Sistemul medical din Ungaria se confruntă în prezent cu cea mai gravă criză de la căderea regimului comunist. Țara are printre cei mai slabi indicatori de sănătate din Europa, finanțarea publică a sistemului se află în declin, sumele plătite de pacienți din buzunar pentru serviciile medicale sunt ridicate, iar mediul încurajează plățile informale. În plus, forța de muncă din domeniul sănătății se diminuează, ca urmare a migrării personalului în alte țări europene.
Sectorul sanitar are de luptat cu un context fiscal nefavorabil și cu o populație bolnavă și îmbătrânită. Speranța de viață la naștere a continuat să rămână printre cele mai reduse din Europa, fiind cu cinci ani sub media UE (2009). Îmbunătățirile care s-au făcut simțite începând cu 1993 nu au făcut decât să impiedice adâncirea decalajului dintre Ungaria şi celelalte state europene, se arată într-un articol publicat în decembrie de British Medical Journal.
Predictibilitate redusă
Climatul macroeconomic din Ungaria a fost influențat de eforturile guvernelor de a menține sub control deficitul bugetar recurent. Astfel, perioadele de reduceri de costuri au alternat cu perioade de cheltuieli publice crescute, făcând tot mai complicate planificarea pe termen lung și deciziile de investiții. Acest fenomen a generat reducerea cheltuielilor publice cu sănătatea, care au scăzut de la 7,1% din Produsul Intern Brut în 1994 la 5,2% în 2009, în timp ce această proporție creștea în multe din statele europene; declinul finanţării ar putea amenința sustenabilitatea acoperirii universale a serviciilor medicale. Economiile realizate ca urmare a eficienței crescute din anumite segmente ale sistemului de sănătate au fost constant redirecționate în afara sistemului.
Pentru a contrabalansa scăderea cheltuielilor publice, guvernul și-a propus să transfere o parte a poverii financiare pe umerii pacienților, restricționând pachetul social de servicii medicale. Ca rezultat, cheltuielile din propriul buzunar ale fiecărei familii au crescut de la 16% din cheltuielile totale cu sănătatea în 1995 la 25,2% în 2008, proporția cea mai mare fiind investită în medicamente.
Plățile informale triplează salariul medicilor
O parte consistenţă a cheltuielilor „din buzunar” suportate de populaţie este reprezentată de plăţile informale, o moştenire a sistemului comunist, care se menţin în ciuda încercărilor de a le oficializa. În medie, medicii câştigă din plăţi informale între 66 şi 250% din salariul net pentru care sunt încadraţi, cei mai productivi fiind obstetricienii şi chirurgii. Plata informală pentru o naştere la un spital din Budapesta este de aproximativ 100.000 de forinţi (1.375 lei).
Programele de reducere a costurilor implementate începând cu mijlocul anilor 1990 au avut repercusiuni şi asupra forţei de muncă din sănătate, reprezentată în cea mai mare parte de salariaţi bugetari. Îngheţările salariale şi reducerile au făcut locurile de muncă în sănătate mai puţin atractive; nivelul salariilor – ca procent din remuneraţia medie – a scăzut începând cu 2005, valoarea lor absolută reducându-se odată cu intervenţia consecutivă crizei financiare, în 2008.
Renaţionalizare, după privatizare
Având în vedere că nu există semne de îmbunătăţire a situaţiei economice, soluţia pentru a răspunde acestor probleme este creşterea eficienţei. Guvernele nu au reuşit să formuleze până în prezent un cadru legal şi financiar sustenabil, care să ofere un flux stabil şi predictibil de resurse către sistemul sanitar. Introducerea în septembrie 2011 a unei taxe pe alimentele nesănătoase (taxa pe fast-food, n.red.), deşi va reprezenta doar un venit relativ redus, este o iniţiativă considerată promiţăţoare.
