Prof. Grigore Tinică a venit de peste Prut la începutul anilor ’90 să se specializeze în România şi a rămas aici. A creat la Iaşi Secţia de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare, la conducerea căruia se află de la înființare. Prof. Grigore Tinică crede că putem să îmbunătăţim în 20 de ani statisticile negative care ne plasează în fruntea Europei la morbiditatea şi mortalitatea prin bolile cardiovasculare cu un Program de Dezvoltare a Naţiunii Române pe termen lung. Iar susţinerea elitelor şi o strategie bine gândită ar putea aduce medicina dintr-un domeniu consumator de resurse într‑un contributor important la PIB-ul ţării.
Suntem pe un loc fruntaş în Europa la morbiditatea şi mortalitatea prin bolile cardiovasculare. Care sunt cauzele?
La bărbaţi suntem pe locul trei în Europa după Federaţia Rusă şi Ungaria, iar la femei pe locul doi, după Federaţia Rusă. Sunt multe cauze. În primul rând alimentaţia, în al doilea rând faptul că suntem un popor extrem de stresat. Ne stresăm între noi, ai impresia că suntem într-un război total. În alte ţări lucrurile sunt bine puse la punct, stabilite, şi lumea nu se stresează aşa de mult. Aici, nici la locul de muncă lumea nu e foarte mulţumită şi se stresează. Stresul şi alimentaţia aş considera că sunt pe primul loc ca şi cauză a bolilor cardiovasculare. Prin ceea ce ţine de alimentaţie, Dumnezeu ne-a făcut să ajungem la 20 de ani, să ne maturizăm fizic, psihic şi moral şi să putem face copii. Şi ne-a mai dat 20 de ani ca să-i creştem, ca să ajungă şi ei la 20 de ani să perpetueze specia. Până la 40 de ani avem certificat de garanţie din partea lui Dumnezeu. După aceea, trebuie să avem noi grijă de sănătate. Cea mai mare parte a populaţiei nu are grijă, cei mai mulți cred că lucrurile mărunte, excesele alimentare, tutunul, stresul şi alcoolul de zi cu zi nu-i afectează. “Nu mă doare nimic astăzi!“. Dar toate acestea sunt puse pe un cântar al vremii, şi, la un moment dat, începem să pierdem din potențialul programat al vieții noastre.
Care sunt soluţiile?
În primul rând, trebuie să investim foarte mult în profilaxia primară. Dar nu ca acum, când cineva scrie un spot la televizor, dă un anunţ şi primeşte un ban. Ar trebui să facem o reţea națională de profilaxie a bolilor cardiovasculare, în general a bolilor grave. Bolile cardiovasculare sunt responsabile de morbiditatea şi mortalitatea a peste 60% din populaţia ţării, ceea ce este încă mult. Ţările occidentale au început să scadă incidenţa bolilor cardiovasculare la vreo 20 de ani după ce au început să facă profilaxie. Şi nu numai medicii trebuie să facă profilaxie, şi la locul de muncă lumea trebuie să facă mişcare. Foarte puţini au obiceiul de a merge zilnic la sala de sport.
În al doilea rând, trebuie să investim în centrele de excelenţă, să tratăm pacienţii cu boli cardiovasculare grave, dar curabile. Odată ce am operat un pacient cu stenoze coronariene importante prevenim infarctul acut de miocard şi o complicaţie majoră, insuficienţa cardiacă. Prevenim moartea subită sau moartea cauzată şi prin tulburări de ritm, prin tulburări de conducere, prin fibrilaţie ventriculară şi prin stop cardiac şi îmbunătăţim calitatea vieţii. Creştem şi supravieţuirea la distanţă, deci speranţa de viaţă. Facem astfel profilaxie terţiară. Odată dezvoltate instituţiile de medicină de înaltă performanţă, şi celelalte domenii ale medicinei se vor “contamina” spre a creşte performanţa. Performanța crește printr-o atitudine corectă atât față de cadrele medicale cât și față de pacienți. Şi sigur, nimic nu se face pur și simplu, trebuie să acordăm bugete adecvate pentru aceste măsuri.
