Președintele CNAS, dr. Vasile Ciurchea: Vom avea primele contracte cost-volum înainte de sfârșitul anului

0

“Dacă nu dorim să avem vreun control, nu putem să avem pretenția să existe și o eficiență, spune președintele CNAS, dr. Vasile Ciurchea, care va încheia anul 2014 fără o rectificare pe plus, doar cu banii alocați la începutul anului. Dar nu asta ar fi un motiv de mândrie, ci dacă ar auzi pacienții că spun că le este “puțin mai bine”. Ceea ce, deocamdată, nu s-a întâmplat. Tot în spiritul eficienței, primele contracte cost-volum vor fi încheiate până la sfârșitul anului 2014, e optimist președintele CNAS; pe de-o parte, pentru că există un interes comun, pe de alta, pentru că are deja un buget pentru a fi angajat pe contractele cost-volum. “Dar sigur că țin de acest buget!”, spune șeful CNAS.

Și-ar dori pacienți mai responsabili și medici care să înțeleagă responsabilitatea cheltuirii banului public. Și care să își cumpere cititoare de carduri.

 

 

 

Ați dat drumul la mai multe programe, cum ați făcut de ați găsit bani la Casă pentru multe lucruri pentru care înainte nu erau bani?

Bani la Casă nu am găsit, pentru că bugetul când am venit eu era dat; sunt doar acele rețineri conform legii, alți bani nu există, iar legea te obligă să-i împarți la momentul contractării și să faci reținerile conform legii. Deci nu pentru că cineva nu ar fi dorit să-i lase, ci pentru că asta e legea. Pentru activitatea curentă, pentru proiectele dezvoltate de la preluarea mandatului până în prezent, banii au rezultat dintr-o administrare mai eficientă, dintr-un control mai eficient, poate și pentru faptul că lumea a înțeles că pentru ca să cheltui banul public trebuie să respecți regulile – date de legea bugetului, de Contractul Cadru, de norme. Nu am avut o soluție miraculoasă în buzunar, am încercat doar să susținem proiectele care aveau și finalitate.

Am urmărit în primul rând eficiența banilor. Repet, banii când am venit eu erau dați pentru că asta era legea, nimeni nu putea să-i păstreze, dar am urmărit aplicarea întocmai și la timp a Contractului Cadru și a normelor, întrebându-i încontinuu pe președinții de case, de câte ori solicitau o virare de sumă sau o mărire de sumă “de ce?!”. Și trebuiau să mă convingă să fiu de acord. Probabil că și furnizorii învață în timp să fie disciplinați, dacă știu că cineva se uită la ceea ce fac. O importanță în acest control o are și sistemul informatic, care, dacă știi ce să-i ceri, îți oferă foarte multe variante.

 

Practic reiese ineficiența din exploatarea corectă a SIUIului.

Reiese ineficiența din expoatarea corectă a SIUI‑ului și din așezarea pe aceeași linie a normelor și a Contractului Cadru cu sistemul informatic. Sistemul informatic nu îl lasă pe furnizor să facă altceva decât îi spun normele.

 

Mai concret?!

Un exemplu ar fi internarea de zi, care începând cu luna iulie 2014 a avut buget separat față de internarea continuă. Punând normele în concordanță cu sistemul informatic, sistemul nu permitea internarea în internare continuă sau în internare de zi a altor diagnostice decât a celor care erau cuprinse în pachetul respectiv. Dintr-o exploatare corectă a SIUI se pot face foarte multe economii, și scopul principal al oricărui asigurator este ca asiguratul, în cazul nostru pacientul, să fie mai mulțumit ca înainte și să-și găsească rezolvarea la momentul dorit.

 

Știu că la un moment dat vă confruntați cu foarte multe internări de zi. Ați corectat acest lucru?

