Prevalența hipertensiunii arteriale în România este de 45-46% din populația adultă, cu mult mai mare decât în majoritatea țărilor europene. Mortalitatea prin bolile cardiovasculare este iar extrem de mare, de aproximativ 60%. Jumătate din populație este cel puțin supraponderală, dacă nu obeză.
Unele state, ca de exemplu Portugalia, au reușit rezultate spectaculoase numai prin înjumătățirea – prin lege – a consumului de sare din pâine și mezeluri. În numai zece ani, mortalitatea prin AVC a scăzut la jumătate.
Prof. Maria Dorobanțu este un specialist de anvergură în cardiologie, iar prin Societatea Română de Hipertensiune a reușit pași importanți cel puțin în măsurarea și conștientizarea flagelului bolilor cardiovasculare. Din păcate, datele obținute de specialiști sunt ignorate de autorități pentru implementarea unor măsuri eficiente de prevenție.
Suntem la trei ani de la declanșarea pandemiei de Covid-19 și la un an de la începutul războiului din Ucraina. În ce măsură stresul provocat de efectele pandemiei și conflictul militar au afectat starea de sănătate a populației din punct de vedere cardiovascular? Ați observat o creștere a incidenței bolilor cardiovasculare în această perioadă? Dacă da, pentru ce afecțiuni cardiovasculare?
De fapt nu stresul provocat de pandemie a afectat în principal starea de sănătate a populației, ci infecția cu virusul SARS‑CoV‑2 a determinat multiple complicații cardiovasculare. Aș aminti numai câteva: miocardite acute cu diferite grade de severitate, infarct miocardic acut, în special prin mecanism trombotic, aritmii cardiace variate, inclusiv aritmii ventriculare maligne – tahicardia ventriculară sau chiar fibrilația ventriculară – exacerbări ale HTA sau dimpotrivă, forme severe de hipotensiune arterială, toate conducând la insuficiența cardiacă acută sau la agravarea formelor preexistente până la șoc cardiogen și deseori la deces. Izolarea din timpul pandemiei a crescut sedentarismul și obezitatea. Stresul psiho-emoțional indus de frica de infecție, prin nivelul crescut de cotecolamine, a exacerbat variabilitatea tensiunii arteriale și a crescut riscul de apariție al complicațiilor cardiovasculare.
Ați fondat în 2011 Societatea Română de Hipertensiune (SRH), una dintre cele mai active societăți medicale. Care au fost principale obiective fixate la acea dată? Cum poate SRH să impulsioåneze măsurile de educație pentru prevenția primară a HTA și a bolilor cardiovasculare, în general?
Vă mulțumesc pentru că prin întrebarea dvs. mă întoarceți în timp, la anul 2011, când cu entuziasm mi-am propus, după modele europene, să-i reunesc într-un proiect comun pe toți specialiștii preocupați de depistarea și tratarea Hipertensiunii arteriale – cardiologi, interniști, nefrologi, diabetologi, neurologi și, evident, medici de familie. HTA este o afecțiune foarte frecventă în România, are o prevalență de 45-46% din populația adultă, cu mult mai mare decât în majoritatea țărilor europene.
Al doilea mare obiectiv a fost să inițiem studii prin care să cunoaștem nu numai prevalența HTA, modul în care e tratată, dar și asocierea cu alți factori de risc pentru ateroscleroză care să explice mortalitatea atât de mare, de aproximativ 60%, prin bolile cardiovasculare în România.
Pe măsură ce am obținut astfel de rezultate prin studiile SEPHAR, am vrut să le facem cunoscute în țară și în străinătate – a fost cel de-al treilea mare obiectiv. Cum?! Prin organizarea de Congrese Naționale cu participare internațională, la care am invitat în jur de 30 de mari hipertensiologi din Europa, prin multiple publicații în țară și în străinătate, prin participări la Congrese naționale și internaționale, prin înființarea în 2014 a revistei proprii JHR (Journal of Hypertension Research) care are o apariție regulată, trimestrială, în care publică specialiști din țară și din străinătate. Așa ne-am făcut cunoscuți în Societatea Europeană de Hipertensiune, unde SRH a devenit membru în 2012, iar în mai 2013 și în februarie 2014 a fost declarată “Societatea Națională a lunii”. În calitate de președinte al SRH am fost aleasă în boardul Societății Europene de Hipertensiune (ESH) în perioada 2019-2022 și am răspuns de toate societățile naționale de hipertensiune, cu care am stabilit legături și mai strânse.
Adaug și cursurile de educație medicală continuă organizate periodic în întreaga țară – ar fi al patrulea obiectiv major. Toate acestea au fost posibile printr-o muncă colectivă a colegilor mei din toate specialitățile enumerate, dintre care unii au făcut parte din boardul SRH.
I-aș aminti numai pe Conf. Roxana Darabont, Conf. Oana Fronea, Prof. Doina Dimulescu, Prof. Eugen Moța, Prof. Cornelia Bala, Prof. Crina Sinescu, Dr. Maria Vasilescu, dar numărul lor este mult mai mare. Deși conducerea societății s-a schimbat, sunt asigurate astfel premisele unei dezvoltări ulterioare ale SRH.
