Prof. Dorel Săndesc, ATI, Timișoara: Maratonul vaccinării – Am resuscitat spiritul pro-vaccinare

0

Am vorbit cu profesorul Dorel Săndesc a doua zi după Maratonul Vaccinării de la Timișoara, în cadrul căruia pe parcursul a trei zile și trei nopți au fost vaccinați anti-covid 6700 de oameni, și cu o zi inainte ca să fie anunțat maratonul vaccinării de la București.

Între lecțiile Maratonului Vaccinării de la Timișoara sunt faptul că politicienii au înțeles că trebuie să lase microfonul specialiștilor, în această speță, pentru că ei se află într-o acută criză de credibilitate, că voluntariatul e o cale și o premisă importantă a succesului, iar comunicarea trebuie să fie caldă, umană, prietenoasă, nu bazată pe restricții și amenințări.

Profesorul Săndesc a mai venit cândva, la Ministerul Sănătății, ca secretar de stat, cu un proiect de Acțiuni Prioritare grefat chirurgical pe problema deceselor evitabile în spitale, program care și-a dovedit eficiența și a salvat mii de vieți.

 

 

 

E luni, a doua zi după încheierea Maratonului vaccinării. Cum a fost, ce a reieșit, care sunt concluziile?!

A fost un rezultat deosebit! Suntem foarte bucuroși că inițiativa noastră a avut un impact atât de mare… Oamenii au venit în număr mare, am reușit să vaccinăm 6722 de oameni, dar cred că dincolo de numărul foarte mare – record pentru o asemenea acțiune – impactul e deosebit, în sensul în care am reușit să creștem interesul oamenilor pentru vaccinare, iar mesajul a diseminat la nivel național.

 

Cum este această cifră față de ce vă așteptați? Cum au răspuns timișorenii, sau poate și cei din jur, ce-ați constatat?

Este un număr mare – am lucrat 64 de ore încontinuu, deci am avut mai mult de 100 de oameni pe oră, ca medie. Desigur că nu a fost o prezență constantă, de 24 de ore, în orele de noapte au venit mai puțini, dar au venit și noaptea, am avut 300 – 400 de persoane în fiecare noapte. Și au venit oameni de peste tot, nu numai din Timișoara, Timiș sau vestul României, au venit din toată țara! Am avut foarte mulți și din străinătate, foarte mulți români plecați în străinătate care au venit cu membri ai familiei, cetățeni străini, am avut muncitori vietnamezi care lucrează în România, am avut un grup foarte mare de studenți străini, am avut un grup de deținuți de la penitenciarul din Timișoara…

 

Cum v-a venit ideea?

Noi am inițiat mai demult, de cam două luni, acțiuni de vaccinare voluntară – am inițiat mai multe caravane, în diverse zone unde sunt oameni vulnerabili. Am făcut din vulnerabili esențialii noștri. Am fost cu caravane în Munții Orăștiei, în Banatul montan, în centre neuropsihiatrice, cămine de bătrâni, și văzând că este extrem de util ne-am gândit cum să escaladăm pentru un impact cât mai mare. Și așa s-a născut ideea! Și-apoi ne-am apucat să o împlinim, cu toate demersurile deosebite necesare pentru a face ceva în premieră în România. Nu e ușor, într-o țară cu o birocrație extrem de apăsătoare! Au existat multe rezerve vizavi de propunerea noastră…

 

De ce rezerve? Poate era o provocare, poate au crezut că e ceva demonstrativ…

Nu, oamenii au avut rezerve pentru că este un fenomen general, oamenii nu au o mare deschidere la nou. Era ceva mare, complex, și desigur că lumea se teme să marșeze, în general, dar noi am marșat pentru că situația devenise cu totul și cu totul îngrijorătoare. Ați văzut, am văzut că toții că aderența populației la vaccinare scăzuse foarte mult, și atunci am insistat cu tenacitate în organizarea acestui eveniment. Și până la urmă toate autoritățile locale au sprijinit demersul. Trebuie să spunem că au sprijinit acest proiect și, în același timp, nu au insistat să și-l asume, ceea ce cred că este un element important al succesului.