Au existat două grupuri de furnizori: unii care au văzut în internarea de zi o modalitate de a-și crește veniturile, mai mult sau mai puțin în condițiile legii, și alții care n-au știut ce să facă cu această internare de zi. Și ca să fiu extrem de explicit, au existat spitale care au crescut foarte repede – în prima lună – numărul de internări de zi, chiar le-au triplat, și alții care nu au făcut nici 30% din numărul contractat. Și-atunci am încercat să vedem ce se-ntâmplă; au înțeles unii mult prea bine, și alții mult prea puțin?! Și am încercat să corectăm lucrurile din mers.

Un exemplu foarte mult mediatizat a fost cel cu biletele de trimitere pentru internări pentru bolnavii oncologici, cerute de Institutul Oncologic din București, și nu numai, ori de câte ori pacienții se prezentau la spital. De Bilet de trimitere pentru curele de citostatice este nevoie o singură dată. Apoi, cele șase cure decurg în urma acelui bilet de trimitere. Sigur că dacă este nevoie de o monitorizare, de o altă afecțiune asociată, de orice altă evaluare, trebuie să existe bilet de trimitere. Biletul de trimitere deranjează pe foarte multă lume. Pe pacient, că trebuie să se ducă să îl ia, pe medic, că trebuie să-l scrie, la internări, că nu se acceptă internarea fără bilet de trimitere, șamd. Dar până la urmă toată lumea trebuie să înțeleagă, indiferent de care parte este, că dacă există și reguli ele trebuie și respectate. Și noi recunoaștem că pacientului de foarte multe ori îi este greu să se ducă la medicul de familie sau la specialist să ceară un bilet de trimitere, dar altfel nu poate funcționa sistemul. Nu funcționează nici în alt stat, nici la noi. Dacă nu dorim să avem vreun control, nu putem să avem pretenția să existe și o eficiență. Nu vreau să îmi arog niciun merit că am găsit soluția ideală, pentru că nu există, dar am încercat să ne descurcăm cu sumele alocate, să nu cerem bani în plus, știind e că poate nu există surse de unde să vină. Pentru că dacă nu contribui nu poți nici să ceri, și pot să afirm fără niciun fel de rezervă că încheiem anul fără o rectificare pe plus, doar cu banii alocați la începutul anului.

 

V-ați luat angajamentul acesta când ați venit la Casă?

Angajamentul meu a fost că încerc să fac ca lucrurile să funcționeze normal în sistem. Dacă asta înseamnă, citind printre rânduri, altceva, atunci asta e!

 

De ce ați fi cel mai mândru, că ați făcut ordine, că ați reușit să impuneți niște norme, că v-ați încadrat în buget?!

Cel mai mândru aș fi dacă aș auzi pacienții că spun că le este un pic mai bine. Încă nu am auzit să se spună lucrul acesta, deci nu am un motiv de mândrie.

 

Credeți că e o problemă cu finanțarea, de aceea pacienții nu sunt mulțumiți?

Nu spun că finanțarea este suficientă.

 

Cât ar trebui să fie?

Nu știe nimeni, pentru că oricât de mulți bani ar fi, nu sunt suficienți. Nu știu cât trebuie să fie pentru ca toată lumea să fie mulțumită. Sau, dacă îți propui ca toată lumea să fie mulțumită, și pacienții, și furnizorii, nu știu care ar fi suma necesară, pentru că nimeni nu a găsit până acum aici sau în altă parte o sumă despre care să spună că este suficientă pentru sănătate. Toată lumea știe că sănătatea e foarte scumpă, toată lumea știe că viața este de neprețuit, dar o sumă, o cifră absolută, nu  a fost descoperită nici de alte state, nici de noi.

 

Nici sistemul nu cred că poate înghiți foarte mulți bani, foarte repede.

