Prof. Dr. Amorin Popa, diabetologie, Oradea: Lipsesc mecanismele reale de consultare a profesioniștilor

0

Prof. Amorin Popa, medic diabetolog care și-a legat numele de medicina orădeană, spune că din păcate societatea românească nu a reușit să integreze opinia specialiștilor, nici în medicină dar nici în alte domenii, ca element important pentru fundamentarea deciziilor politice.

“Societatea românească nu a reușit încă să se maturizeze politic, să funcționeze după reguli clare și să pună la punct mecanisme redutabile de consultare a societății civile, și mai ales a celei profesionale. “Comisiile de specialitate ale MS sunt gândite ca astfel de mecanisme, dar, din păcate, au doar un rol consultativ, ca să nu spun decorativ”, spune Prof. Amorin Popa.

Specific în domeniul diabetului, deși portofoliul de medicamente este unul dintre cele mai complete și moderne din Europa, cu gratuitate completă, lipsesc serviciile de educație, dietetică, picior diabetic, insistându-se pe sistemul de paturi, la care s-a renunțat în Occident.

 

 

 

De aproape un sfert de secol funcţionaţi ca medic în cadrul Spitalului Judeţean Oradea, Clinica I Medicală, parcurgând treptele afirmării profesionale, de la asistent universitar până la Profesor Universitar şi Șef de clinică. Vă rog să ne vorbiţi despre evenimentele cele mai importante din parcursul Dvs. profesional.

Sunt medic titular în Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea de 30 de ani, prima mea întâlnire cu secția de medicină internă fiind în 1990. De fapt, cred că primul eveniment definitoriu în cariera mea îl reprezintă întâlnirea profesională, uluitoare, în perioada de rezidențiat, cu imensa personalitate a D-lui Profesor Leonida Gherasim. Un rezidențiat câștigat cu notă foarte mare mi-a permis alegerea clinicii conduse de Prof. Gherasim, care mi-a devenit pentru întreaga viață model, îndrumător, sfătuitor și mai ales criteriu de evaluare profesională, îndeosebi după revenirea la Oradea.

Un alt punct de referință al carierei mele este întâlnirea cu Dl. Dr. Cornel Cutuș, șef de secție și internistul de referință din Bihor. Fost Șef de lucrări la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca și discipol ales al miticului grup Goia-Hațieganu-Danielopolu, Dr. Cutuș și-a pus toată energia și cunoașterea în formarea medicilor orădeni, acordându-mi multă încredere, prietenie și colegialitate reală, care mi‑au permis o dezvoltare profesională completă de la început.

Și dacă cei doi corifei din medicina românească au pus bazele unei cariere bazate pe știință și deontologie medicală, adevărata explozie profesională s-a declanșat prin întâlnirea cu marele medic, profesor și descoperitor de valori care este Dl. Prof. Nicolae Hâncu. Parcă s-a întâmplat ieri. Ne aflam în Aula Mare a Facultății de Medicină din Oradea, iar Dl. Profesor a audiat și prezentarea mea despre tiazolidindione. Seara am primit un telefon de la dânsul, personal, care mi-a schimbat definitiv și complet traiectoria profesională. A urmat un maraton minunat, care continuă și acum, de întâlniri științifice naționale și internaționale, cursuri naționale și europene, conferințe, organizare de întâlniri științifice la cel mai înalt nivel sau de confruntări elevate de idei cu alți lideri de opinie, de a fi membru în numeroase comisii de doctorat sau de noi abilitări profesionale etc. A fost cel mai înțelept și vizionar sfătuitor al meu.

Nu pot ignora în cariera mea, lungă sau scurtă, marea bucurie, onoare și plăcere care mi-a adus-o șansa de a mă bucura de prietenia unui mare bănățean, profesor, medic, tată și coleg care a știut să mă resusciteze în momentele de cădere, să observe soluția pentru orice dilemă, să aducă omenie și sensibilitate în viața mea. Este Prof. Romulus Timar din Timișoara, decan și președinte al Societății Române de Diabet.

Probabil că imensitatea de evenimente pozitive, întâlniri de referință, momente sau decizii cruciale, specialiști pe care i-am creat la noi sau în Europa ar ocupa mult prea mult spațiu. Ele se află înregistrate cu grijă în memoria mea sau în fișierele numeroase ale computerului personal.

 

O atenţie deosebită aţi acordat-o pregătirii studenţilor şi viitorilor specialişti. Ce ar trebui făcut pentru creşterea competenţei lor?

