După descoperirea recentă și ulterior decontarea și la noi a unui tratament eficient pentru hepatita C, iată că mai avem niște noutăți în acest domeniu. Despre ce e vorba?
Legat de hepatita C, ar fi două lucruri de spus – la mijlocul lunii martie am deschis un program național de screening pentru virusul hepatitei C, sub egida Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie. Prin acest program pilot, care se desfășoară în patru centre – Timișoara, Cluj, Iași și București, există un acces gratuit al oricărei persoane care vrea să se testeze, pentru a afla dacă a venit în contact sau nu cu virusul C. Metoda e foarte rapidă – dintr-o picătură de sânge din deget se obține un rezultat negativ sau pozitiv – respectiv dacă persoana are sau nu anticorpi împotriva virusului C. Cei cu anticorpi pozitivi sunt imediat preluați și apoi se caută prezența virusului C, pentru a-i trata cât mai repede. La ora actuală hepatita cu virus C este o boală vindecabilă, pentru că avem tratamente foarte eficiente – în 12 săptămâni 95-99% dintre pacienți reușesc să scape definitiv de virusul hepatitei C.
Ce sperăm de la acest program?
Avem deja avem o săptămână de când îl aplicăm. În prima săptămână am testat 480 de pacienți, am găsit că 3,8% din cei testați aveau testul pozitiv, i-am preluat ca să mergem în continuare cu explorările, în vederea unui tratament care să îi scape de acest virus.
Se vede deci că se justifică proiectul.
Noi știam că se justifică. Un proiect făcut acum 10 ani de Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie a găsit că 3,23% dintre români au trecut prin hepatita C, deci sunt infectați cu virusul hepatitei C, iar în continuarea acestor studii noi știam că vom găsi mulți pacienți. Nu era o certitudine, dar știam că vom găsi mulți pacienți. În principiu avem finanțare pentru 20.000 de teste, cât avem aceste teste putem testa populația în mod gratuit, nu contează în care din cele patru centre.
Ce puteți să ne spuneți despre preocuparea dvs. pentru ficatul gras, o boală care capătă amploare pe fondul stilului modern de viață.
De câțiva ani mă preocupă ficatul gras – numit NASH, în afară. Este o creștere la nivel mondial a acestei patologii. Practic, la ora actuală, considerăm că 30% din populația din țările dezvoltate au ficat gras non-alcoolic, iar 4% au ficat gras împreună cu inflamație, adică această steato-hepatită nonalcoolică sau NASH care, din nefericire, e o boală evolutivă care poate duce la ciroză și la cancer hepatic.
Acest procent de 30% se confirmă și la noi?
Da. Din păcate da, avem foarte mulți obezi, ne uităm pe stradă și îi recunoaștem, simplu, avem mulți și tot mai mulți diabetici. În lume unul din 11 adulți are diabet, frecvența este într-o creștere spectaculoasă în ultimii 10 ani. La o anumită vârstă, după 50 de ani, ești și obez, și diabetic, ai și trigliceridele mari în sânge, toate acestea adunându-se și favorizând apariția ficatului gras.
Revista noastră se adresează medicilor – jumătate medici de familie, jumătate medici specialiști de diverse specialități. Ce le-ați spune?
Am început un proiect acum câteva luni, am avut și un website legat de ficatul gras non-alcoolic, și o să mai facem un webinar destinat medicilor de familie în luna aprilie – le spunem când să se gândească la ficatul gras non-alcoolic, cum se poate diagnostica la nivelul medicului de familie, când pacientul să fie referit specialistului. Un procentaj de 30% din populație are ficat gras non-alcoolic, iar dacă i se asociază obezitatea, cu diabet și cu hipertrigliceridemie, prezența probabil că depășește 70-80%. Într-o serie de studii pe care le-am făcut la bolnavii diabetici de aici, din Spitalul Județean Timișoara, am găsit că 85% dintre bolnavii diabetici au steatoză hepatică moderată și severă, și 15% dintre diabetici aveau fibroză hepatică.
O a doua categorie de medici care trebuie să fie atenți, în afara medicilor de familie, sunt diabetologii, unde patologia e extrem de frecventă, iar a treia categorie este cea a medicilor cardiologi – în contextul sindromului metabolic, afectarea grasă a ficatului este și aici frecventă.
Cum vedeți necesitatea existenței nutriționiștilor, în acest context?
Sunt obligatorii. Fiecare persoană care constată că este supraponderală sau obeză trebuie să aibă o discuție cu un medic nutriționist care să îl învețe ce și cum să mănânce. Nu suntem născuți ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim. Sigur că ar trebui să fim învățați ce, cum și cât să mâncăm, ce înseamnă a fi supraponderal, ce înseamnă a fi obez și care sunt riscurile obezității.
Un lucru care li-l spun studenților mei – un studiu făcut în Norvegia arată că 70% dintre norvegieni fac sport zilnic. Altul în Portugalia arată că 30% dintre portughezi fac sport zilnic. Dacă căutăm în România, cred că sub 1% dintre români fac sport zilnic. Activitatea fizică ar trebui să ne preocupe începând de la școli, unde nu se face sport, din păcate… E nevoie de o educație de viață, de piste de bicicletă etc.