Orice sistem de sănătate din lume înghite foaaarte mulți bani. Nu cred că există un stat care poate să producă atâția bani cât poate să înghită un sistem de sănătate. De ce?! Pentru că în fiecare zi se descoperă molecule noi, tehnica în punerea diagnosticului are o evoluție fantastică, de la an la an. Prin definiție orice doctor își dorește să trateze sau să diagnosticheze cu ultimele noutăți. Totdeauna trebuie pus în balanță ce îmi aduce nou o moleculă nouă sau un aparat nou, față de ceea ce există până acum. Există boli care au o singură variantă de tratament, și atunci acea variantă trebuie să o asiguri. Acolo unde mai sunt și alte variante de tratament, sigur că ești obligat să iei varianta cea mai ieftină, dar aici trebuie să se înțeleagă extrem de bine că nu pledez doar pentru partea ieftină, ci pentru rezolvarea problemei. Dar dacă o moleculă existentă pe piață de ceva vreme, și când spun moleculă mă refer la un anume medicament, și și-a dovedit și își dovedește eficacitatea, de ce trebuie să mă duc la ultima noutate…?!

Dacă ar fi să decid singur dacă să intre un medicament pe piață sau altul, aș prefera să stea acel medicament nou un an – doi pe o altă piață, să vedem rezultatele și să decidem dacă este de aplicat la noi. Dacă rezultatele sunt spectaculoase, dacă s-a și rezolvat boala respectivă, sunt absolut de acord să intre.

Deși administrez un fond și trebuie să mă gândesc la fiecare leu, țelul meu nu este să dau ce este mai ieftin, ci ceea ce este nevoie astfel încât să rezolv situația. Nerezolvând-o, se complică, bolnavul ajunge la boală cronică sau la alte boli asociate și per total mă costă mai mult. Există și costuri indirecte – concedii medicale, un grad de handicap, măsuri de protecție socială…

Chiar dacă nu se reflectă în bugetul Casei, se reflectă în banul public, în contribuția noastră, a tuturor. Și totdeauna trebuie, când administrezi un fond, în special pe cel de sănătate, să te gândești dacă cu o sumă de bani, indiferent cât, poți să faci bine la mai mulți sau la mai puțini bolnavi. În mod normal, trebuie să iei prima variantă.

 

Asta ar fi filosofia Dvs, pe care încercați să o urmăriți?

Da. Sigur că poate să sune extrem de cinic sau poate fi interpretat în multe feluri, dar dacă ne gândim că orice viață este importantă, te gândești câte vieți poți să salvezi?! Cum este mai bine?! Tratezi cu un preț foarte mare un singur bolnav, sau cu același preț zece bolnavi?! Sunt întrebări la care nici alții nu au găsit răspunsul, probabil că nici eu, dar până la urmă va trebui să decidem noi toți.

 

Noi toți nu prea putem să decidem, pentru că pentru noi, ca asigurați, este greu să urmărim ce se-ntâmplă la Casă.

Dacă tot a venit vorba că nu putem să decidem… Bineînțeles că decide cel care semnează, dar dacă și cei pentru care semnează ar înțelege că pot rezolva problema și cu o variantă mai veche de tratament, și cu una mai ieftină, și să lase posibilitatea ca să se trateze și cel care nu are nicio altă variantă, decât una scumpă, probabil că rezultatele ar fi altele. Asta ține de educație, care se formează în timp, și la care trebuie să contribuie toți, și pacienți, și medici, și sistem. În momentul în care toți ne așezăm la masă și ne propunem să ne fie un pic mai bine tuturor, fiecare trebuie să cedeze ceva de la el. Eu, ca administrator al Fondului, îmi doresc să existe foarte mulți contributori. Dacă fondul este mai mare, poți să dai la mai multă lume. În acest moment, contribuie cam jumătate și beneficiază aproximativ toată populația. Dacă ne gândim că fiecare persoană trebuie să mai contribuie pentru încă o persoană…

 

Cum vedeți soluția în viitor, pentru că numărul contributorilor scade și cel al beneficiarilor, odată cu îmbătrânirea populației, va crește.