Evenimentul a fost inițiat și făcut de către societatea civilă, practic de o mică asociație, Asociația pentru ATI “Aurel Mogoșeanu”, Timișoara, însă a fost realizat de fapt de întreaga comunitate medicală din Timișoara. Atât Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, cât și toate spitalele din Timișoara au sprijinit acest maraton. Practic, am trimis un mesaj colegilor noștri din toate bazele de date pentru a-i invita să participe voluntar la acest proiect. Am inclus în mesaj și un link de înregistrare și am fost încântați de răspunsul colegilor noștri, care s-au înscris în număr mare. Am avut în câteva zile peste 500 de voluntari înscriși, care ne-au dat încrederea că facem un eveniment la scară mare. Fără acești oameni ne-ar fi fost imposibil. Din punctul ăsta de vedere este un proiect deosebit al comunității medicale timișorene, care transmite un mesaj de responsabilitate, de solidaritate cu concetățenii noștri, și care e de natură să arate fața reală a personalului medical, pentru că toți cei peste 500 de voluntari au acționat în timpul liber, fără să fie plătiți, depunând un efort cu totul și cu totul deosebit.

 

Dle Profesor, dar de ce a fost nevoie de voluntari?! Pentru că în această pandemie s-au băgat o grămadă de bani.

Pentru că noi am vrut să o facem simplu și cu cât mai puține formalități, ne-am dat seama că asta e șansa. Eu cred că dacă “ne băgăm în seamă” cu criza asta, ar trebui să arătăm că ne și pasă cu adevărat. Prea mulți s-au limitat doar să stea pe margine și să judece de parcă s-ar pricepe la subiect, și să arunce cu pietre. Noi am ales cealaltă cale, a implicării și a implicării reale, fără niciun interes personal, și cred că și acesta e un mesaj important, care poate că-i va inspira și pe alții. Pentru noi nu e un sacrificiu, e o bucurie și o plăcere. Când fac o caravană, este bătaie pe locurile disponibile pentru voluntari. Trebuie să tai jumătate dintre cei care se înscriu.

Voluntariatul e greu de înțeles de către cei care nu-l practică. Și sunt convins că mulți se exprimă critic, au rezerve sau se întreabă ce-o fi în spatele acestei acțiuni. Voluntariatul creează o stare de bine, reală, concretă, pe care noi toți o cunoaștem și o înțelegem, încât pur și simplu poți să spui că da, voluntariatul creează și dependență. Oamenii doresc să reia aceste acțiuni, și un studiu recent confirmă că persoanele care desfășoară acțiuni de voluntariat trăiesc mai mult decât alții care au aceeași structură demografică, condiții de viață și factori de risc. Și explicația e logică: această activitate, prin care faci ceva doar pentru binele celorlalți, e de natură să determine secreția unor substanțe, a unor mediatori cu efect antioxidant și cu diverse alte efecte benefice, care iată pot să-i prelungească viața și să-i dea o calitate deosebită.

Ne-am întrebat și noi de ce nu ne dă aceeași stare activitatea noastră zilnică, pentru că noi asta facem zilnic. Tratăm oameni, tratăm suferințe, vindecăm… Diferența e că în activitatea de voluntariat tu nu câștigi nimic, o faci total din dorința de a-i ajuta pe ceilalți, dăruind ceva de la tine. Dăruind timpul tău, energia ta, priceperea ta. Și astfel am avut o stare de grație în aceste zile, în toată această mare echipă formată din medici de toate nivelurile, de la doctori în medicină, medici primari, specialiști, rezidenți, asistenți și asistente medicale, infirmiere, toți erau încântați de această activitate; deși erau obosiți, erau entuziasmați. Nu o dată, ci foarte frecvent, voluntarii solicitau ca după ce ieșeau din tură – au lucrat în ture de 8 ore – să revină după o tură de pauză deși nu erau programați. Spuneau că abia așteptau acasă să revină din nou la centrul de vaccinare. A fost o stare extraordinară, dar cred că această stare s-a transmis celor care au venit să se vaccineze, am simțit asta din atitudinea lor și din faptul că practic nu am avut nicio reacție secundară, adversă, nimănui nu i s-a făcut rău! Au fost două fete tinere care au făcut o pseudo lipotimie incompletă, dar în rest lumea a fost calmă, pozitivă, luminoasă. Și asta a contat mult. Noi am văzut în caravane că starea de frică, teamă, stres de obicei determină unele reacții – le crește tensiunea unor oameni care au de obicei tensiune mai mare, fac tulburări de ritm, se roșesc, și te gândești că e o reacție alergică. Totul a decurs foarte bine deși, iată, numărul a fost atât de mare.

 

Faceți ce faceți și Tot Banatu-i fruncea… Ați dat o lecție ministerului?!