Ne-am propus de acum 2 – 3 ani, dar încă n-am reușit, din cauza condițiilor materiale, înființarea unui centru de obezitate în Spitalul Județean, în care să lucrăm noi, hepatologii, împreună cu colegii nutriționiști, să diagnosticăm obezitatea, consecințele acesteia cum ar fi ficatul gras, și să evaluăm la ficatul gras severitatea, să stadializăm boala hepatică, iar nutriționistul să educe apoi pacientul ca să-și rezolve non-medicamentos această boală.
Practic lumea nu conștientizează că ar fi o problemă vizavi de ficatul gras – nici pacienții, dar poate nici medicii.
Este o problemă relativ nouă, abia cam de 5 ani lumea medicală a început să o conștientizeze și să vadă că e o boală evolutivă, care poate ajunge la ciroză. Acum în SUA principala cauză de transplant hepatic este steatohepatita non-alcoolică – NASH-ul – care a ajuns la ciroză. Acum, când am văzut că prioritatea nu mai e virusul C, nu mai e nici virusul B, nu mai e nici măcar alcoolul, ci a devenit bunăstarea – adică obezitatea – am conștientizat și am început să ne ocupăm de această problemă – cât de severă e boala, cum o putem diagnostica precoce, cum o putem depista și cum o putem trata.
Pentru că aici la Timișoara aveți o prioritate vizavi de decontarea fibroscan-ului de către Casă, ce puteți să ne spuneți, cum ați reușit?
Cred că este foarte importantă accesibilitatea la o manevră de explorare medicală. Dacă această metodă e cea mai simplă și cea mai bună pentru stadializarea fibrozei, iar mai recent inclusiv pentru stadializarea încărcării grase a ficatului, mi se părea normal de decontat. Noi am reușit să decontăm de 10 ani această explorare, care în unele centre acum se încearcă a fi decontată. De obicei în 5 minute ai stadializat un bolnav, extrem de eficient – severitatea bolii, riscurile care le incumbă… Dacă nu aș face această investigație ajung la spitalizări care costă mult mai mult.
Dacă ar fi să-i spuneți ceva Ministrului Sănătății, ce ar fi?
I-aș spune că fără aparatură medicina nu poate fi făcută.
La ce vă referiți?
Acest spital – Spitalul Județean din Timișoara și Clinica de gastro-eco-hepatologie – așteaptă un eco-endoscop de 5 ani. Banatul nu are acest aparat numit eco-endoscop, indispensabil unei stadializări în foarte multe patologii. Tot Banatul așteaptă un alt aparat, pentru ablația prin radiofrecvență, tot de aproximativ 5 ani, aparat care este esențial pentru distrugerea tumorilor apărute pe ficat.
Și ce fac pacienții?
Pe unii reușim să-i direcționăm undeva… Altora – dacă nu am eco-endoscop – trebuie să le fac un colangio-RMN, care costă de trei ori mai scump, e inconfortabil pentru pacient și nu are aceeași acuratețe diagnostică. Ca să trimit un pacient până la Cluj pentru această procedură sau până la București pare ceva de necrezut. La Craiova se face pe bani. Sau ar trebui să-l trimit pe pacient cu salvarea până la Cluj sau la București, iar costul transportului depășește atunci costul procedurii. Medicina costă și trebuie să investim.
O altă greșeală este că investim în tot felul de spitale mititele, în orașe cu 20 -30.000 de locuitori, care vor să aibă și ele un RMN. Dar pacienții dificili vin în centrele universitare, iar aparatele nu vin aici. Și dacă nu am ceea ce-mi trebuie nu pot rezolva bolnavul, pentru că aici vin cazurile cele mai dificile, cele mai grave.
Câți bani înseamnă aceste două aparate?
În ultimii ani Ministerul Sănătății a investit extrem de puțin în acest spital, ca dotare. Noi avem în România 58 de spitale care sunt sub jurisdicția Ministerului Sănătății. Există spitale fericite, ținute de primării sau consilii județene, al nostru e la MS. La cele ținute de primării, dacă ai o relație, primești aparatură. Noi suntem defavorizații care, din păcate, nu primim nimic de ani și ani de zile. Bugetul Ministerului Sănătății e mic și sărăcia nu poți să o împarți la 58.
Știu ca faceți și cercetare, publicați, cum reușiți?
Datorită Universității de Medicină din Timișoara am reușit să avem o dotare foarte bună, suntem un centru extrem de performant de elastografie, unul dintre cele mai performante din Europa. Dotarea vine exclusiv din Universitatea de Medicină, care a înțeles că performanța se face cu bani și pentru că suntem performanți primim investiții. Universitatea ne-a ajutat. Din aceste motive facem cercetare, publicăm, suntem un centru cunoscut, suntem un centru de educație al Federației mondiale, al Federației europene… Prin eforturile Universității recuperăm ceea ce Ministerul Sănătății nu face, din păcate.
Există spitale fericite, ținute de primării sau consilii județene, al nostru e la MS. Noi suntem defavorizații care, din păcate, nu primim nimic de ani și ani de zile.
Studii arată că 70% dintre norvegieni și 30% dintre portughezi fac sport zilnic. Dacă căutăm în România, cred că sub 1% dintre români fac sport zilnic.
