Prof. Dr. Radu Vlădăreanu, președintele Societății de obstetrică-ginecologie, spune că în ultimii 10 ani în România s-au făcut pași importanți în direcția corectă, statisticile dramatice s-au mai îmbunătățit, dar mai sunt încă multe de făcut până la a ne putea declara mulțumiți.
România este încă o țară cu prea multe avorturi la cerere, cultura contracepției trebuie să ajungă și să se consolideze și în mediul rural, nu numai în marile orașe, facem încă mult prea multe cezariene, dacă ar fi să ne comparăm cu alte state europene. Suntem încă între primele state din Europa la cancerul de col uterin, mai ales în condițiile în care există vaccinuri care, folosite pe scară largă încă de acum 10 ani, s-a dovedit că aproape au eliberat unele state de povara acestui flagel.
În opinia Prof. Vlădăreanu, veriga cheie pentru vaccinarea anti-HPV se află la medicul de familie, care are în față și pacienta, dar și pe fiica ei adolescentă, și care ar trebui să nu rateze momentul întrebărilor: V-ați vaccinat, doamnă? V-ați vaccinat fetița?
Ce înseamnă astăzi cancerul de col uterin în România?
Amploarea fenomenului a mai scăzut puțin față de acum zece ani, când avea o proporție absolut îngrijorătoare. Erau 4000 – 5000 de cazuri noi, cu 3000 de decese pe an, la femei tinere. Acum a mai scăzut un pic.
Care ar fi motivele?
Probabil că și screeningul care a început, șontâc-șontâc, cu examenul Babeș – Papanicolau, dă rezultate, probabil și campaniile de conștientizare au mai funcționat… Femeile tinere știu mult mai multe decât se știa acum 10 ani.
În ceea ce privește simptomele acestei patologii, există semne care i-ar putea spune pacientei că trebuie să meargă la medic?
Nu! Controlul la medicul ginecolog trebuie să fie anual – este singurul mod de a preveni bolile ginecologice și mai ales cancerele ginecologice. În momentul în care – probabil peste 70- 80 de ani – toată lumea va fi vaccinată anti HPV, toate fetițele și majoritatea băieților vor fi vaccinați, cum fac deja unele țări, atunci viața lor se va schimba – vor merge foarte rar, de două-trei ori în viața lor la medic pentru subiectul cancer de col. Dar nu este cazul. Ca idee, Australia și Canada ar putea fi primele state din lume care să elimine cancerul cervical.
În ceea ce privește tratamentul, în cazul când e depistat cancerul de col, care e rata de reușită?
Depinde de stadiu. În general, leziunile preneoplazice, chiar cele de grad înalt, se rezolvă sută la sută, fără niciun impact, nici măcar pe fertilitatea ulterioară a femeii. Dar deja pentru un stadiu în care celulele se duc în circuitul limfatic rata de supraviețuire și de rezolvare scade. Stadiul contează. Depistarea într-un stadiu incipient se face prin prezentarea la medic și prin screening. Când se prezintă la medic pentru sângerări, dureri, probleme de tranzit, deja lucrurile sunt extrem de grave.
În ce măsură vaccinul te protejează de cancer? Și, dacă este atât de bun, de ce prima încercare a fost un eșec?
Prima încercare de a introduce vaccinarea anti-HPV în România a fost un eșec pentru că era un context politic, social și informațional prost, lumea nu știa despre el; nu dăm vina pe presă dar presa a fost total împotrivă, pe fondul cifrelor de achiziție a acelui vaccin.
Dar și medicii au fost împotrivă.
Medicii erau nepregătiți complet – mulți ginecologi, majoritatea medicilor de familie… Era așa, ca și cum veneai la aborigeni și le arătai altceva decât mărgele colorate. Cam asta a fost etapa de acum 12 ani. Sigur că între timp toată lumea a citit mai mult, a învățat, a văzut, inclusiv presa medicală, și din păcate când lucrurile erau mai bune, nu mai era vaccin. Între timp din fericire a apărut alt vaccin, cu protecțíe pentru 9 tulpini, care se găsește momentan contra cost. Poate o să fie achiziționat și de minister, dar deocamdată nu știu.
În ce măsură vaccinul te protejează?
Într-un procent foarte – foarte – foarte mare, peste 90% dintre cancerele de col nu se mai întâmplă.