Noi n-am privit deloc asta așa, ca o formă de orgoliu local. Suntem aici, am făcut-o, eu sunt mândru de Timișoara pentru că noi am imaginat acest proiect și totuși am avut emoții, vedeam, se discuta peste tot că lumea nu mai e interesată de vaccin și ar fi fost păcat, eu tot timpul am spus că ar fi păcat ca oamenii să nu beneficieze de această ofertă. Iată că oamenii au arătat că sunt deschiși și că marșează atunci când cineva vine cu o ofertă adevărată, cu o comunicare adecvată, cu un gest extraordinar al comunității medicale, în ansamblul ei.

Un alt mesaj, o lecție-concluzie a acestui proiect e că era nevoie de o comunicare adecvată pentru a transmite un mesaj pro-vaccinare comunității noastre, din păcate acest mesaj a lipsit foarte mult în ultima perioadă. A existat o campanie inițială, dar nici aceea nu a atins foarte mult o coardă sensibilă, iar după aceea practic mesajele s-au stins.

Iată că noi, într-o săptămână și o zi, cât am avut la dispoziție după aprobarea centrului și până la demararea activității, noi, o mică asociație, am reușit să facem o campanie de informare intensă, variată, caldă, umană, și oamenii simt când mesajul este onest și din suflet. Am făcut spoturi de comunicare, clipuri despre personalități, postere, flyere, am comunicat pe toate canalele de comunicare posibile, de la media oficială la platformele de comunicare socială, am pus pancarte în intersecții, la semafoare, unde tinerii au stat, am repartizat flyere prin scările blocurilor, am apelat și la mijloacele clasice și la cele moderne, și spre bucuria noastră lumea a recepționat acest mesaj și am resuscitat – că tot suntem medici de ATI – spiritul pro-vaccinare. Și iată că nu numai în zona noastră, ci și la nivel național.

 

Mă întrebam dacă colegii ATI-ști sau de alte specialități și-au manifestat interesul de a replica maratonul în alte centre sau ați primit semnale în acest sens? Pentru că ați creat, iată, un eveniment care pare să se reverbereze dinspre Timișoara în toată țara.

Doctorul Gheorghiță, cu care am colaborat excelent, care a fost foarte deschis la propunerile noastre și le-a sprijinit de la început, a inițiat imediat un dialog cu universitățile de medicină și farmacie din țară, am avut o sesiune video cu rectorii universităților prin care am prezentat proiectul nostru chiar înainte de a demara. Iar chiar în timpul maratonului – văzând impactul deosebit – deja s-a anunțat public că se are în vedere organizarea unor evenimente similare, și ne vom bucura să oferim colegilor noștri din alte centre universitare experiența pe care am câștigat-o, pentru că în aceste zile am învățat foarte mult, din mers, și putem să-i ajutăm pe colegii noștri în organizarea unui eveniment de amploare și structură similară.

 

Și care ar fi lecțiile? Mai scurt, mai comunicat?… Spuneați că aveați 10.000 de doze, la început.

Sunt câteva concluzii – sau recomandări generale – dar sunt foarte multe detalii în care nu putem intra într-un interviu. Putem să spunem clar că o asemenea acțiune trebuie să se bazeze pe un voluntariat real. Oamenii aceia nu au venit la acțiunea noastră trimiși de șeful lor, pe o listă de zece oameni. Nu s-a mers așa! S-a mers direct, individual, la solicitarea oamenilor, că altfel nu vor marșa așa cum au marșat și șansele de succes vor scădea. Campania de comunicare trebuie să fie una intensă și caldă, umană, nu triumfalistă, nu prea oficială, nu cu pedepse… are un rol foarte important. Trebuie incluși în campanie reprezentanți ai diverselor cluburi profesionale, personalități din domeniul cultural, sportivi, pentru că ei au propriul lor grup de fani. Acest lucru iar e important. Apoi e o acțiune în sine, trebuie organizată ca o companie. Trebuie stabilite niște persoane pe funcții clare – directorul de resurse umane, care făcea repartiția pe ture a personalului, directorul cu sistemul informatic și raportarea, eliberarea adeverințelor, cu aprovizionarea, coordonatorul executiv șamd. Este necesar să existe un nucleu de comitet de organizare, oameni care au mai lucrat împreună și ei să-și asume organizarea tuturor celorlalți voluntari.

Este nevoie ca acolo să se insiste pe respectarea regulilor și pentru acest lucru trebuie o oarecare fermitate, pentru că oamenii vin, sunt nerăbdători, au tendința să fie critici și zgomotoși, și acest lucru nu trebuie permis pentru că se pierde controlul și sub presiunea așteptării cozile pot deveni haotice și pot pune o umbră sau chiar în pericol desfășurarea proiectului.

