Drumul de pregătire a echipei din Clinica de Chirurgie II a Spitalului Universitar de Urgenţă Timişoara pentru realizarea unor intervenții în premieră regională pentru zona de sud-vest a țării, puțină istorie medicală – pentru a onora puterea exemplului, dar și idei și planuri de viitor: instituirea unui „catalog de operaţii” completat pe parcursul rezidenţiatului pentru admiterea la examenul de specialist, burse și locuri de muncă prioritare pentru tinerii chirurgi – sunt câteva dintre punctele-cheie ale discuției cu prof. dr. Fulger Lazăr, șeful Clinicii Chirurgie II și unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi din Timișoara. În clinică se pot realiza toate intervenţiile chirurgicale din chirurgia generală pe cale minim invazivă, un domeniu nou abordat fiind chirurgia bariatrică. Şi se pregătește înfiinţarea unui centru de cercetare multidisciplinar în chirurgia robotică.
Ce ne puteţi spune despre tehnica operatorie din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Timişoara, comparativ cu alte centre din ţară? Dar realizând o comparaţie la nivel european?
În Spitalul Clinic Judeţean, funcţionează Clinica II Chirurgie pe care o conduc. Această Clinică are o istorie remarcabilă, pe care aş dori să o rezum în câteva fraze. Imediat după primul Război Mondial, în perioada 1919-1920, Dr. Aurel Cândea, absolvent al Facultăţii de medicină din Budapesta, medic-şef la Spitalul Crucii Roşii din Bratislava, se repatriază şi înfiinţează serviciul de chirurgie al Spitalului Clinic orăşenesc din Timişoara (Spitalul Bega) pe care îl conduce până la decesul său, în 1936. Conducerea este preluată de Dr. Ioan Mureşan, fost şef de lucrări al Prof. Dr. Iacobovici la Clinica chirurgicală din Cluj şi care, odată cu înfiinţarea Universităţii de Medicină din Timişoara, în 1945, este numit profesor de chirurgie, iar Clinica de la Spitalul Bega devine Clinica II chirurgie. Pentru o lungă perioadă Clinica II chirurgie a fost unic serviciu de chirurgie de urgenţă, până la înfiinţarea noii clădiri a Spitalului Judeţean. În noua locaţie, în 1974, alături de Clinica II chirurgie condusă de succesorul Prof. I. Mureşan (1967), Prof. Doctor docent C. Caloghera, se înfiinţează Clinica I chirurgie, care va fi condusă de Academician Profesor Dr. Pius Brânzeu. Aceste trei personalităţi chirurgicale marcante şi-au pus amprenta pe colectivele pe care le-au format. Patologia chirurgicală abordată în Clinica II chirurgie este una extrem de complexă, cuprinzând toate domeniile practicii chirurgicale, iar nivelul intervenţiilor chirurgicale este comparabil cu cel din alte clinici universitare din ţară şi din Europa. Doresc să menţionez că aici au fost realizate, de-a lungul timpului, câteva premiere naţionale: tratamentul hipertensiunii renovasculare prin bypass aortorenal (prof. Bordoş, 1980), primul transplant renal de la cadavru (prof. Bordoş, prof. Drăgan, 1981), reimplantarea de membru superior după amputaţie traumatică (conf. dr. Miculit, 1985), prima splenopancreactomie laparoscopică pentru tumoră de pancreas (prof. Fulger Lazăr, 2001), prima esofagectomie minim invazivă toracoscopică cu tub gastric confecţionat laparoscopic pentru cancer medio-esofagian (prof. Lazăr F, conf. Duţă C, 2007), prima apendicectomie transvaginala NOTES (conf. Duţă, prof. Lazăr, 2008).
Intenţionaţi să introduceţi noi tehnologii la nivelul spitalului în următoarea perioadă?
