Prof. dr. Victor Voicu este directorul Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare şi şeful Catedrei de Farmacologie, Toxicologie şi Psihofarmacologie Clinică a UMF Carol Davila. Este membru al Academiei Române.
Premise
La modul general, farmacologia este o disciplină medicală care îi învaţă pe viitorii sau pe tinerii medici ce medicament să prescrie şi cum să-l administreze unui anumit pacient. Prescrierea este o importantă răspundere medicală. Ştiinţa medicamentului, prin complexitatea şi implicaţiile sale, presupune, poate mai mult decât alte domenii, şi o mai mare responsabilitate în plan etic. “Toate substanţele sunt toxice. Numai doza diferenţiază un toxic de un remediu”, spunea, în secolul XV, Paracelsus.
Toxicologia studiază impactul substanţelor toxice asupra organismului, fie că acestea sunt substanţe medicamentoase în doze toxice, sau substanţe nemedicamentoase, pătrunse în organism în diverse contexte. O ramură a toxicologiei cu importanţă socio-medicală aparte este toxicologia clinică, care abordează etiologia intoxicaţiilor acute, diagnosticul clinic şi analitic al acestora, antidotismul şi tratamentul lor.
Personalităţi fondatoare
Şcoala de farmacologie a Facultăţii de medicină din Bucureşti a fost înfiinţată la sfârşitul secolului XIX, consolidându-se în anii ’40 ai secolului XX, odată cu venirea prof. dr. Alfred Teitel la conducerea catedrei de profil.
“În 1960, eram intern preclinic la Catedra de farmacologie, când am fost invitat de prof. Teitel la o discuţie care mi-a marcat cariera profesională. Acesta mi‑a sugerat ca lucrare de diplomă “Efectele colinergice ale atropinei la nivelul musculaturii striate”. Era vorba despre un mecanism care a fost descris pentru prima dată de marele om de stiinţă Daniel Danielopolu. Din acel moment, am început să lucrez în domeniul farmacologiei sistemului colinergic, activitate care s-a întins pe o perioadă de peste 40 de ani, incluzând farmacologia şi toxicologia compuşilor organo-fosforici. Profesorul Teitel, prin personalitatea sa, m-a ajutat să îmi definesc drumul profesional.
Un alt om de mare caracter şi profesionalism, cu care am avut şansa să lucrez a fost prof.dr. Emanoil Manolescu, care a polarizat în jurul lui un grup de oameni fideli. Acest grup, din care făceam şi eu parte, a înfiinţat, în anii ’90, revista Terapeutică, Farmacologie şi Toxicologie Clinică, ca un testament de continuitate. La ora actuală, această revistă, la al cărei prestigiu au contribuit şi contribuie prof. dr. Mircea Angelescu, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, conf. dr. Liviu Miclea şi altii, a intrat în circuitul internaţional al publicaţiilor medicale, fiind indexată în catalogul NLM (National Library of Medicine) – PubMed.
O altă personalitate care m‑a marcat este Claude Nicolau, eminent cercetător de care ma leagă o trainică prietenie. Acesta a pus, în anii ‘60, bazele Centrului de Radiobiologie şi Biologie Moleculară.
În 1964, m-am integrat în Laboratorul de farmacologie al acestui centru, lucrând la programe de cercetare impuse de necesităţile vremii: protecţie medicală antinucleară, radioprotecţie chimică şi reactivitate farmacologcică a organismului iradiat. Centrul a constituit nucleul pe baza căruia s-a format, în 1968, Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare.
Farmacologia, între clasic şi modern
Introducerea cercetării experimentale în medicină a determinat o evoluţie extraordinară, permiţând realizarea unei analize extrem de obiective a efectului şi înţelegerea sensului biologic al acestuia. Farmacologia a ajuns să îmbine metode analitice de măsurare a medicamentului în diverse lichide biologice, să măsoare parcursul medicamentului în organism, să-l determine, să-l identifice, să-l cuantifice, să afle cum se metabolilează, la ce nivel, ce enzime participă la acest proces, care sunt diferenţele dintre indivizi etc.
Astfel, treptat, a apărut şi s-a diferenţiat farmacogenetica. În prezent, în farmacologie s-a ajuns până la analiza receptorilor la nivel molecular şi a modului în care aceste entităţi pot fi controlate prin mijloace medicamentoase în scopul obţinerii efectelor terapeutice.
“În urmă cu câteva zeci de ani, chiar eu am susţinut lucrări care vorbeau de receptori ca despre o entitate teoretică macromoleculară, care ar conţine o componentă proteică. Acum se cunosc exact secvenţele moleculare, localizarea, structura spaţială etc.
