Bolile cerebrovasculare ucid de patru ori mai mulți români decât în Europa și de șapte ori mai mulți decât în SUA. În loc de zeci de centre de urgență neurovasculară răspândite în țară care să ofere pacienților o șansă la viață, avem două centre, în București. Despre ce înseamnă să fii neurolog în România și cu ce trebuie să te lupți pentru a-ți face meseria am discutat cu prof. dr. Ovidiu Băjenaru, președintele Societății Române de Neurologie, cu prilejul Congresului Societății, care a avut în acest an ca subiect central bolile neurodegenerative. >>>
Cum estimați nivelul acestui congres, cum este el conectat la realitățile recente ale neurologiei ?
Congresul Societăţii Române de Neurologie și-a propus să fie conectat și să rămână conectat la realitățile actuale ale neurologiei prin însuși modul lui de organizare, și am motive să cred că a și reușit. Nivelul științific a fost foarte bun și net superior față de anii precedenți.
Sigur, s-au discutat foarte multe lucruri în conformitate cu tematica propusă, care este de mare actualitate în neurologie în momentul de față. Pentru că s-au schimbat foarte multe lucruri, s-au aflat multe lucruri noi despre diagnosticul unor boli, în particular despre bolile neurodegenerative. Sunt unele progrese destul de importante, inclusiv sub aspect terapeutic, deși mai avem mult până la niște terapii cu adevărat eficiente în bolile neurodegenerative. Dar cunoașterea lor e o premiză a dezvoltării ulterioare a unor terapii. În plus, avem multe simpozioane în care am discutat și aspecte particulare legate de boli de interes deosebit prin incidența lor și mai ales prin invaliditatea pe care o produc, precum scleroza multiplă, boala Parkinson, demențele. Am discutat în simpozioane dedicate unele lucruri noi în domeniul bolilor cerebrovasculare, care sunt cele mai frecvente boli neurologice. A fost un program foarte complex, și este îmbucurător că nivelul științific al lucrărilor și modalitatea de prezentare au fost comparabile cu cele ale unui congres internațional de bună calitate.
Care sunt principalele probleme cu care se confruntă neurologia în România ?
În primul rând sunt bolile cerebrovasculare. Problemele sunt legate nu atât de cunoaștere, deși datoria noastră – și asta și facem prin intermediul Societății de Neurologie – este să creștem nivelul de cunoaștere al medicilor, mai tineri sau mai puțin tineri, la toate nivelurile de competență. Ne străduim să facem lucrul ăsta și eu zic că lucrurile se văd și în practica clinică, nu numai la un congres. Problemele – mult mai mari – sunt legate de posibilitățile sistemului medical, posibilități care sunt destul de limitate în momentul de față în România.
Unde ar trebui să fim ?
Ar trebui să fim mult mai departe decât unde suntem! Și ne lipsesc în continuare foarte multe lucruri care sunt legate de sistemul medical în general, nu numai în neurologie. Care sunt legate în primul rând de accesul la posibilitățile performante de diagnostic, pentru că astăzi performanța, dacă este folosită cum trebuie, devine și economică. Poți cheltui o grămadă de bani pentru lucruri care sunt poate mai ieftine, dar aduc informații mai puține, în loc de a face din capul locului ceea ce trebuie, orientat către boală.
Ca să nu mai spun că astfel se scurtează drumul de la prezentarea pacientului pentru diagnostic la aplicarea unei terapii, ceea ce înseamnă șanse mult mai mari pentru bolnav, nu neapărat de a se vindeca – pentru că în bolile cronice nu există vindecare deocamdată – dar există boli acute în care putem avea aspecte de neurorecuperare mai rapidă – în marile urgențe neurologice, vasculare, în epilepsie, afecţiuni traumatice, boli inflamatorii, și chiar aspecte legate de supraviețuire. Este deci este un domeniu în care suntem încă departe de un nivel european convenabil.
Apoi accesul la medicamente, care este așa cum este în contextul sistemului medical din România, să zicem că s-ar putea mult mai bine… Dar stam bine cel puțin din punct de vedere al existenței medicamentelor care sunt necesare, pentru că practic tot ceea ce este necesar este înregistrat în România. Problema este că nu le poți avea întotdeauna atunci când ai nevoie! Deci accesul la tratament şi limitele acestuia derivă în special din aspecte economice, și nu neapărat din neștiința noastră!
Spuneați de accesul la terapiile performante… Câți pacienţi au efectiv acces față de câți au nevoie ?
Depinde de boală! La accidentele cerebrovasculare problema cea mai mare este faptul că în accidentele vasculare cerebrale acute maximum de bine se poate face în etapa acută. Pentru aceasta trebuie organizate unități de urgență neurovasculară! Legea necesară pentru a permite înființarea unităților de urgență neurovasculară a apărut încă din anul 2004, deci de acum șapte ani, și de atunci nu avem decât două unități în toată țara și alea în București. Nu-i normal!
În mod normal accidentul vascular trebuie tratat în unități dedicate care să fie înființate în cadrul unei Secții de Neurologie, cât mai aproape de domiciliul pacientului. Cum România este o țară mare, ar fi nevoie de zeci, mai multe zeci de unități. Măcar în toate spitalele județene, dacă nu și orășenești, municipale, ar trebui să fie… Pentru că în accidentul vascular cerebral avem un termen limită de trei ore din momentul primelor semne până când trebuie să ai diagnosticul și să începi deja tratamentul. Este o problemă de organizare și de urgentare a înființării acestor unități, care sunt prevăzute! Este un Ordin de ministru din 2004 care prevede structura lor, personalul…
Problema este că nu știu din ce motive încă nu au apărut altele decât cele două: una la Spitalul Universitar București și o alta la Institutul de Boli Cerebrovasculare. Sunt singurele două și nu este firesc! Pentru că nu poți să aduci bolnavul de la sute de km la București! El trebuie să aibă acces la o asemenea unitate alături de casă.
Apoi este și o problemă de organizare a sistemului de ambulanță; acesta trebuie să aibă o linie care să acționeze preferențial pentru acești pacienți… Sunt probleme de organizare… Și modele avem, și nu sunt departe! Cel mai bun model de genul acesta este în Austria. Este țara care are cel mai bun sistem de asigurare a urgențelor vasculare probabil din întreaga lume. Este un model care poate fi aplicat şi la noi. Sigur că trebuie investiții, organizare… Avem oamenii, trebuie și dorința organizatorică de a o face!
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, luna iunie 2011.