În clinică au fost abordate practic toate intervenţiile chirurgicale din chirurgia generală pe cale minim invazivă, aceasta devenind un Centru de excelenţă şi training în chirurgia laparoscopică avansată. Această performanţă a însemnat finalizarea unui lung drum început în anul 1992, când am plecat în Suedia pentru un schimb de experienţă şi stagiu de iniţiere în chirurgia minim invazivă. După achiziţionarea de către Universitatea de Medicină a primei truse de chirurgie laparoscopică, în 1993, am început o activitate extrem de „agresivă” de aliniere la perfomanţele europene şi naționale în care am antrenat întreg colectivul clinicii. În următorii zece ani, toţi membrii clinicii au fost la cursuri şi stagii de specializare în centre de referinţă europene. Am trecut la intervenţii considerate „avansate” care la rândul lor au fost premiere regionale pentru zona de sud-vest a României – abordul laparoscopic al chistului hidatic şi al chistului renal, apendicectomie laparoscopică, sarcină extrauterină ruptă şi ulcer duodenal perforat, coledocoscopia intraoperatorie, cura laparoscopică a herniei inghinale şi a incontinenței urinare, simpatectomie lombară, nefrectomia laparoscopică, timectomia toracoscopică pentru tratamentul miasteniei gravis, splenectomie laparoscopică, tratamentul laparoscopic al herniei hiatale şi refluxului gastro-esofagian prin fundoplicatură, tratamentul cardiospasmului, abordul laparoscopic al patologiei colo-rectale, histerectomia simplă şi cea lărgită pentru cancer, etc. Un domeniu nou abordat este chirurgia bariatrică şi, în acest sens, în Clinica II Chirurgie am dezvoltat un Centru de excelență a chirurgiei obezităţii dotat cu facilităţi specifice printr-un proiect CNCSIS. În prezent, am depus un proiect pentru înfiinţarea unui Centru de cercetare multidisciplinar având drept obiectiv chirurgia robotică prin care dorim să abordăm cancerul pelvin, rectal şi urogenital.
Centrul Medical Sf. Maria – o inițiativă privată în valoare de 2,3 milioane de lei
Fostul centru de îngrijire ambulatorie Sfânta Maria a fost transformat într-un centru de spitalizare continuă prin intermediul fondurilor europene. Puteți să ne dați mai multe detalii? Care a fost valoarea investiției și în ce a constat? S‑a realizat un contract cu CNAS?
Centrul medical Sfânta Maria este o iniţiativă privată care a debutat în anul 2000 şi a funcţionat cu servicii ambulatorii până în 2012. În 2009 am accesat proiectul Regio- Programul Operaţional Regional, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională 2007-2013.Valoarea totală a proiectului, fără TVA, a fost de 1.242.505,19 lei, având drept obiectiv transformarea Centrului Medical Sfânta Maria într-un centru de excelenţă chirurgicală, recunoscut pe plan regional şi naţional, prin dotarea cu echipamente de ultimă generaţie. În final, Centrul Medical cu activitate de asistenţă medicală ambulatorie a trecut la statutul de Clinică chirurgicală cu asistenţă medicală cu spitalizare continuă. Am amenajat 12 saloane de un pat şi un bloc operator cu două săli de operaţii. Partea de staţionar este amenajată după criterii maxime de confort pentru pacient. Blocul operator este dotat cu aparatură pentru chirurgia clasică şi minim invazivă, iar sălile propriu-zise au fost construite după cele mai înalte standarde europene. Trebuie să recunosc că acest proiect de finanţare europeană, care a asigurat în realitate aproximativ 50% din întreaga investiţie, a fost de un real ajutor, în pofida vicisitudinurilor birocratice.
La finalizarea investiţiei ne-am izbit de problema acreditarii, cât şi de obţinerea documentaţiei de la Ministerul Sănătăţii pentru încheierea unui contract cu CNAS, deoarece am nimerit exact în perioada în care ministrul sănătăţii a declanşat o campanie mediatică împotriva finanţării centrelor medicale private (sfârşitul anului 2012). Odată cu limpezirea apelor şi cu decizia ca centrele medicale cu paturi să aibă acces la contracte în limita a 5% din bugetul anual al caselor de asigurări judeţene, am izbutit în luna mai 2013 să semnăm contractul cu CJAS.