Soluția o văd doar prin intrarea asigurărilor private.

 

Pe anumite pachete.

Sigur că ar trebui să intre pe toate. Dar nu cred că e filosofia vreunui asigurator privat să vină pe orice palier. Ca să vină un asigurator privat, ar trebui în primul rând să aibă loc.

 

Și îi lăsați loc?

Eu aș vrea să îi las tot locul, dar nu cred că îl dorește.

 

Mă refer la anumite locuri.

Pentru că vorbim de asigurări sociale, de asigurări de stat, trebuie să existe o limită, pe care trebuie să o înțeleagă toată lumea. Nu înseamnă că nu vrei să-i acorzi omului totul, ci că nu poți. Și la un moment dat ai de ales între o persoană sau mai multe. Când conduci o Casă națională de asigurări te gândești în permanență: cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Dacă-s mai puțini n-ai rezolvat problema.

Care este situația cu contractele cost-volum, pentru că este această discuție – că s-au introdus, dar că nu le-ați bugetat.

Contractele cost-volum sunt o noutate pentru România și pentru Casa de asigurări – nu vorbesc ca termen, pentru că este o chestie veche – dar ca și concepție aplicabilă acum, și, la fel de sincer spun, și pentru mine. Nu am o experiență în cost-volum, am doar idei, mă gândesc cum ar putea să funcționeze. Din acest motiv am spus de fiecare dată că sunt flexibil, sunt deschis anumitor variante, iar scopul meu este să le pornim. Dacă nu le pornim nu vom ști niciodată cum funcționează; dacă le pornești, înveți pe parcurs.

 

Înainte de a face un sistem perfect, fă ceva perfectibil, spunea Bill Gates.

Pentru că veni vorba de perfect – niciun sistem din lume nu e perfect, totul e să nu îl facem noi românește, ci să îl facem perfectibil, pornind pe niște principii foarte clare, transparente și echitabile pentru toată lumea. Și de câte ori simți nevoia că ceva trebuie schimbat, să schimbi. Să nu aștepți să se cronicizeze. Eu înțeleg cost-volumul așa: am un număr de bolnavi, am o sumă de bani, și îmi doresc să țin cât mai mulți bolnavi din această sumă. Aplicăm principiul: cumperi mai mult, la un preț mai mic.

 

În cost-volum garantați numărul de bolnavi.
Aveți statisticile necesare care să stea în spate?

Pe bună dreptate și producătorii își pun întrebarea ce se-ntâmplă când ajungem la acel număr de bolnavi. Aceeași întrebare mi-o pun și eu! Că s-ar putea ca la un anume moment, sau când am epuizat acel volum, să nu mai am banii disponibili. Și hai să găsim soluția. Să vedem câți bani au rezultat din acel discount, și câți pacienți noi mai putem da din acea sumă. Nu vorbim de cei care sunt în tratament pentru că deja fac obiectul contractului cost-volum, ci de pacienții noi.

Ați început să negociați ceva?!

Nu a existat o negociere oficială, doar tatonări. Și producătorii ne tatonează pe noi, și noi îi tatonăm pe ei. Tatonarea mea înseamnă să văd cam cât mi-aș putea permite să-ntind coarda, iar ei tatonează să vadă în principal ce buget am eu. Le-am spus tuturor, o spun și acum, că niciodată nu le voi da bugetul. Având bugetul este simplu să-mpartă. Eu vreau să știu, la numărul acesta de bolnavi, ce preț îmi oferă ei.

 

Dar tatonările astea pot să dureze foarte mult!

Nu are nimeni niciun interes să dureze foarte mult. Așa, nimeni nu rezolvă nimic. Pornesc de la faptul că și ei, și noi, putem fi priviți ca două societăți comerciale, care dacă nu-ncheie un contract nimeni nu câștigă. Ei au medicamentele și vor să le vândă, eu am tot interesul să tratez pacienții, să le dau o șansă de tratament, dar în același timp am un buget limitat. Și-atunci pot să mă consider și eu o societate comercială care încerc să țin cât mai mult de banii mei.