În cariera didactică, am urcat toate treptele profesionale, până la cea de profesor universitar și șef de clinică universitară, fără a face rabat la vreun examen de promovare. Fundamentul l-a constituit doctoratul în medicină obținut la Universitatea de Medicină “Carol Davila” din București sub coordonarea marelui diabetolog român Constantin Dumitrescu. Specializarea și primariatul în diabet le-am obținut în comisii conduse de Prof. N. Hâncu. De la început am predat medicină internă, atât la patul bolnavului sau la curs.

Datorită pandemiei actuale, întrebarea d-voastră devine foarte dificilă pentru un om care toată viața a considerat anamneza și consultul fizic al bolnavului soluția succesului profesional. De aceea, am intensificat activitatea de cursuri on-line care, pe lângă noțiunile teoretice, beneficiază de prezentări de cazuri create sau reale. Am organizat cu studenții prezentarea unui singur caz în spații largi, suficiente pentru distanțarea unei grupe de studenți. Din păcate, închiderea completă a spitalelor și universităților pentru studenți face obiectivul nostru didactic foarte greu de atins. Din fericire, îmi pot oferi toată energia profesională în formarea corespunzătoare a rezidenților în medicină internă, diabet sau medicină de familie, în calitate de responsabil de rezidențiat.

Un domeniu important în cariera mea este cercetarea. În calitate de conducător de doctorat și Director de Școală Doctorală pot elabora și desfășura multe proiecte valoroase cu implicații didactice, tehnologice sau clinice. Am definitivat, până acum, peste 35 de teze de doctorat, fiecare proiect aducând o contribuție personală la subiectul ales.

Creșterea competenței tinerilor specialiști ar trebui să devină criteriu de evaluare și performanță pentru fiecare dintre noi. Cred că ar fi normal și obligatoriu ca Ministerul Sănătății să apeleze direct la expertiza fiecăruia în realizarea, în noile condiții, a unei restructurări profunde a tuturor palierelor de formare a viitorilor medici. Suntem deschiși și chiar interesați.

 

De peste 20 de ani activaţi în domeniul diabetului zaharat. Vă rog să ne vorbiţi despre succesele și provocările colectivului Clinicii pe care care o conduceţi.

Deși toți membrii echipei din clinică (profesor, conferențiari, medici primari) au și specialitatea de medicină internă, am hotărât ca în Clinica Medicală II să existe un mare compartiment de diabet și boli metabolice care ne-a permis dezvoltarea unui puternic Centru de Diabet Județean în jurul căruia am aplicat Programul Național de Diabet, practicând diabetologia modernă cu toate valențele sale. Astfel, am ajuns la o clinică universitară bine dotată tehnic cu un profesor, trei conferențiari, trei asistenți universitari și doi medici primari. Una dintre marile noastre realizări este Centrul Ambulator, în evidență cu 40.000 de persoane cu diabet, deservit de trei cabinete cu normă întreagă și de personalul superior și secundar corespunzător. O consecință a excepționalului volum de muncă și de organizare modernă a clinicii a fost probabil numirea mea, inițial în postura de membru și apoi de președinte al Comisiei de Diabet a Ministerului Sănătății. A fost o perioadă foarte grea, dar cu satisfacții numeroase. De asemenea, am primit onoarea de a fi membru fondator al Societății Române de Neuropatie Diabetică și organizator, la Oradea, al unor ediții ale Congreselor Naționale ale Societății sau Federației Române de Diabet. În acest moment, clinica și Centrul ambulator sunt puncte de referință în diabetologia românească, organizatoare, în fiecare lună, a numeroase simpozioane, mese rotunde, întâlniri multidisciplinare sau consilii medicale. Participăm de mulți ani la studii internaționale de fază III randomizate placebo și dublu-orb, fiind prezenți cu rezultate în marile reviste științifice internaționale. Este o clinică vie, foarte activă, care îmbină asistența persoanei cu diabet sau boli interne, cercetarea și activitatea didactică la cel mai înalt nivel.

 

Cum vedeţi evoluţia Diabetului zaharat la noi?

Diabetul zaharat reprezintă un model de dezvoltare epidemică a unei boli neinfecțioase la nivel național și mondial. Societatea modernă, pe lângă amplificarea factorilor de risc tradiționali, a adus în actualitate factori de risc moderni, greu de contracarat, care vor duce la o evoluție mult accelerată, în viitor, mai ales a diabetului zaharat de tip 2. Deși în ultimii 20 de ani în diabetologie au apărut descoperiri mult mai multe și mai importante decât în ultimul secol, de la descoperirea insulinei de către Paulescu, în domeniul patogenetic găsim o multitudine de erori, cerebrale, digestive, renale, pancreatice, necunoscute până acum, dar care complică mult soluția terapeutică. De aceea, diagnosticul genetic cât mai precoce și măsurile profilactice, mai ales dietetice și ponderale, ar putea fi cea mai bună soluție. Sunt studii confirmate care arată că alimente precum cerealele integrale, lactatele, cafeaua sau uleiul de măsline, consumate zilnic, pot reduce acest risc. Revenirea la greutatea normală sau evitarea dulciurilor rafinate sunt alte gesturi simple. Bolile metabolice explică cel puțin jumătate din încărcătura de boli cardiovasculare actuală și o importantă parte din morbiditatea și mortalitatea generală.

