceste tratamente sunt gratuite prin Programul Național de Cancer. Alte concluzii ale sondajului au fost că în pandemie pacienţii nu au avut acces facil la monitorizare, la tratamentele curative, nu și-au găsit medicamentele indicate în tratamentul de zi cu zi, iar monitorizarea a lăsat mult de dorit și au existat întârzieri de luni de zile de la suspiciunea de cancer și până la diagnosticarea certă, mulți dintre pacienți, decedând între timp. De asemenea, pacienţii au reclamat lipsa din spitale a consilierii psihologice și de nutriție oncologică, aceste servicii de suport conferind o aderență și o complianță ridicată la tratament. Peste 70% din pacienți au punctat lipsa implicării medicului de familie in diagnosticarea bolii.

Subfinanțarea cronică a Programului Național de Oncologie, nedecontarea investigațiilor medicale pe toate palierele care conduc la un tratament personalizat, nedecontarea chirurgiei oncologice în privat, cum sunt decontate parte din procedurile de radioterapie și chimioterapie, lipsa specialiștilor din radioterapie, oncologie și chirurgie oncologică se află printre problemele identificate la nivelul sistemului medical care au un impact negativ asupra vieții pacienților cu cancer.

Reglementarea prescripțiilor off-label

Conf. Univ. Dr. Av. Dan Cimpoeru a menționat necesitatea reglementării prescripțiilor Off-label în România astfel încât și țara noastră să se alăture celorlalte state UE care deja au făcut-o. Regimul off-label presupune ca un medicament este prescris pentru alte indicații decât cele din prospect. În multe situații, pentru pacienţii bolnavi de cancer este ultima alternativă terapeutică.

Home Delivery pentru medicamente

Pandemia a demonstrat necesitatea implementării sistemului de Home Delivery (transportul tratamentului la domiciliu), care ar oferi o șansa pacienților cronici nedeplasabili, în general, dar și pacienților oncologici, în particular. Implementarea acestui sistem în UK a adus economii la bugetul sănătății, de 5,5 miliarde lire sterline într-un an.

 

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.