Văzând deciziile aiuritoare și luate pe analize care favorizează beneficii incerte și mici în fața costurilor sigure și foarte mari, de multe și variate feluri, și în care banul este numai unul dintre costuri, ajung la concluzia contraintuitivă și greu de acceptat pentru mine că Țara te vrea bolnav. Bolnav și costisitor.
Pacientul e o afacere, nu mai e un mare secret de care să ne ferim și să nu îl putem spune, sau să ne rușinăm de el punând mâna la gură.
Dar poate că el nu știe sau nu realizează încă asta, pentru că operăm cu concepte mari și prețioase precum sănătatea, viața și binele lui, care pentru fiecare dintre noi, oamenii, sunt cele mai importante dintre active. Mai potențăm asta cu accent masiv pe frica de moarte, așa cum un artist pune negru lângă alb să obțină efecte cât mai dramatice.
Omul, sau votantul, ca să-i spunem așa, poate nu înțelege încă că NU este un om sănătos, ci un potențial bolnav, prezent sau măcar viitor.
Medicina e o afacere, ca și politica, voturile, ca și educația… poate și viața însăși este, până la urmă, o afacere. Cu deadline-uri implacabile, cu compromisuri acceptabile, cu creșteri și scăderi, cu costuri acceptabile sau inacceptabile. Cu-o moarte toți suntem datori și nimeni – până acum, cel puțin – n-a moștenit Pământul.
Poate am uitat că avem doar clipa efemeră, de care putem să ne bucurăm și în care putem alege să facem bine, și nu rău.
Primum non nocere! În primul rând, să nu faci rău.
Și-apoi, aș spune, să nu faci bine cuiva cu de-a sila. Că nu cred că asta se mai cheamă bine.
