Medicii de la Spitalul Județean de Urgență din Craiova au realizat primul transplant de os din cadrul Clinicii de Ortopedie și Traumatologie, acreditată recent pentru astfel de intervenții.
„În sudul țării, în afară de Bucureşti, Craiova este singurul centru acreditat, pregătit să înceapă activitatea de transplant. Există forţă pentru a face, există specialişti care ştiu ce să facă. Procedura este realizată după toate reglementările europene, la fel cum se procedează și în celelalte centre acreditate pentru transplant osos – Tg. Mureș, Timișoara, Iași și București”, a declarat, pentru Medica Academica, prof. univ. dr. Andrei Nica, responsabilul băncii de țesut a Spitalului Clinic Colentina din București și coordonator al Programului National de Transplant în cadrul spitalului.
Pacientul care a beneficiat de transplant la Craiova, în vârstă de 70 de ani, avea implantată de nouă ani o proteză de șold care se deteriorase. Grefa osoasă, prelevată de la un pacient aflat în moarte clinică, a fost adusă de la Banca de țesuturi și organe a Spitalului Clinic Colentina din București. Intervenția, la care a asistat și prof. dr. Andrei Nica, a durat aproape trei ore și a fost realizată de o echipă condusă de conf. univ. dr. Dan Grecu, șeful Clinicii de Ortopedie și Traumatologie.
„Pacientul, în principiu, poate să meargă de mâine.Trebuie să ținem cont că are 70 de ani și a pierdut aproape un litru jumătate de sânge, iar acest os a fost pus într-un spațiu foarte mare și trebuie să se integreze. Până atunci, nu trebuie să se sprijine total pe el’, a spus conf. univ. dr. Dan Grecu.
Cererea de transplant osos va crește
Cererea de transplant osos și de ligamente va crește pe parcursul următorilor ani, afirmă prof. Nica. „Din 1989, noi am tot pus proteze care acum încep să își încheie durata de viață; în general, după zece ani, protezele se deteriorează și trebuie intervenit. În al doilea rând, aceste transplanturi sunt importante și în patologia tumorală și, în ultimul rând, există o tendință în România legată de sportul de plăcere care se transformă în sport de performanță. Se schiază, se aleargă foarte mult și intervin deseori rupturi ligamentare”, explică prof. Nica.
Patru noi bănci de țesut în România
În prezent, se așteaptă începerea procedurilor de achiziție pentru construirea a patru noi bănci de țesut în București, Timișoara, Tg. Mureș și Iași. „Proiectul a fost demarat inițial în 2006, cu fonduri PHARE, în 2008 trebuia finalizat. Din păcate, s-a întârziat, banii Comisiei Europene s-au pierdut, însă statul a promis că va susține proiectul din fonduri proprii. Avem banii alocați prin hotărâre de Guvern, ultima din decembrie 2013 și așteptăm să se înceapă procedura de achiziție prin intermediul Ministerului Sănătății. Terenurile sunt deja alocate, avem aprobările luate de la consiliile locale și sperăm ca până la începutul anului următor să construim cel puțin o bancă și să o facem funcțională”, a spus prof. Nica. În România, există trei bănci de țesut, toate în București – două de țesut musculo-scheletal (Colentina și Spitalul Foișor) și una de piele, la Spitalul pentru copii „Grigore Alexandrescu”.
După construcția acestor bănci, specialiştii români ar putea realiza și transplanturi de menisc. „Avem oameni pregătiți să facă această procedură și care așteaptă să realizeze o astfel de intervenție. Problema este legată de conservarea meniscului care trebuie ținut în anumite condiții, iar prelucrarea sa este mai delicată, se face în condiții foarte stricte”, a explicat prof. Nica.
În ceea ce privește frecvența donării, aceasta nu este o problemă, a menționat coordonatorul Programului National de Transplant pentru Spitalul Colentina. Recoltarea se realizează fie de la donator viu, de la pacienții cu artroze de șold, fie de la donatori în moarte cerebrală. „Rămâne să convingem populația ca, așa cum donează organe, pot dona și țesut osos, însă oamenii sunt din ce în ce mai deschiși la a-i ajuta pe ceilalți în acest sens”, a spus prof. Nica.
Transplantul de os se mai poate face în clinici de ortopedie din București, Târgu Mureș, Iași și Timișoara, iar intervențiile sunt gratuite, fiind susținute financiar în parte de CNAS, în parte prin intermediul Programului Național de Transplant.
Anul acesta, numărul de proceduri de transplant musculo-scheletal (transplant, prelevare și autotransplant) realizate în centrele din România se apropie de 130, potrivit prof. dr. Nica. Primul transplant de os și tendon a fost efectuat în țara noastră de prof. dr. Andrei Firică, în 1997.