 

Estimați că o să se concluzioneze rapid?

Fără nicio rezervă aș putea să spun că în două săptămâni, cel mult o lună. Până la sfârșitul anului sigur vor exista niște contracte deja semnate.

 

Ar fi un pas foarte mare.

E un pas pe care și-l dorește toată lumea. Și ei sunt interesați, producătorii, de care intră primul. Intrând primul, ai toată plaja de pacienți, intrând al doilea, vei avea mai puțini. Sunt multe probleme la care nici noi, nici ei nu ne-am gândit, pentru că nu avem experiență, și la care, probabil, ne vom gândi când discutăm.

Contractele cost-volum se referă la molecule, la arii terapeutice, la număr de pacienți și toate cele trei duc la un anume buget. În acest moment am un buget – asta cred că va fi o noutate pentru ei – să audă că am deja un buget pe care pot să-l angajez pe contracte cost-volum, dar sigur că țin de acest buget. Mi-aș dori, acolo unde există mai multe molecule pe aceeași arie terapeutică, să existe o deschidere din partea tuturor competitorilor de a asigura tratament cât mai multor pacienți. Dacă aș privi din punct de vedere al unui producător de medicamente, sigur că mi-aș dori să iau eu toți pacienții. Dar pentru asta trebuie să ofer un preț competitiv la care ceilalți să nu poată veni, ceea ce pentru mine, ca și administrator de fond, este ideal, pentru că înseamnă că obțin un preț bun. Sigur că va exista o limită sub care un producător nu poate să coboare, dar mi-aș dori să ajungem acolo. Sunt absolut convins că vom ajunge extrem de repede, dar aici nu depinde doar de Casă, depinde și de Agenția Medicamentului care trebuie să transmită toate deciziile către producători, ca făcând obiectul intrării condiționate pe listă. Probabil că există molecule care vor contesta alte molecule, va exista o perioadă de contestații, și abia apoi să începem discuția pe cost-volum. Pentru că dacă încep acum discuția pe o moleculă și am ajuns deja să semnez contractul, și a doua zi apare o altă moleculă, pe bună dreptate acea moleculă trebuie să aibă aceeași egalitate de șanse. După ce am semnat contractul, să spui că a mai apărut ceva, sigur că nu este de dorit. În plus, eu îmi doresc să fie mai mulți competitori, pentru că pentru mine înseamnă un preț mai mic. Și dacă punem în centru pacientul – pentru că toată lumea vorbește despre asta – ok, atunci hai să o și demonstrăm! Ăsta a fost criteriul pe care l-am stabilit în ordinul de cost-volum, care va fi un ordin comun MS, CNAS și avizat de Ministerul Finanțelor. În comisie va fi MS, ANM, CNAS și Ministerul Finanțelor. Mi-aș fi dorit să fie și ANAF, pentru că ei încasează banii pe care îi varsă apoi în contul nostru. Noi în momentul de față nu suntem abilitați să încasăm bani, poate că va exista cândva o modificare legislativă.

 

Aveți în vedere asta?!

Da, nu țin neapărat, dar important e ca acei bani să fie încasați și să ajungă la Casă. Nu fac parte dintre cei care doresc să țină totul în mână, principiul meu este ca fiecare să-și facă jobul pe scaunul lui.

 

Vreți ca tot ce este strâns de la contribuabil pentru sănătate să ajungă la Casă.

Da. Important este ca acești bani, rezultați dintr-o negociere foarte bună de cost-volum, să ajungă obligatoriu la capitolul de medicamente cu și fără contribuție, și nu în altă parte. Să ajungă acolo unde se face economia.