HTA este o problemă majoră de sănătate publică la nivel național, european și mondial. Care considerați că este importanța prevenției în reducerea prevalenței HTA și a bolilor cardiovasculare, în general? Cum considerați că trebuie făcută o prevenție primară eficientă, care să conducă la reducerea incidenței HTA? Ce organisme, instituții ar trebui să inițieze și coordoneze proiectele de prevenție primară?
Da, HTA este o problemă de sănătate publică prin prevalența sa mare în România și prin complicațiile pe care le provoacă – accidentul vascular cerebral, infarctul de miocard, insuficiența cardiacă, insuficiența renală – atunci când nu este tratată sau este tratată incorect. De aceea, este foarte important să încercăm să o prevenim. Cum?! Reducând consumul exagerat de sare, de la o medie de 12,5 g/zi, cât este acum, la sub 6 g de sare/zi, cât este normal, evitând sedentarismul prin promovarea activității fizice regulate, cu cel puțin 5 ore de activitate fizică/ săptămână, prin reducerea cantitativă de alimente ingerate zilnic și astfel prin reducerea obezității, evitând fumatul. Jumătate din populația noastră este cel puțin supraponderală sau cu diferite grade de obezitate.
În acest scop este nevoie de programe naționale de prevenție, de educația sanitară a populației. Aș da exemplul Portugaliei, unde prevalența HTA era foarte mare, printr-un consum exagerat de sare, conținută în special în pâine, și unde mortalitatea prin AVC era dublă față de media europeană. Ca urmare a intervenției guvernului, în colaborare cu industria alimentară, s-a promovat o lege care a vizat reducerea conținutului de sare din pâine și mezeluri, iar în decurs de aproximativ zece ani mortalitatea prin AVC a scăzut la jumătate.
Studiul SEPHAR este un studiu reprezentativ, confirmat și validat de foruri științifice naționale și internaționale. Ce considerați că ar trebui făcut ca să existe studii și proiecte similare și în alte specialități medicale, pe alte patologii? Dezvoltarea de proiecte similare ca SEPHAR este în principal condiționată de finanțare?!
Studiile SEPHAR, prin care s-a cercetat prevalența HTA și a altor factori de risc pentru ateroscleroză începând din 2005 până în 2021, mai precis în 2005, 2012, 2016 și 2021, au adus date epidemiologice extrem de interesante. Sunt de altfel singurele studii cu acest profil în România. Rezultatele obținute au oferit argumente autorităților pentru a lua măsuri similare cu cele aplicate în Portugalia – noi având de altfel o strânsă colaborare cu colegii de acolo.
Numai că la noi aceste date, deși raportate la nivel internațional, au fost ignorate pentru implementarea unor măsuri de prevenție. Astfel de măsuri ar trebui să vizeze și combaterea diabetului zaharat și a dislipidemiilor, de exemplu. Sigur, suntem conștienți că există probleme financiare pentru că prevenția costă scump, dar are rezultate foarte bune pe termen mediu și lung pentru sănătatea populației, ceea ce reduce cheltuielile medicale.
Gestionarea eficientă, pe termen mediu și lung a unor afecțiuni majore, cum sunt afecțiunile cardiovasculare, necesită ca resursa umană să fie optim repartizată la nivel național. Cum vedeți perspectivele la noi din acest punct de vedere? Există premise să se stopeze exodul medicilor cardiologi și interniști? Care considerați că ar fi cadrul care ar determina reducerea exodului medicilor?
Ați atins un subiect foarte sensibil: exodul medicilor care continuă, deși salariile au crescut. Acestea asigură o viață decentă, dar nu pe măsura a ceea ce se întâmplă în străinătate. Și eu mă tot întreb de ce continuă să plece mai ales medicii foarte tineri și bine pregătiți. Un argument este faptul că această salarizare egală pentru toți medicii nu ține seama de performanțele fiecăruia. Ori fără o grilă de performanță, care să diferențieze munca fiecăruia, medicii tineri nu pot fi ținuți în țară.
Un alt argument mi l-a oferit unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut și care a absolvit Facultatea de medicină anul trecut. A venit să-și ia rămas bun, și într-un fel să-și ceară scuze că mă dezamăgește plecând din țară. Mi-a spus că el vrea să facă cercetare fundamentală în medicină, iar la noi fondurile alocate cercetării sunt foarte mici, aproape inexistente. Recunosc că nu m-a dezamăgit, dimpotrivă, l-am admirat pentru interesul său științific.
La acestea se adaugă lipsa de respect a societății față de profesia de medic, și care este în continuă scădere. Există, din păcate, și exemple negative, dar și un număr imens de exemple pozitive, în luptă cu boala, cu moartea, pe care presa, de exemplu, le ignoră. Cred că judecând cu dreaptă măsură toată activitatea corpului medical, am putea reduce acest exod medical și am putea stimula întoarcerea medicilor.