Cât de rapid se pot îndrepta lucrurile? Spuneaţi că în occident a durat vreo 20 de ani.
Dacă înainte de ’89 speranţa de viaţă a românilor era de 63-64 de ani, la bărbat, iar la femeie mai mult, acum speranţa de viaţă, conform OMS, este de 72,3-73 de ani, deci a crescut aproximativ cu 9-10 ani, după investiţiile şi măsurile care s-au luat. Dar avem nevoie să accelerăm aceste măsuri şi să perseverăm. Vine o echipă managerială să conducă ţara, îşi stabileşte un obiectiv, îl îndeplineşte sau nu, stă un an – doi – trei la guvernare şi vine o altă echipă şi spune că nu e bine deloc ce au făcut predecesorii şi o luăm de la început. Trebuie să avem un plan de dezvoltare a sănătăţii pentru 15-20-30-50 de ani. Când vom avea un asemenea plan, oricine va veni va trebui să-l respecte. Dar să nu fie făcut de azi pe mâine, aşa cum ni se cere acum: “Daţi-mi până la ora 12, vineri, un anumit indicator!”. Iar hârtia vine vineri la ora 16! Să se aşeze experţii din Minister, din instituţiile de cercetare, din spitalele importante, din Institutele de Boli Cardiovasculare şi din alte instituţii medicale şi ştiinţifice, să fie remuneraţi pentru această muncă şi să facă acest Program de Dezvoltare a Naţiunii Române în ceea ce priveşte sănătatea. Trebuie sa prognozăm și evoluţia poporului nostru ca număr, pentru că populaţia ţării scade dramatic! O asemenea pierdere este cea mai mare pierdere pe care poate să o aibă România!
Care sunt principalele probleme cu care se confruntă chirurgia cardiovasculară?
Una dintre cele mai importante este finanţarea precară. Şi lipsa de viziune. Pentru că există forţe care vor să limiteze dezvoltarea chirurgiei cardiovasculare la centrele existente. Există și forțe care vor să dezvolte chirurgia cardiovasculară, dar preţurile pentru proceduri sunt prohibitive, sunt foarte mici. Şi atunci centrele consacrate de chirurgie cardiovasculară se zbat pentru a găsi, sau se află în incapacitatea de a găsi resurse pentru a face performanţă. Cu toate acestea, avem performanţă în România, avem rezultate mai bune decât în multe centre din Europa occidentală. Dar asta numai datorită entuziasmului unor temerari.
Se încearcă deschiderea unor noi centre de chirurgie cardiacă, dar nu în zonele unde este necesar să se facă, ci în zonele unde există mai multă populaţie cu bani. Poate ar trebui să luăm exemplul Poloniei şi să privatizăm unele spitale coordonat de către Guvern şi Ministerul Sănătăţii, în zonele defavorizate. La ei, dacă venea vreo companie privată şi dorea să investească în medicină, spuneau: “Nu investiţi în Varşovia sau Cracovia, ci în zonele defavorizate. Avem acolo un spital pe care-l închidem, nu mai avem ce face cu el, nu mai putem să-l ţinem, iar Dvs., dacă vreţi, deschideţi-l pentru populaţia din jur.” La noi, toată medicina se concentrează, şi cea privată şi cea de stat, în Bucureşti şi în Transilvania, iar celelalte zone ale ţării rămân defavorizate. De fiecare dată resursele le distribuim după criteriul istoric. Dacă ai fost sărac anul trecut, rămâi sărac şi anul acesta! După cum spune o vorbă populară moldovenească, “La omul sărac, nici boii nu trag!”. Trebuie să uniformizăm dezvoltarea chirurgiei cardiovasculare în toată ţara, iar cei care fac performanţă să fie stimulaţi.
În România, chirurgii cardiovasculari nu sunt stimulaţi, ba chiar din contra, sunt urmăriţi, hăituiţi. Pentru că oricine lovește într-un chirurg cardiovascular apare la televizor şi își pune la CV un mare “merit”: că a nimicit un doctor care lucrează de dimineața până seara, 7 zile pe sptămână, 365 de zile pe an!