Vaccinul se poate face și de către femeile adulte – 3 doze, indiferent de vârstă. În Australia, dar și în alte țări, îl fac și la menopauză. Bineînțeles, dacă pacienta are niște tulpini protecția este pentru viitoarele contaminări. Pentru cele existente nu rămâne decât verificarea prin citologie, prin adn-hpv, măsuri pentru prevenția cancerului de col. Dar pentru noile tulpini pe care ai putea să le primești e util.
A fost lansat recent și la noi în țară un test pentru depistarea tulpinilor HPV, recoltarea făcându-se de către femeie, acasă. Cum apreciați acest pas?
Este un mod de interacțiune cu femeia mai puțin stresant, pentru că nu mai trebuie să meargă la medic să vadă dacă are HPV oncogen, și apoi să vadă iar ce e de făcut. Se elimină o etapă. Ea își comandă sau cumpără acest test, și-l face singură, scapă de stresul unei programări, de timpul pierdut și cu un cost absolut rezonabil, mai mic decât dacă ar merge la privat, iar rezultatul examinării îi vine acasă. Sigur că dacă e un rezultat care arată prezența unor virusuri la risc, abia atunci trebuie să meargă la medic. Este mai ușor pentru ea, este un mod mai prietenos de a rezolva problema.
Acest test nu e ca testul de sarcină, rezultatul nu apare pe loc. Face recoltarea, închide capacul, trimite cutia la poștă și rezultatul îi vine peste două săptămâni pe o hârtie acasă. Nu mai e nevoie de medic sau asistentă pentru recoltare, femeia le trimite singură la laborator și vine un rezultat.
Marja de eroare e inexistentă, fiind vorba de o testare ADN.
Ce ne puteți spune despre procentul mare de cezariene care se face în România. Care este explicația, vi se pare îngrijorător?
Procentul mare de cezariene din România vine cumva pe valul unui procent mare de cezariene în toată lumea. Sigur că poate cifrele sunt puțin mai mari în România. E un fenomen nu atât medical cât socio-cultural, și are multiple cauze. Noi, la nivelul Societății de Obstetrică-Ginecologie, am adresat o solicitare de discuție reală fostului ministru al sănătății, Sorina Pintea, pentru a explica motivele și a găsi împreună căi de rezolvare, căi pe care le considerăm pertinente, dar din păcate nu s-a finalizat această discuție niciodată și suntem doar în etapa în care constatăm niște procente, dar fără să avem în mână pârghiile pentru a putea să le diminuâm.
Era procentul de 40%.
O să îl mai găsiți, nu vă pot zice exact, nu e mult mai mare decât în alte țări, acest procentaj o să îl găsiți și în alte țări din Europa. Pentru noi și mai ales pentru pacientă – și nu numai cu cele nemulțumite, vorbiți și cu cele 99% care au fost mulțumite – important este ca mama și copilul să plece în 2 – 3 zile acasă fericiți. Ăsta este conceptul. Restul e controversat. A insista într-o naștere vaginală cu forcepsul după un travaliu de foarte mult timp poate fi o abordare, dar trebuie să fii sigur că pacienta asta își dorește, să fii sigur că după aceea nu vine peste 3 zile procuratura pentru că te-a acuzat că i-ai maltratat copilul. Sunt niște lucruri cu care noi, doctorii ginecologi, suntem destul de lăsați în voia sorții – și în general, medicii – și aici am discutat de multe ori cu Colegiul Medicilor de o schimbare legislativă, astfel încât să nu mai fie incriminat penal actul medical făcut corect, conform protocolului – lucru pe care îl facem și acum. Acum, indiferent că lucrezi conform protocolului, dacă femeia îți face plângere penală, stai în discuții ani de zile… Lucrurile trebuie schimbate în mai multe locuri, altfel va fi în continuare la fel.
Ce ne puteți spune despre reorganizarea Societății de obstetrică-ginecologie, un proiect asumat când ați preluat președinția societății?
Am reorganizat-o pe parcurs de un an, am făcut schimbări nu numai la vizibilitate, adică site-ul, funcționare, updatare constantă cu manifestările; medicii sunt atrași de a se înscrie în societate, avem cotizații de la sute de ginecologi; am terminat de actualizat ghidurile, care erau neschimbate din 2006-2007, au apărut în Monitorul Oficial, mai avem câteva cu care ne luptăm. Ghidurile au stat mult mai mult în aprobare la minister decât a fost nevoie ca să le elaborăm noi.