 

Pandemia de Covid‑19 a influenţat tratamentul, dar şi evoluţia pacienţilor cu diabet zaharat. Ce măsuri credeţi că ar trebui luate pentru protejarea pacienţilor diabetici în acest context?

Pe lângă agravarea sau decompensarea bolii avem date clare potrivit cărora Covid‑19 poate declanșa cazuri noi de diabet zaharat tip 1. Deshidratarea, sindromul inflamator, acidoza respiratorie și metabolică, trombozele, mai ales cele intrapancreatice, pot explica evoluția nefavorabilă, dar și mortalitatea crescută la acești pacienți. Cred că ar trebui considerată o urgență protecția acestor bolnavi prin izolarea lor completă însoțită de o hidratare foarte activă și profilaxie vitaminică. Acești pacienți trebuie să se afle în prima etapă de vaccinare, dar și în categoria de risc de reinfectare după prima infectare sau după vaccinare. Au apărut în mass-media o mulțime de recomandări utile, dar exemplificarea și explicarea lor revine și instituțiilor abilitate, și societății civile. Putem spune că este o experiență complet nouă pentru care nu am fost deloc pregătiți.

 

Ce ne puteți spune despre colaborarea cu centrele medicale de prestigiu din România, dar şi din Europa.

Cred că o evoluție solitară, fără legături științifice permanente cu alte clinici, universități sau alte personalități medicale duce la lipsa unor criterii reale a propriei evaluări, la subiectivismul unei auto-evaluări greșite și desigur la lipsa unor câmpuri reale de luptă și polemici științifice, condiție obligatorie a progresului intelectual. De aceea, de la începutul carierei mele a devenit o condiție sinequa non prezența și participarea mea activă la toate întrunirile medicale. Cred că în anii ’90 excepționalele dezbateri științifice lansate și conduse la Clinica de Diabet din Cluj-Napoca de Dl. Prof. Hâncu, mult înaintea restului societății românești, la care eram invitat constant, ar putea reprezenta un model de dialog și interacțiune științifică care a contribuit mult la dezvoltarea personalității mele. De aceea, am început colaborări reale și permanente cu marile clinici universitare de diabet: Cluj-Napoca, București, Timișoara, Iași. O piatră de hotar în acest demers obligatoriu a fost contactul cu lumea științifică internațională. Începutul l-a reprezentat bursa de studii obținută prin concurs la Universitatea din Amsterdam, unde am lucrat cu președintele EASD, Jon Nerup, o imensă personalitate medicală. Aici am pus bazele și principiile viitoarei mele teze de doctorat obținând o cantitate imensă de literatură de specialitate (cărți și copii ale unor articole), care lipsea complet în România în acel moment. Prof. Nerup mi-a facilitat obținerea de kituri de dozare a insulinemiei, care mi-au permis prima teză de doctorat în România despre sindromul metabolic și rezistența la insulină bazată pe dozări de insulină și glicemie bazală. Contactele științifice de la Amsterdam, Utrecht sau Maastricht au rămas valabile toată viața, apoi multiplele contacte internaționale cu mari clinici din Gentofte (Danemarca), Dijon (Franța), San Diego (SUA), Atena (Grecia). Aș sublinia foarte interesantul proiect de colaborare din Insulele Mauritius prin care am fost invitat să susțin, timp de 2 săptămâni, un curs despre piciorul diabetic, să pun bazele unei rețele de asistență în diabet și chiar al unui serviciu de asistență a piciorului diabetic. Poate nu este o observație medicală, dar cunoașterea a cel puțin două limbi de circulație internațională, pentru un medic, este o condiție obligatorie în acest demers. La Universitatea de Medicină din Szeged nu poți fi specialist în medicină internă fără a avea, înainte, abilitatea de a vorbi cel puțin o limbă internațională medicală și a folosi cu eficiență limbajul calculatorului. Probabil societatea românească ar trebui să înceapă ieșirea din auto-izolare măcar cu aceste două criterii de evaluare. Altfel, prezența noastră în confruntările internaționale va rămâne formală, ca până acum.