Acestă noţiune – receptori în farmacologie – este extraordinară. Este vorba despre acea structură moleculară din organism care interacţionează cu medicamentul, generând un efect. În medicină, în special pentru farmacologie şi terapie, receptorii au o importanţă excepţională, asemeni ciclului lui Krebs pentru biologie.
Actualele programe naţionale de cercetare în care suntem implicaţi abordează aspecte de farmacogenetică, farmacocinetică clinică şi experimentală, corelaţii farmacocinetice / farmacodinamice ale diverşilor compuşi de interes terapeutic, corelaţii ale diverşilor descriptori moleculari cu procesele farmacocinetice etc.“
Nucleu universitar
“În 1992, am înfiinţat, în cadrul UMF «Carol Davila», Catedra de farmacologie şi toxicologie clinică, ca entitate de învăţământ, după 20 de ani de profesorat la Facultatea de Medicină din Craiova, unde înfiinţasem, de asemenea, catedra de farmacologie. În cadrul catedrei din Bucureşti am format un colectiv puternic: avem un profesor de toxicologie clinică, un conferenţiar de farmacologie clinică, un conferenţiar de psihofarmacologie, doi şefi de lucrări, un asistent universitar. Aceştia constituie nucleul pentru învăţământ şi cercetare în domeniu. Toxicologia clinică este un fel de reanimare a intoxicatului acut, într-un context clinic special. Reanimatorii sunt cei mai adecvaţi specialişti pentru tratamentul intoxicaţiilor acute, cu condiţia să urmeze o supraspecializare de toxicologie clinică (oficializată de Ministerul Sănătăţii).”
Studiile clinice în România
“Aş vrea să menţionez că farmacologia clinică intervine în cercetarea medicamentului atunci cînd metodele experimentale, denumite non-clinice, se încheie cu succes. Studiile clinice care sunt sponsorizate de marii producători de medicamente presupun cheltuieli imense. Descoperirea unui medicament nou necesită astfel investiţii de ordinul miliardelor de euro. Studiile clinice au rolul să definească proprietăţile farmaco-terapeutice ale noilor entităţi, caracteristicile clinice ale acestora (farmacocinetică clinică, tolerabilitate, efecte terapeutice specifice, comparaţia cu compuşi din aceeaşi clasă etc. sau, altfel spus, eficacitatea şi siguranţa).
Această activitate presupune prestigiu profesional, ştiinţă, corectitudine, exactitate, confidenţialitate. În România, comparativ cu alte ţări, se fac relativ puţine studii clinice, trendul este însă ascendent. Se realizează însă o serie de studii de fază II şi III, studii care implică o serie de comparaţii între produsul în studiu (A), produsul de referinţă (B) şi placebo (C). O mai mare amploare o au studiile de bioechivalenţă. Studiile de fază I, care se caracterizează printr-o complexitate aparte, se realizează într‑un număr foarte limitat.“
Cercetarea ştiinţifică
medico-militară
Am o experienţă de circa 50 de ani de activitate în cercetarea ştiinţifică de farmacologie şi toxicologie. Cariera am început-o în farmacologia experimentală. Am lucrat foarte mult şi în toxicologie experimentală. Toxicologia clinică am înfiinţat-o, ca entitate modernă de învăţământ şi de asistenţă medicală, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, cu sprijinul Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare. Simbioza între cadrele de specialitate din armată, toxicologi, farmacologi, analişti şi medicii de la Spitalul de Urgenţă s-a dovedit extrem de performantă şi de productivă.
Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare are ca obiectiv principal protecţia medicală împotriva armelor de distrugere în masă (CRBN – agenţi chimici, radiologici, biologici şi nucleari). Instituţia elaborează metode pentru situaţii critice – accidente chimice, nucleare, epidemiologice, biologice etc. Spre exemplu, în 1974 am brevetat un antidot pentru intoxicaţii cu substanţe organofosforice. Acestea din urmă pot avea duble întrebuinţări: unele, mai puţin toxice, se folosesc ca insecticide, altele, extrem de toxice, sunt preconizate ca substanţe toxice de luptă (SARIN, TABUN, SOMAN, VX), care se găsesc în arsenalele multor ţari. Ele au fost folosite împotriva oamenilor în războiul dintre Iran şi Irak, dar şi în Afganistan. În prezent, lucrăm la un nou proiect ce presupune îmbunătăţirea acestui antidot.