Cea mai importantă ineficienţă este lipsa de coordonare între furnizorii de servicii de sănătate la diverse niveluri. Deşi reformele s-au concentrat în special pe soluţii la nivelul sistemului public, privatizarea spitalelor şi introducerea unui model competitiv de asigurări de sănătate au fost constant luate în discuţie. Parlamentul a aprobat planul de a privatiza conducerea Administraţiei Fondului Naţional pentru Sănătate şi de a acorda companiilor posibilitatea de a gestiona îngrijirile medicale, însă acesta a fost revocat la începutul lui 2008 pentru că populaţia a votat împotriva introducerii unei taxe pentru accesarea sistemului sanitar, în cadrul unui referendum. În prezent, guvernul a revenit la o abordare centrată pe sectorul public, hotărând recent să naţionalizeze cele 12 spitale din Budapesta. Măsura a fost extinsă la toate spitalele şi policlinicile deţinute de stat, ceea ce reprezintă un pas în plus către un sistem de tipul NHS-ului din Marea Britanie.
Pentru îmbunătăţirea funcţionării sistemului, sunt necesare stimulente pentru a creşte eficienţa furnizorilor de servicii de sănătate, precum şi măsuri de eliminare a corupţiei. De asemenea, este nevoie de iniţiative pentru a gestiona criza forţei de muncă. Deşi creşterile salariale par puţin probabile, alte strategii ar putea fi puse în practică – de exemplu, motivarea specialiştilor prin stimulente non-financiare: concedii de studiu, ore de lucru flexibile, acces la training şi educaţie, facilităţi recreaţionale.
O abordare practică a măsurării performanţei sistemului ar fi benefică, având rolul de a susţine deciziile prin dovezi şi, astfel, de a le îmbunătăţi şi de a face mai transparentă funcţionarea sistemului. Până în prezent, astfel de eforturi s-au concentrat pe performanţa financiară şi pe evaluarea activităţii furnizorilor de servicii. Deşi Fondul Naţional pentru Sănătate a început să strângă date despre serviciile de sănătate şi despre medicamentele folosite de pacienţi din 1993, acest bogat set de informaţii nu a fost folosit extensiv, până acum, pentru monitorizarea şi evaluarea performanţelor în sistemul de sănătate.
Ungaria, printre exportatorii de medici şi asistente
Deloc surprinzător, numărul de medici în căutarea unui salariu mai bun – în special în Marea Britanie, Germania, Italia şi Austria – este în creştere, situând Ungaria printre ţările donatoare de forţă de muncă în domeniul sănătăţii. Evident, fluxul de profesionişti medicali care pleacă în afara ţării este în creştere, în timp ce numărul celor care vin să profeseze în Ungaria se reduce. Numărul de asistente medicale venite din străinătate să profeseze în Ungaria în 2008 era cu 45% mai mic faţă de cel înregistrat în 2005. Îmbătrânirea personalului (în 2007, 8,2% dintre medicii maghiari aveau peste 61 de ani) este un alt factor care a influenţat negativ forţa de muncă din domeniul sănătăţii, care s-a redus de la 129.000 în 2003, la 107.106 în 2010. Numărul de medici şi asistente raportat la populaţia Ungariei este mai redus decât media din Uniunea Europeană, iar tendinţa este îngrijorătoare pentru că ar putea genera disparităţi în ceea ce priveşte distribuţia personalului medical în mediul rural şi în zonele izolate. Astfel de disparităţi există deja în ceea ce priveşte distribuţia personalului per specialitate şi nivel de îngrijire, deficitul de personal cel mai pregnant fiind în îngrijirea primară, anestezie, pediatria de urgenţă şi neurologie. Pe de altă parte, numărul de medici stomatologi per capita a crescut cu 56% între 2000 şi 2008, ceea ce poate fi explicat prin oportunităţile economice mai bune oferite de mediul privat şi prin numărul mai mare de pacienţi străini care vin în Ungaria pentru a beneficia de tratament stomatologic la preţuri rezonabile.