Deşi iniţial am avut anumite rezerve privind adresabilitatea pacienţilor, trebuie să recunosc cu surprindere că din momentul primei operaţii, efectuate în luna ianuarie 2013, de la o lună la alta activitatea chirurgicală a crescut progresiv, astfel încât în luna iulie am fost în situaţia de a face programări. Paleta intervenţiilor efectuate a fost extrem de variată – de la tiroidectomii şi colecistectomii, la rezecţii şi amputaţii de rect şi, nu în ultimul rând, la proceduri bariatrice.
Condiții restrictive pentru angajările în învățământul medical
Cum gestionați problema deficitului de personal calificat în domeniul medical? Pe ce specialități se înregistrează deficitul cel mai acut?
În mod paradoxal, în pofida fenomenului de emigraţie a medicilor, în clinicile universitare nu există deficit de personal medical specializat. În acest moment în Clinica II chirurgie activează trei generaţii de chirurgi: generaţia mea, care peste trei-patru ani îşi va încheia activitatea, generaţia chirurgilor în jur de 50 de ani şi a celor în jur de 40 de ani. Problema care a apărut rezidă în faptul că în ultimii patru ani nu au putut fi făcute noi angajări. Angajările pe linie de învăţământ s-au înăsprit: participarea la un concurs pentru ocuparea unui post de asistent universitar într-o clinică de chirurgie este condiţionată de diploma de medic specialist şi de cea de doctor în ştiinţe medicale. Aceasta înseamnă că un tânăr rezident trebuie ca în perioada celor șase ani de instruire chirurgicală să finalizeze şi o teză de doctorat. Lucru care nu este chiar atât de simplu.
Deficitul de personal este real în ceea ce priveşte cadrele medii şi personalul de îngrijire. Politica angajării pe un post după vacantarea altor șapte posturi a fost şi este extrem de distructivă. În aceste condiţii, s-a produs o scădere semnificativă a personalului mediu şi de îngrijire cu repercusiuni evidente asupra condiţiilor de spitalizare.
Care considerați că sunt principalele elemente pe care trebuie să le aibă în vedere un bun manager de spital sau de secție?
Conducerea unei secţii clinice şi, în particular, a uneia chirurgicale implică responsabilităţi multiple. Activitatea unei clinici universitare chirurgicale presupune, în afara activităţii de asistenţă medicală, activitatea didactică cu studenţii, urmărirea pregătirii tinerilor chirurgi şi, nu în ultimul rând, activitatea de cercetare ştiinţifică. Îndatoririle şefului de clinică sunt multiple, deoarece el este responsabil de calitatea actului chirurgical, de modul în care sunt îngrijiţi pacienţii până la externare, de comportamentul personalului, de gestionarea resurselor materiale şi a aparaturii, de integrarea rezidenţilor în activitatea colectivului permanent, de asigurarea desfăşurării stagiilor clinice ale studenţilor, etc. Cu alte cuvinte, de bunul mers al acestui organism, o clinică universitară. Pentru toate aceste lucruri cred că este necesar un temperament aparte, o rezistenţă specială la stres şi, mai ales, un anumit gen de antrenament al autorităţii decizionale pe care o poţi dobândi lângă maeştrii, dar şi făcând efortul de a vedea experiența altor clinici de renume în perioada de formare. În chirurgie, mai mult decât în orice altă specialitate, puterea exemplului este esenţială.
Cum vedeți rolul cercetării în dezvoltarea centrelor medicale din principalele orașe?