Ce ne puteți spune despre cultura contracepției în România și despre rata de avorturi?
S-au schimbat și aici semnificativ lucrurile, dar în continuare suntem o țară cu mult prea multe avorturi la cerere. În continuare contracepția trebuie să pătrundă mult mai mult, și nu numai în orașele mari sau medii și mai mici, ci și în zonele rurale. Avem în continuare o problemă, dar cu siguranță mult mai mică decât acum 10 – 20 de ani.
A scăzut semnificativ avortul la cerere, de exemplu în secția noastră se întâmplă foarte puține, pe de altă parte a apărut avortul medicamentos care trebuie încurajat și care nu mai necesită o intervenție chirurgicală, ci e suficient ca femeia să ia o pastilă, două, trei.
Este suficient de cunoscut avortul medicamentos?
Păi ar trebui să se cunoască… Sunt promovate, le discutăm, în spitalele mari este folosit foarte mult avortul medicamentos.
În ultimul timp chiar la nivel european s-au derulat campanii împotriva avorturilor, aș menționa Polonia, unde s-au luat măsuri pentru limitarea drastică a acestora. Noi am trăit în România și experiența și consecințele interzicerii avorturilor. Care este poziția Dvs. vizavi de acest subiect?
Femeia este stăpână să-și aleagă viitorul și să decidă ce vrea să facă cu corpul ei, asta e opinia mea. Sigur că avortul, mai ales cel chirurgical, trebuie evitat pe cât se poate și contracepția orală sau de altă natură trebuie folosită.
Pentru că aveți preocupări și contribuții speciale în medicina materno-fetală, apreciați că sunt mai multe malformații? Cum ar trebui să fie abordat acest domeniu?
Nu. Depistarea malformațiilor fetale constituie un mare progres în ultimii 10 ani în specialitatea noastră – tot mai mulți medici știu să folosească instrumentarul, aparatura ecografică, au knowhow-ul depistării malformațiilor, și cred că mult mai puțin copii cu malformații se nasc, per global, mai ales în zonele dezvoltate ale României. Dar, din păcate, orice am face procentul malformațiilor cardiace rămâne același, nu ai cum să-l scazi, ține de specia umană să le producă. Din păcate știm că sunt, le depistăm prenatal și nu prea avem, după cum știți, unde să le operăm.
România nu a reușit, după toate aceste discuții de ani și ani, să aibă facilitățile necesare operării acestor copii. Cu greu s-a înțeles faptul că decât să îi trimiți în afară, mai bine îi trimiți la un spital privat și vei plăti o treime din cât plătești afară – trebuie să plătești ceva atât timp cât la stat nu se pot opera.
La stat singurul centru care funcționează când are bani este centrul de la Tg. Mureș, condus de Prof. Horațiu Suciu, dar acesta nu poate să facă față numărului de malformații cardiace.
În august 2019 a apărut o ordonanță de urgență, dar nu are norme de aplicare. Aceasta prevede ca înainte de a trimite cazul afară să îl trimit în România, la un centru de stat sau privat. Doar dacă în țară nu se poate opera să îl trimiți afară. Și să i se și plătească, bineînțeles.
Revista Medica Academica ajunge în procente relativ egale și la medicii de familie, și la medici de diferite alte specialități. Un mesaj pentru colegii dvs. medici?!
Medicii de familie sunt veriga cea mai importantă pentru a promova vaccinarea anti-HPV. Pentru că la ei vine și mama, ca pacientă, și de multe ori și copilul adolescent. De la medicul de familie trebuie să înceapă să vină întrebarea: “V-ați vaccinat, doamnă?! V-ați vaccinat fetița?!” Și apoi abia de la ginecolog. Pentru că e doar o întrebare și o recomandare. A începe cu pacienta o discuție de 2 – 3 minute despre vaccinarea HPV este un lucru esențial. Și desigur și despre screening-ul de cancer de col.
Care sunt riscurile legate de vaccin?
Nu sunt riscuri legate de vaccin. Nu mai mari decât a merge pe stradă în București.
7 din 10 românce nu și-au făcut în ultimii 3 ani niciun test pentru depistarea leziunilor precanceroase pentru depistarea HPV (nici testul Babeș-Papanicolaou, nici testul HPV-ADN)*
Doar 23% dintre românce și-au fpcut în ultimii 3 ani testul Pap*
*studiu Gfk septembrie 2016, eșantion reprezentativ rural/urban, 515 femei peste 18 ani