Proiecte în lucru
În cadrul cercetării naţionale, avem în lucru câteva proiecte câştigate de echipele noastre. Este vorba despre un proiect în farmacogenetică: cercetarea medicamentelor cu metaboliţi activi, în corelaţie cu particularităţi individuale şi cercetarea răspunsului condiţionat de impregnarea hormonală la antipsihotice. Un alt domeniu este legat de studiul medicamentelor în cazul penetrării barierei hematoencefalice.Creierul are o barieră capilară specifică, impermeabilă, diferită de restul corpului, prin care nu pot trece decât anumite substanţe, cu anumite caracteristici.
Doar între 3% şi 5% dintre medicamentele cunoscute penetrează acestă barieră. Creierul se apără fantastic de invazia chimică a xenobioticelor. Este fascinantă capacitatea organismului de a se apăra, fie prin împiedicarea penetrării substanţelor chimice, fie prin îndepărtarea activă a substanţelor care au pătruns, prin acţiunea unor pompe de eflux. De alt-fel, această temă a fost propusă recent ca program de cercetare pentru următorii patru ani în cadrul activităţilor COST ale Fundaţiei Europene pentru Ştiinţă (European Science Foundation), în care suntem implicaţi.
Armă sau scut?
Farmacologia şi toxicologia sunt lumi uluitoare. Acest instrument formidabil care este medicametul, folosit corespunzător, poate da rezultate remarcabile. Astfel au fost şi sunt salvate milioane de vieţi. Omul nu este nemuritor. Aşa a fost creat. Depinde însă cât trăieşte şi, mai ales, cum. Medicamentul poate deveni mijloc terapeutic sau armă împotriva omului. Depinde cum este folosit. Acesta este mesajul pe care îl transmitem studenţilor încă de la primele cursuri.
Puţini cercetători
“România are din ce în ce mai puţini cercetători în farmacologie (experimentală şi clinică) şi încă şi mai puţini specialişti în toxicologia clinică. După ’89, împreună cu alţi profesori de farmacologie şi cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, am reuşit să impunem rezidenţiatul de farmacologie clinică, cu o durată de patru ani. Acum sunt deja vreo 80-90 de specialişti.
Ce loc vor avea ei în sistemul de sănătate? Problema este că, la ora actuală, nu se formează farmacologi experimentatori în cercetare non-clinică, deoarece este nevoie de structuri specifice de cercetare organizată. În lipsa unor mentori şi a unui interes profesional şi instituţional, acest lucru este foarte dificil. Individul care se simte atras de un domeniu se formează, dacă are resurse, interes şi context. Consider că România are nevoie de un institut naţional de farmacologie care să aibă ca obiectiv cercetarea şi dezvoltarea medicamentului. Este absolut necesar pentru nivelul acestei ţări şi al cetăţenilor ei.“
Medicamentele orfane
În general, domeniul antidoturilor reprezintă aşa‑numitul domeniu al medicamentelor “orfane”. Ele nu au o utilizare curentă de amploare. Intoxicaţiile se produc accidental, cu o frecvenţă relativ redusă în condiţii obişnuite, dar în situații necontrolabile (accidente, acte teroriste etc.) pot căpăta o amploare neobişnuită. Din punct de vedere economic nu există interes în acest domeniu, dar statele au obligaţia să asigure resurse minime de antidoturi, seruri antitoxice etc. De asemenea, țările trebuie să-şi organizeze ca-pa-ci-ta-tea de a reacţiona adecvat în condiţii critice, prin preplanificarea resurselor umane şi materiale.
Generalul Victor Voicu este membru titular al Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe Medicale. A absolvit Facultatea de Medicină Generală, UMF “Carol Davila” în 1962. Între anii 1968 şi 1987 a condus Laboratorul de Farmacologie şi Toxicologie, din Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare. De atunci şi pînă în 2001 a preluat comandamentul Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare Bucureşti. S-a remarcat printr-o vastă activitate ştiinţifică, fiind autorul a peste 350 de articole ştiinţifice publicate în ţară şi în străinătate. Este şi deţinătorul a unui număr de 25 de brevete de invenţie. De-a lungul carierei sale a fost premiat cu o serie de medalii, distincţii şi a primit titluri Doctor Honoris Causa. Este membru al multor societăţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate, printre care al European College of Neuropsychopharmacology, American Pharmaceutical Scientists, American Chemical Scientists. Este preşedintele Societăţii Române de Farmacologie terapeutică şi Toxicologie Clinică. Profesorul Victor Voicu este coautorul unui articol care va fi publicat în prestigioasa revista Basic&Clinical Pharmacology&Toxi-cology, Casa de Editură Wiley Blackwell, cu titlul “Toxocinetica și toxodinamica organofosforicelor versus farmacocinetica și farmacodinamica antidoturilor oximice”.