Cercetarea medicală are un rol important formator. Consider că participarea la congrese naţionale şi internaţionale, la viaţa societăţilor academice este obligatorie pentru orice chirurg care se respectă; aceasta însă presupune un efort continuu de documentare şi alocarea unui timp suplimentar acestei activităţi. Cuvintele „educaţie medicală continuă” au o semnificaţie particulară pentru chirurgi. Dacă tinerii chirurgi ar avea curiozitatea de a citi biografiile marilor personalităţi chirurgicale, ar constata cu surprindere efortul acestora de a se documenta. Ca să dau un exemplu sugestiv: Profesorul I. Mureşan face vizite de documentare în Germania la Prof. Lexer, Prof. Haberer, Prof. Sudeck, Prof. Sauerbruch, unde îşi însuşeşte tehnica de reconstrucţie a esofagului, îşi perfecţionează tehnica de intervenţii pe stomac şi duoden, chirurgia toraco-pulmonară, chirurgia glandei tiroide. La Prof. Handley la Londra, şi Pochet şi Hartmann la Paris, îşi perfecţionează chirurgia colonului şi a rectului. Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că, în contextul integrării noastre europene, una din sursele importante de finanţare, de îmbunătăţire a dotării cu aparatură şi instrumentar o reprezintă proiectele de cercetare ștințiifică. Aceste proiecte presupun crearea unor colective care să fie dedicate cercetării în sine şi mai puţin activităţii medicale.
Tinerii rezidenți trebuie motivați prin burse ale statului român și prin asigurarea locurilor de muncă
Ce credeţi că se poate face pentru îmbunătăţirea învăţământului medical chirurgical în România?
Învăţământul medical chirurgical are o lungă tradiţie. Așa cum este organizat astăzi rezidențiatul în chirurgie mi se pare corect și eficient, cu condiția să fie respectat ad literam. Din păcate, se fac tot felul de derogări care cred că nu sunt bune. Un lucru care cred că ar fi important este instituirea unui „catalog de operaţii” care, completat pe parcursul rezidenţiatului, să constituie criteriu de prezentare la examenul de specialist. Cred că implicarea mai clară a Societăţii Române de Chirurgie în procesul de acreditare a viitorilor chirurgi ar duce la o creştere calitativă. De asemenea, cred că ar trebui să existe burse asigurate de statul român care să permită tinerilor chirurgi stagii de cel puţin un an în marile centre academice din Europa și America, iar la întoarcere să aibă locuri de muncă asigurate. Impactul pe termen lung va fi uluitor în creşterea nivelului de competentă şi a schimbării „moravurilor”. Cred că, pentru a deveni un bun chirurg, tânărul care este cuprins în sistemul de învăţământ de rezidenţiat trebuie să fie şi corect motivat. El ar trebui să ştie că dacă performanţa lui intelectuală şi aptitudinile chirurgicale îl evidenţiază, el va avea şansa ocupării prioritare a unui loc de muncă. În acest moment există o incertitudine reală asupra viitorului profesional al absolventului unei facultăţi de medicină, cât şi al medicului rezident. În afara motivării individuale a viitorului chirurg, ar trebuie să existe şi o motivare a colectivului de formatori. Acest lucru se poate face în diferite moduri şi, nu în ultimul rând, unul dintre aceste moduri ar fi recunoaşterea şi finanţarea diferenţiată pe plan naţional a clinicilor care, de generaţii succesive, furnizează practicienii care populează spitalele din România. n
Prof. dr. Fulger Lazăr
• medic primar de chirurgie generală, şeful Secţiei Clinica II Chirurgie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;
• director adjunct al Centrului de Chirurgie Laparoscopică şi Microchirurgie la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara;
• vicepreşedinte al Societăţii de Chirurgie Digestivă Timişoara;
• membru al Comitetului Naţional al Societăţii Române de Chirurgie;
• membru al Boardului Societăţii Europene de Chirurgie Endoscopică (EAES);
• vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Telemedicină şi Aplicaţii Spaţiale pentru Sănătate;
• preşedinte al Asociaţiei Române de Chirurgie Endoscopică (ARCE);
• preşedinte al Colegiului Medicilor Timiş.
