Bestsellerul recenzat în acest număr este primul rod literar al unui „absolvent al celebrelor Harvard Medical School și School of Public Health –, locul la care se raportează, vrând-nevrând, tot ceea ce contează azi în medicina contemporană” – aşa cum îl caracterizează, pe autor, prefaţatorul cărții, conf. dr. Cătălin Vasilescu.
Și referindu-ne tot la cele scrise de domnia-sa, iată „un subiect antipatic, pe care, în literatura română de specialitate, nu a îndrăznit să-l abordeze decât un singur chirurg, profesorul Dan Setlacec (Chirurgul și lumea sa, 2004)”. Regretatul Dan Setlacec! Poate că ar trebui să vă îndemn doar să citiţi cartea, o scriere aşa cum este şi autorul ei, cu adevărat de elită, al cărei conţinut descrie situaţii şi conjuncturi de-a dreptul imposibil de explicat pe înţelesul „laicilor”.
Voi prezenta câteva dintre multele „complicații”, trăite de autor, care m-au impresionat în mod deosebit. La unul dintre spitale, unde lucra ca rezident autorul, a fost adus un pacient, Lee Tran – „un puşti micuț, cu păr ţepos, abia ieşit de pe băncile şcolii primare.” Mama lui bănuia că ar avea o gripă, dar respirația şuierătoare, instalată brusc, a determinat-o să-l interneze. Tomografia a evidenţiat o formațiune tumorală densă, astfel poziţionată încât comprima tractul respirator spre ambii plămâni.
Ajuns la departamentul de terapie intensivă, colectivul care l-a luat în primire a hotărât ce trebuia făcut, situaţia copilului fiind „pe muchie de cuţit”, iar doctorului Gawande rămânându-i să încerce să-i explice lui Lee, cât mai pe înţelesul lui cu putinţă, ce urmau să facă. Orice manevră, cât şi procedura în sine, puteau fi, 99%, letale, dar… “aşa cum avea să se dovedească, însă, intervenţia noastră fusese inimaginabil de eficientă. Tumora a fost deviată spre dreapta, ceea ce a permis destinderea căilor respiratorii către ambii plămâni. Aproape instantaneu, Lee a început să respire mai ușor şi fără zgomot. L-am privit cu toţii minute în şir”.
Și am să închei cu prezentarea unui clip din cadrul derulării celei de-a optzeci şi şasea ediţii a Congresului de Chirurgie, organizat de Colegiul American al Chirurgilor, care a detaliat secretele procedurii de corectare a unei deformaţii a esofagului, cunoscută sub denumirea de diverticul Zenker. Tratamentul este, categoric, doar chirurgical. Operația se întinde, în cel mai fericit caz, de-a lungul a 60 de minute, şi aceasta dacă totul merge fără nici o “surpriză”! Se mai adaugă şi efectuarea unei incizii pe laterala gâtului, pe partea localizării diverticulului. În clipul prezentat, chirurgul texan reuşea operaţia în doar 15 minute, nu prin incizie laterală, ci prin orificiul bucal.
Chirurgul Atul Gawande afirmă: „În medicină, însă, suntem mereu nevoiți să lucrăm numai cu posibilităţi şi probabilităţi. Ceea ce ne animă în această ştiinţă imperfectă, ceea ce ne mobilizează, de fapt, propriile resurse de energie, este acea clipă efemeră, acel prilej – fragil, dar atât de clar – de a schimba în bine viaţa unui semen de-al nostru folosindu-ne experienţa, competenţa profesională sau, pur şi simplu, intuiţia”.
Cartea beneficiază din plin, şi pe tărâm de specialitate, şi pe tărâm literar, de ochiul atent, de mintea luminată şi de sufletul dăruit ale stimatului conf. dr. Cătălin Vasilescu, care a supervizat scrierea pe care v-o oferim. Punctez faptul că traducerea dnei Roxana Tudor, director de publicaţie la ediţia în limba română a British Medical Journal, este impecabilă, de-o acuratețe lingvistică și literară cum rar se întâlnește.
Dr. Atul Gawande
Editura Humanitas, Bucuresti, 2009
370 pp.
ISBN: 978-973-50-2438-3
Pret orientativ: 39 RON