Cercetarea medicală românească s-a remarcat în decursul timpului la nivel european și mondial. Care considerați că ar trebui să fie principalele direcții de cercetare pentru cercetătorii din țara noastră în domeniul cardiologiei și al medicinei interne în următorii ani? Cum vedeți o interconectare eficientă și practică între medicii cardiologi și interniști români din spațiul european?! Ce tipuri de proiecte considerați că ar fi potrivite?
Tocmai ce v-am spus care este interesul statului în cercetare. Pe de o parte vorbim despre o cercetare fundamentală pentru depistarea mecanismelor diferitelor afecțiuni care să permită înțelegerea bolilor respective, a tratamentului lor, ceea ce presupune însă finanțarea adecvată a institutelor de cercetare. Acestea mai există, dacă este să mă gândesc numai la Institutele de cercetare ale Academiei Române, dar ele fac eforturi mari, supraomenești, ca să permită cercetătorilor pasionați și dedicați să lucreze și să-i păstreze în țară.
Pe de altă parte este cercetarea clinică, studiile epidemiologice care să fie finanțate și apoi să fie urmate de programe naționale susținute și aplicate în țoată țara, în mediul urban, dar și în rural, nu numai în centrele universitare. Ar trebui să fie o politică de stat coerentă și susținută.
Marile societăți științifice europene și din SUA sunt foarte deschise către România și apreciază rezultatele obținute de noi, ceea ce explică de ce specialiști români ajung să conducă structuri științifice europene. Prof. Bogdan Popescu, președintele Societății Române de Cardiologie, a condus Asociația Europeană de Imagistică, Prof. Gabriela Roman a condus Societatea Europeană de Obezitate, Prof. Daniela Filipescu Societatea Europeană de Terapie Intensivă, eu, de exemplu, am condus Grupul de Lucru de Microcirculație și Fiziopatologie Coronariană al Societății Europene de Cardiologie.
Dar eforturile noastre în domeniul cercetării trebuie înțelese corect și susținute financiar. În ultimul timp se fac eforturi de implementare a inteligenței artificiale în învățământul universitar prin programe interdisciplinare. Un astfel de proiect a fost efectuat de Colectivul de cercetare de la Spitalul de Urgență Floreasca împreună cu Universitatea Politehnică București și a fost recunoscut anul acesta de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, la “Gala Cercetării Românești”, drept cel mai bun proiect de cercetare. Există, deci, proiecte de cercetare, pentru care însă este o competiție acerbă pentru că sunt foarte puține. Ar fi nevoie de o susținere continuă din partea statului.
Prin alegerea dvs. ca membru asociat al Academiei Naționale de Medicină din Franța, școala românească de cardiologie a primit încă o apreciere a valorii sale la nivel european. Care sunt criteriile care stau la baza alegerii de membri în cel mai prestigios for al medicinei franceze? Cum se poziționează cercetarea și învățământul medical românesc la început de secol XXI în spațiul european?
Academia Națională de Medicină din Franța este o instituție prestigioasă care ființează din 1820, fiind sub patronajul președintelui Republicii Franceze. Pentru a fi ales membru al acestei academii de medicină trebuie să ai o recunoaștere științifică națională și internațională în specialitatea ta. Este un vot secret în secțiunea pentru care candidezi –sunt patru secții – apoi un vot secret în adunarea generală. Am întrunit aceste criterii când am fost aleasă membru corespondent din străinătate, în 2017. Ulterior, crescându-mi continuu performanțele științifice, în 2022 am fost aleasă Membru Asociat din străinătate al Academiei Naționale de Medicină din Franța, echivalent în Franța cu membru titular, singurul român în această poziție. Consider că alegerea mea în această prestigioasă Academie este o mare realizare nu numai personală, ci și o recunoaștere a Școlii de Cardiologie din România, al cărui produs sunt.
În 2021 ați fost aleasă membru corespondent al Academiei Române, ca o încununare a unei prodigioase activități științifice și didactice de peste 40 de ani. Ce mesaj aveți pentru tinerii medici care își propun să aibă parte de o recunoaștere a activității lor științifice peste ani?
Este o mare onoare pentru mine să fac parte din Academia Română, în calitate de membru corespondent. Consider această alegere, în cel mai înalt for științific al țării, ca o mare provocare, ca un nou început, chiar dacă am o experiență științifică și universitară de peste 40 de ani. Cu atât mai mult mă simt obligată să mă implic în activități de cercetare ale Academiei. Am inițiat un proiect interdisciplinar în care sunt antrenate mai multe institute ale Academiei și care se adresează populației tinere, între 18 și 35 ani. Proiectul SOLUTION propune, în fapt, o nouă soluție de evaluare a aterosclerozei precoce, pe baza căreia să se implementeze un program de prevenție la această categorie de vârstă. Suntem în faza prelucrării rezultatelor, care sper să aducă niște clarificări privind ateroscleroza precoce care poate debuta chiar la 20 de ani, și pe care să o putem evalua prin noi markeri biologici și tisulari pe care îi propunem.
Îmi vin în minte cuvintele lui Kant, care spunea că orice tânăr intrat în Universitate devine “cetățean academic”, care trebuie să-și onoreze acest statut toată viața. Acesta este mesajul meu către tinerii studenți la medicină sau deja deveniți doctori: Respectați-vă statutul de cetățean academic!