Există exemple aici, dr Brădișteanu şi colegii de la Spitalul Militar Central. Nu se întâmplă aşa ceva nicăieri în lume, nici în SUA, nici în Germania, nici în Rusia, Ucraina sau Polonia. La noi se întâmplă!
Cred că ar trebui să gândim calm şi “să dăm Cezarului ce-i al Cezarului”. Dacă vom lovi în elite, se va întâmpla că va rămâne ţara asta numai cu mânia proletară, iar restul vor căuta să plece din țară, pentru că omul merge unde e mai bine.
Cum apreciaţi ce s-a făcut până acum în prevenţie?
S-a încercat un program de prevenţie a bolilor cardiovasculare, care nu a mers până la capăt. Încearcă unele instituţii private să facă prevenţie, dar eu cred că în Institutele de Boli Cardiovasculare ar trebui să deschidem secţii speciale de prevenţie şi recuperare cardiovasculară, pentru a închide circuitul. Pentru că noi tratăm bolnavii care vin în clinicile de chirurgie cardiovasculară, în clinicile de cardiologie ale Institutelor de Boli Cardiovasculare şi sunt într-un stadiu foarte avansat al bolii. Dar o parte a populaţiei, cea mai activă, se simte sănătoasă și nu face niciun control. Dacă întreprinderile îi vor trimite pe angajați la controlul de rutină, noi vom putea depista factorii de risc ce pot duce la bolile cardiovasculare și le vom putea recomanda niște măsuri, nu neaparat niște medicamente. Acum, cei care au suferit un infarct acut de miocard sau o intervenţie chirurgicală sau o altă procedură cardiovasculară importantă rămân în neant şi nu are cine să-i urmărească. Aceşti oameni ar putea beneficia de o recuperare adecvată. Ulterior, aceste lucruri se vor extinde.
Am fost într-un orăşel mic, lângă Hanovra, unde există un centru important de chirurgie cardiovasculară şi diabet. Şi tot în acel orășel existau facilități pentru recuperarea acestor pacienţi, postoperator, postprocedural şamd. Au mici pensiuni sau hoteluri unde, la preţuri rezonabile, 15-25 de euro o noapte de cazare, stau pacienţii după ce au suferit o intervenţie chirurgicală. Ar fi bine să facem şi noi aşa, dar integrat şi bine gândit, nu haotic. Pentru că medicina noastră se dezvoltă haotic!
Încercăm să introducem pachetul de bază, pachetul elementar şi mai știu eu care pachete de servicii; este foarte bine că facem acest lucru, dar trebuia să-l facem acum 20 de ani!
Sunteţi la cârma Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară în perioada 2012-2014. Ce aţi reuşit să faceţi şi care sunt obiectivele?
În 2013 am organizat un Simpozion de Medicină Cardiovasculară, un Simpozion Internaţional de Medicină Cardiovasculară la Chişinău. Să nu uităm că o parte dintre membrii societății noastre sunt din Chișinău, avem o singură societate pentru ambele țări. Am reuşit să organizăm cel mai mare Congres de Chirurgie Cardiovasculară la Iaşi. Au participat 628 de medici şi asistente şi încă 180 de persoane de la companiile care ne-au susţinut, fiind cea mai largă participare de până acum.
Am încercat, dar nu am reuşit, să promovăm noul Program de Chirurgie Cardiovasculară de înaltă performanţă. Sperăm să reuşim pe viitor, pentru că la nivelul chirurgiei cardiovasculare moderne suntem bine, dar sunt operaţii de vârf, cum ar fi implantarea apicală transfemurală a valvei aortice (procedura TAVI), sau proceduri minim invazive, sau proceduri endovasculare pe care le facem episodic. Am vrea să avem un program bine definit pentru acest fel de proceduri de înaltă performanţă şi în chirurgia cardiovasculară, pentru ca pacienţii să nu plece în străinătate şi să se cheltuie foarte mulţi bani.