 

Vizavi de bugetul de anul viitor, care ar fi elementele cheie?

Pentru bugetul de anul viitor pot să spun doar ce ține de proiecția noastră de buget, pe care am fundamentat-o pornind de la ceea ce spun casele județene, și ținând cont de evoluția numărului de pacienți în timp, șamd. Convingerea mea este că bugetul sigur va crește față de bugetul actual, iar dacă cu bugetul actual ne-am descurcat fără suplimentări, cu un buget suplimentar de la începutul anului probabil că ne vom descurca și mai bine. Dar cu grijă, ținând lucrurile în mână. Aș vrea să se înțeleagă că atunci când facem controale nu pornim de la ideea că toată lumea fură, scopul unui control e de a nu-l lăsa pe om să greșească. Nu facem altceva decât să aplicăm legea. Mi-aș dori să ajungem toți la înțelepciunea unor state din afară în care controlul e privit ca ceva care are grijă de tine ca să nu greșești, și nu ca o sperietoare.

 

Ați mai întărit zona de control?

E ceva mai întărită decât în urmă cu ceva timp, dar în niciun caz la nivelul satisfăcător, sau pe care eu mi l-aș dori. Dacă mă uit la modelul german, cea mai mare casă are mai mult de jumătate din angajați în control. Noi avem poate 2% din numărul total. În Casa Națională vreo 30 și ceva, la nivel de case județene foarte puțini. Adunați cu toții nu știu dacă fac 10%.

Deci ar trebui să creșteți de cinci ori.

De cinci ori e puțin. Lumea trebuie să înțeleagă controlul ca și îndrumare. Dacă faci control și îi închizi pe toți, rămâi singur. Trebuie să îl ajuți pe om să nu greșească, să interpreteze corect legea, și la acest moment există diferențe, și asta o spun la nivelul caselor județene, de interpretare diferită a legii. Legea este una singură, trebuie să fie interpretată la fel.

 

Puteți să dați și exemple, care au creat probleme sau ineficiență…

Da, vizavi de internările de zi, vizavi de condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un pacient ca un medic să îi recomande o investigație mai mult sau mai puțin complicată, când trebuie să contribuie un om sau să nu contribuie… Sunt tot atâtea interpretări, și de fapt ar trebui să fie una singură. Poate că este și vina noastră că nu suntem extrem de clari. În primul rând ținem cont de sesizările pacienților, și apoi de celelalte tipuri. Considerăm că dacă pacientul ajunge să-ți scrie, să-ți spună că ceva nu este în ordine, înseamnă că într-adevăr s-a lovit de acea problemă. Ce nu-nțelegem la pacient e că atunci când îi cerem date concrete, nu dorește să ni ne spună, de teamă că ajunge înapoi la medicul acela. Dar nu-nseamnă că l-a reclamat. Înseamnă că sesizează un fapt cu care nu este de acord, pe care nu-l înțelege și pe care îl dorește în alt fel. Dar fără a ne da date concrete este extrem de greu să luăm și măsuri. Avem suspiciuni că s-a scris o investigație sau o rețetă fără ca omul să fie acolo. Când îl întrebăm dacă a fost acolo, spune că nu, noi îi spunem: ok, te rugăm să ne scrii. Nu scrie! Și fără o sesizare scrisă mi-e greu să iau și o măsură. Trebuie spus aici foarte clar că pacientul are și obligații, nu doar drepturi, ca oriunde în lume.

 

La ce vă referiți?

La obligația de a sesiza faptul real, de a respecta regimul și tratamentul pe care ți-l indică doctorul. Și pot să dau un exemplu concret. În diabet, de exemplu, dacă te uiți pe recomandare, tratementul este corect. Dar toată lumea știe că în diabet rezultatul depinde în primul rând de regimul igieno dietetic, alimentar. Degeaba eu îți scriu doza de antidiabetic oral, dacă nu-ți respecți regimul. Și atunci nu fac decât, de fiecare dată, să cresc doza. Orice creștere de doză înseamnă costuri.