 

Sunteţi membru al Comisiilor de specialitate din Ministerul Sănătăţii. Cum vedeţi implicarea MS în evoluţia diabetului zaharat? Ce molecule ar trebui introduse în tratamentul acestei afecţiuni?

Cred că întrebările din acest domeniu sunt cele mai dificile pentru că, după 30 de ani de la schimbarea sistemului politic, societatea românească nu a reușit încă să se maturizeze politic, să funcționeze după reguli clare și să pună la punct mecanisme redutabile de consultare a societății civile, și mai ales a celei profesionale. Comisiile de specialitate ale MS sunt gândite ca astfel de mecanisme, dar, din păcate, au doar un rol consultativ, ca să nu spun decorativ. Nu există consultări reale cu aceste comisii, nu există reguli clare de colaborare, obligații sau sarcini care să poată fi duse la bun sfârșit. O activitate nerambursată, fără plata minimă a transportului sau meetingului, arată lipsa de importanță acordată de politic acestui demers. Și faptul că ultimul președinte de comisie este numit și susținut politic nu face decât să arunce în derizoriu o idee foarte valoroasă, de sorginte democratică.

De aceea, ar trebui puse la punct mecanisme de consultare a fiecărui domeniu profesional, prin aceste comisii, dar din ele ar trebui să facă parte, obligatoriu, președinții societăților profesionale, nu politruci, șefi de centre de diabet sau persoane recunoscute internațional din diabetologia românească. Atunci am putea vorbi de promovarea imediată a celor mai valoroase medicații antidiabetice, de realizarea unui Registru național de diabet modern, de un program digital util fiecărui diabetolog care să permită o prelucrare rapidă, obiectivă a tuturor datelor medicale și o apreciere neutră aupra necesităților medicale reale. Astfel, vom avea și noi statistici naționale comparabile cu cele europene. Azi încă folosim drept argumente studiile epidemiologice din alte zone, uitând cât de simplă ar fi o soluție locală.

Paradoxal, portofoliul Programului național de diabet este unul dintre cele mai complete și moderne din Europa, cu gratuitate completă, persoanele cu diabet din România având o asistență de foarte bună calitate. Din păcate, lipsesc serviciile de educație, de dietetică, de picior diabetic, de disfuncție erectilă specifice diabetologiei moderne și se insistă încă pe sistemul de paturi, la care s-a renunțat în general în occident. Mai avem foarte multe de schimbat.

 

Ce aţi fi dorit să faceţi şi nu aţi reuşit până în prezent?

Probabil, cel mai mare regret al meu este că nu am reușit să realizez o echipă medicală perfectă la nivelul clinicii. Sistemul centralizat de resurse umane, rolul consultativ al șefului de clinică, resursele limitate ale unui spital de provincie nu mi-au permis realizarea tuturor visurilor mele profesionale. Mă bucur mult de progresele și modernitatea profesională a tinerilor medici – Loredana Popa, Anca Fericean – dar munca cu rezidenții de acum îmi permite descoperirea de nume care ar putea fi de mare valoare în viitor. Cred că valorificarea acestor tineri care corespund criteriilor noastre de performanță ar trebui să fie una dintre politicile urgente rectificabile.

Aș dori în Școala Doctorală pe care o conduc mai mulți conducători de doctorat tineri, care să îndeplinească cu ușurință criteriile minimale de abilitare, iar selecția studenților-doctoranzi să se bazeze pe proiecte de cercetare, granturi sau articole în reviste ISI. Din păcate, un sistem de învățământ cu o bază tehnico-didactică modestă, neavând criterii și programe speciale pentru tinerii cu rezultate deosebite, nu permite o selecție modernă. Este un mare regret al meu când văd că mulți dintre tinerii noștri nu stăpânesc limbi străine, nu cunosc metodologia redactării de articole științifice, nu au curajul și abilități de a vorbi în fața unei comunități universitare.

Perfectibilitatea universului nostru național este abia la început. Visez o societate cu alegeri corecte, nu numai naționale, dar și locale sau profesionale, fără interferența dintre valoarea profesională și politic, fără resentimente de doctrină religioasă sau etnică. Când România va avea un popor cu o educație democratică și intelectuală corectă, oferită de familie, de școală, de colectivitate, mă voi simți foarte fericit. Din păcate, este un proces de lungă durată, prea lung în ce mă privește, sau prea idealist pentru momentul actual de evoluție a societății umane.

 

 

 

“Azi încă folosim drept argumente studiile epidemio-logice din alte zone, uitând cât de simplă ar fi o soluție locală.”

About Author

Silviu Munteanu

Leave A Reply