Nu am reuşit în România să dezvoltăm un program de tratament chirurgical al insuficienţei cardiace, există doar niște proceduri episodice. Recent am avut un pacient român care a fost la Padova, i-au implantat un “assist device” și, din câte am înțeles, statul român va fi taxat cu 850 000 de euro. Probabil că noi puteam să tratăm vreo 10-15 pacienţi cu acești bani, trebuie doar să se dorească.
S-au pus condiţii foarte drastice şi restrictive în ceea ce priveşte transplantul. Un chirurg, pentru a primi dreptul de a efectua transplant cardiac în România, trebuie sa aibă pregătire în străinătate, unde ar fi trebuit să fi operat 20 de transplante ca prim operator. Ştiţi câte transplante face în medie un centru consacrat din Europa pe an? În jur de 15-20. Deci un chirurg din România trebuie să profeseze ca prim chirurg în afara țării timp de un an sau doi, ulterior urmând a reveni în România pentru a efectua transplant aici. Dacă cineva ajunge prim chirurg în Occident, nu se mai întoarce niciodată în România! Este un nonsens care a făcut ca în România, în 2013, să se facă un singur transplant de cord. Ruşine!
Aveti şi specializare in transplant, aţi făcut parte din echipa care a realizat primele două transplanturi de ficat. Care sunt perspectivele de a face mai multe transplanturi de cord şi cum vedeţi deschiderea mai multor centre?
Într-adevăr perioada 98-99 a fost entuziastă şi prolifică pentru transplant. Datorită Prof. Irinel Popescu, transplantul din România a luat un avânt extraordinar. Am avut onoarea şi privilegiul să-l ajut pe Prof. Irinel Popescu la primele două transplanturi de ficat. Ulterior, la Iaşi am efectuat peste 60 de transplante renale, cu succes. Dar nu am fost plătiţi pentru acestea. Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi nu a primit absolut nicio finanţare pentru aceste intervenţii. Şi atunci am renunţat, pentru că instituţia nu mai putea suporta cheltuielile pentru transplant, pentru că la Agenţia Naţională pentru Transplant nu figuram pe lista lor. Şi s-au sistat. Aceste tipuri de transplant s-au realizat ulterior în Clinica de Urologie, dar nu cu frecvenţa cu cu care o făceam noi.
S-au depus actele şi pentru transplantul cardiac şi, din motive de experienţă, ni s-a respins dosarul. Sper să ne adunăm, atât în Comisia Ministerului Sănătății, cât şi la nivelul Societăţii de Chirurgie Cardiovasculară, şi să luăm nişte decizii. Și mai sper ca persoanele și instituțiile abilitate să țină cont de această decizie. Altfel, transplantul cardiac va bate pasul pe loc.
Cum priviţi problema intervenţiilor cardiace la nou născuţi şi faptul că România nu are capacitatea să opereze malformaţiile congenitale ale tuturor nou-născuţilor? Unde se situează Iaşul, plecând şi de la ideea că în Moldova sunt cele mai multe naşteri?
De câţiva ani suntem parte a Programului de Malformații Congenitale cardiace, operăm aceşti copii şi avem peste 400 de intervenţii. Nu sunt multe, sunt foarte puţine. Dar de anul trecut, dl.secretar de stat Raed Arafat, împreună cu Ministrul Sănătăţii şi cu colegii noştri din Italia, ne-au inclus într-un program de pregătire a cadrelor şi de dezvoltare a chirurgiei cardiace pediatrice. Sper că va avea succes, că nu vor exista persoane care vor constata că numai unii trebuie să facă un anumit tip de intervenţii şi alţii nu. Sper să nu se pună asemenea restricţii.