 

Vreți să-l amendați?

Nu, vreau să-l educ, înainte de a-l amenda.

 

Cum ați putea să-l constrângeți, pentru că și alcoolicul își distruge ficatul și apoi casa plătește.

Sigur, sunt țări în lume unde în cazul hepatitelor post alcoolice există o contribuție a pacientului. Eu mi-aș dori ca pacienții români să fie convinși, nu să ajung să-i pedepsesc. Probabil că în timp se va ajunge și acolo.

 

Poate când pacientul român va fi mai mulțumit.

Nu poți să ajungi la niște doze mamut pentru un medicament, pentru că pacientul nu-și respectă niciun regim. Poate aș fi de acord și cu acea doză, dar apar complicațiile, pe care nu le pot ține în mână, pentru că sunt complicațiile unei boli. Ajungi la o amputație pentru că nu ți-ai ținut bine regimul, dar nu e de vină medicul, care ți-a scris încontinuu o doză mai mare. Diabetul în sine e o boală boierească, cele mai mari probleme le pun complicațiile – cardiace, oftalmologice, renale… ajung la dializă, un alt program extrem de scump. Și pacienții trebuie să înțeleagă că atunci când medicul le recomandă un tratament, ar trebui respectat cu sfințenie.

 

Ce economii s-au obținut prin rețeta electronică? Și la cât le estimați pentru Dosarul Electronic de Sănătate (DES) și pentru card?

Este foarte greu de spus (N.red. despre rețetă), dar cu certitudine, dacă am reușit să ne încadrăm în banii alocați, fără a fi o problemă în asigurarea cu medicamente, cred că s-au obținut economii. Dacă am ști exact dimensiunea fraudei și pe unde se scurg banii, și nu am lua măsuri, într-adevăr ar fi vina noastră. Dar punând cap la cap toate sistemele vom ajunge la o eficientizare a banilor. Cu cât vom ajunge să ne încadrăm, cu rezultate foarte bune pentru pacient, în banii alocați, înseamnă că am reușit să facem ceva. O economie a adus-o rețeta electronică, o economie o aduce cardul, o altă economie o va aduce DES, șamd.

 

Nu puteți să avansați o sumă?

O sumă fixă nu am și nu cred că o are nimeni. Dar punând ordine pe toate palierele și în toate momentele, sigur că totul însumat va conduce la o economie. Dacă ne încadrăm în banii alocați, în suma cu care contribuie fiecare cetățean, înseamnă că am reușit să reducem din fraudă. Dacă până acum se închidea anul cu datorii, nu ajungeau banii și erau probleme, asta nu înseamnă că la momentul acesta dacă terminăm anul în niște limite normale am și rezolvat problema. Nu, mai sunt multe de făcut! Poate n-am făcut nici 10% din cât trebuia.

 

Și 10% e un lucru foarte mare.

Orice procent este un lucru foarte mare.

 

Ce ați vrea să transmiteți cititorilor noștri, medici?

Da, pe medici aș vrea să reușesc să-i conving să-și cumpere cititoare, care nu sunt scumpe, și să le folosească. Pacintul trebuie să se ducă cu cardul, chiar dacă pe ușa medicului scrie că “nu veniți cu cardul pentru că nu sunt cititoare”. Ducându-se în fiecare zi cu cardul, la un moment dat medicul sigur se va gândi să-și ia cititor. Informația cu penuria de cititoare e doar o poveste, iar acele afișe de pe ușă mi se par total de neacceptat.

Probabil că peste un an n-o să conceapă sistemul fără card, așa cum dacă acum dacă i-ai pune să scrie rețeta de mână, li s-ar părea imposibil. Va dura niște luni, dar e ok, avem răbdare, înțelegem.

 

About Author

Delia Budurca

Leave A Reply