Sunt multe lucruri, foarte multe, nu doar o acțiune în care noi ca voluntari mergem cu seringile și injectăm pacienții și suntem mulțumiți. E nevoie de o implicare totală, practic grupul de voluntari asigură aproape tot. E o activitate de dimensiune mare și e foarte greu să te aștepți de la alții, de la o instituție, de la DSP, primărie, să o facă – nu au resurse.

 

Ați mai fost deschizător de drumuri cu programul dvs. pentru care ați venit la Minister, acum câțiva ani, ca secretar de stat, Programul de acțiuni prioritare în ATI, îl mai urmăriți, ați mai urmărit câte vieți au fost salvate cu programul prioritar demarat atunci?!

E un program esențial pentru România și în contextul pandemiei a fost principala resursă pentru îngrijirea pacienților critici bolnavi de covid, dar și a celorlalți pacienți critici. Noi am sprijinit și suntem tot timpul implicați în coordonarea acestui program la nivel național, acum am arătat că pe acest an bugetul a scăzut total nejustificat și suntem în dialog cu autoritățile pentru a asigura fondurile absolut necesare, arătând tocmai impactul deosebit. De altfel, impactul asupra prognosticului pacienților a fost confirmat de două studii internaționale, care au avut loc la interval de trei ani, exact în perioada implementării programului, și s-a văzut clar că prin aplicarea programului mortalitatea pacienților critici chirurgicali a scăzut. Și nu a apărut nimic nou în spitalele românești în acea perioadă, decât implementarea Programului acțiuni prioritare ATI. Cred că nimeni nu mai pune sub semnul îndoielii utilitatea strategică a acestui program. Este un program și pentru timpuri obișnuite, dar este un program de interes național, strategic, pentru perioade deosebite cum a fost pandemia, cum pot fi alte dezastre naturale, conflicte armate, atacuri teroriste, pentru că spitalele nu au practic altă resursă acum de răspuns la situații speciale decât acest program, destinat tocmai pacienților gravi, care pot veni, iată, în zilele acestea, dintr-odată, într-un număr foarte mare. El rămâne copilul nostru de suflet și cred că niciun guvern responsabil nu va mai putea pune la îndoială utilitatea acestui program. Sperăm să reușim să-l consolidăm cumva definitiv în urma experienței prin care am trecut în ultimul an și ceva.

 

Putem vorbi de pandemie la trecut, sau putem începe măcar să vorbim de pandemie la trecut?!

Nu, nici vorbă! Ar fi cea mai mare greșeală, ar fi sindromul înecatului la mal. Dimpotrivă, noi facem aceste eforturi, deși lucrăm atât de greu – suntem copleșiți de un an și ceva de presiunea din spitale – totuși marșăm la aceste activități, în puținul nostru timp liber. Toată lumea trebuie să fie responsabilă, cu gândul că poate așa vom putea să ne apropiem de limanul libertății și normalității. Fiind solidari și fiind responsabili – nu există o altă cale – să ajungem acolo. Și acum nu mai vorbim doar de ipoteze, vorbim de certitudini. Dacă ne uităm la popoarele care au respectat aceste reguli și au marșat extraordinar la programul de vaccinare, vedem deja că ele se bucură de libertate – Israelul, Marea Britanie – și este evident că și noi trebuie să mergem pe această cale. Iar proiecte de genul celui pe care l-am făcut acum sper, simt, da, că pot aduce o schimbare, și acest lucru pentru mine e extraordinar. Am înțeles iată că societatea românească nu e așa cum mulți flegmatici, sceptici o categoriseau, fără speranță, pierdută, incapabilă să marșeze la un proiect. Iată că sunt foarte mulți oameni care mi-au dat un răspuns și există posibilitatea de a atrage oamenii, dar pentru aceasta e nevoie de implicare și cred că rolul societății civile s-a dovedit din nou extrem de important, precum și rolul profesioniștilor. Cred că politicienii au ca principală datorie să rămână deschiși la propunerile profesioniștilor și să susțină aceste proiecte venite din partea societății civile, pentru că ele sunt mult mai credibile când vin din această zonă, decât când vin din partea oficială, a politicienilor, care sunt într-o criză de credibilitate evidentă.

Cât a durat materializarea, de la idee la realizare?

Lucrăm de câteva săptămâni, cam de-o lună. Întâi am început să discutăm, apoi am început să construim cu autoritățile și, în ultimele săptămâni, am lucrat concret pe aprobarea centrului, definirea lui, organizarea lui.

 

Voluntariatul creează o stare de bine, reală, concretă, dă și dependență

About Author

Delia Budurca

Leave A Reply