Mai multe se fac la Tg Mureş, este chiar o secţie dedicată şi au chiar şi o secţie de cardiologie pediatrică. Am auzit că şi la Cluj vor reîncepe. S-a reîntors dr. Chira, care este un reputat chirurg cardiovascular în chirurgia pediatrică. Sper că încet-încet se va dezvolta şi această ramură a chirurgiei cardiovasculare, pentru că nici în Europa nu este un domeniu rezolvat. Numai în ultimii 10-15 ani au început să se facă secţii separate de chirurgie cardiovasculară pediatrică în diverse ţări. Lider este Polonia, o ţară din est, care a organizat la sfârşitul anilor 90 aşa-zisa “Orchestră Naţională”, o chetă în care au adunat bani de la populaţie, câte 1 dolar de la fiecare polonez, ca să dezvolte medicina pediatrică. Deci se poate! În România nu am observat o mare atracţie spre solidaritate. Mai mult, vedem anunţuri plângăcioase, în care unuia ii e rău şi trebuie să-l ajutăm. Dar ca să facem în general ceva pentru toată populaţia, şi s-o facem dezinteresat, e mai greu! Acest program este oarecum în faşă, ar trebui susţinut şi dezvoltat, pentru că nu se poate face într-o singură zi. Eu consider că acest program ar putea da roade în următorii 5 ani. Chirurgii din România sunt dintre cei mai buni chirurgi din lume din punct de vedere al manualităţii. Foarte mulţi chirurgi plecaţi din România au reuşit să facă performanță pe tot mapamondul, iar cei din România, cu mijloace foarte mici, fac fapte foarte mari. Ar trebui să fie stimulaţi şi ajutaţi un pic. Noi între noi ar trebui să ne ajutăm şi, în primul rând, ne trebuie un program guvernamental bine pus la punct. Când te duci şi spui că este nevoie de asta, ţi se spune “e prea mult aşa, hai să facem mai puţin”. Nu putem cârpi! Trebuie să facem lucrurile bine. Avem experienţa deschiderii de la zero a unui centru de chirurgie cardiovasculară a adulţilor, pe care l-am adus la performanţă europeană. Cred că putem să facem chirurgie cardiovasculară pediatrică la nivel de performanţă europeană.
În calitate de preşedinte al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară ne puteţi spune ceva în legătură cu organizarea pe acest segment? Care sunt principalele centre, principalii lideri de opinie?
Avem centre consacrate de chirurgie cardiovasculară. În primul rând este Institutul de Boli Cardiovasculare CC Iliescu de la Bucureşti. Avem un centru cu experienţă la Tg. Mureş, câte un centru mai nou la Timişoara şi Cluj, deschise imediat după Revoluţie, Institutul de Boli Cardiovasculare de la Iaşi, care şi-a început activitatea de facto în 2000 și, în ultimii ani, se dezvoltă chirurgia cardiovasculară la Constanţa. S-au deschis câteva centre private în Bucureşti, în Tg. Mureş şi în Sibiu. Vreau să remarc aici, cum spune Prof. Bârsan, capacitatea de lider a Prof. Pop de Popa. Vreau să remarc de asemenea o mare pleiadă de chirurgi cardiovasculari din România, care acum s-au retras, dar care pentru noi sunt ca nişte faruri care ne dau speranţă şi încredere: Prof. Radu Deac, Prof. Ion Socoteanu, Prof. Mircea Bârsan, regretatul profesor Făgărăşanu, Gral. Prof. Vasile Cândea, Prof. Iancu Mocanu. De la aceşti oameni am învăţat foarte mult, şi în primul rând tenacitatea. Am învăţat să facem fapte mari cu mijloace mici, pentru că nici ei, când erau în floarea activităţii, nu aveau de toate. Ţin minte că începea raportul de gardă la Fundeni: “Avem astăzi oxigen sau nu avem?” “Nu avem. S-a dus maşina la Ploieşti şi e pe drum.” “Ok. Aşteptăm maşina. Oxigenatoare avem?” “Avem numai patru, dar avem cinci pacienţi de operat.” Ne este mai uşor acum, dar… la fel de greu. Tenacitatea şi capacitatea de a munci în condiţii grele de la aceşti oameni le-am învăţat. Acum este o nouă generaţie, Prof. Vlad Iliescu la Fundeni, Prof. Marian Gaşpar la Timişoara, Conf. Horaţiu Suciu la Tg. Mureş, Dr. Viorel Goleanu la Spitalul Bagdasar, şi alţi colegi care duc mai departe Chirurgia Cardiovasculară şi zic eu că o fac cu mare profesionalism.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, luna februarie 2014.