Prof. Mihaela Minulescu: Psihoterapia, coconul care precede fluturele

0

Lipsa de reguli, suprasolicitarea și restrângerea capacității de a-și controla destinul îi aduc pe oamenii prezentului la limitele rezistenței psihice. Psihoterapia și psihologia devin din ce în ce mai necesare. Despre provocările omului modern și răspunsurile pe care i le poate aduce psihoterapia, despre condiția psihoterapeutului la noi și cum te poate acesta ajuta să te transformi în fluturele care ești menit să devii, într-un interviu cu prof. Mihaela Minulescu, președinte al Asociației de Psihologie Analitică.

Psihologia și psihoterapia sunt în plină dezvoltare. S-a modificat percepția noastră asupra sănătății psihice, a realizării de sine, avem alte așteptări de la noi înșine?

Imaginea nu este dintre cele mai fericite. S-a modificat în primul rând condiția emoțională. Cel puțin în aparența cotidiană, atmosfera de instabilitate a regulilor conduce către neîncredere în ceea ce vine din exterior, dar și în propria capacitate de a face față. De aici cresc anxietatea și depresia ca emoții asociate pierderilor și incapacității resimțite de multe persoane de a-și controla propriul destin. De aici, de exemplu, și imaginea curentă prin care psihoterapia este asociată în imaginarul cultural nu cu optimizarea și creșterea creativității și bucuriei vieții, ci cu depresia și pierderea controlului.

Nu cred că este vorba de o creștere a conștiinței realizării de sine prin auto-cunoaștere, mai degrabă invers, se accentuează nevoia de ajutor și teama de a avea încredere. Nevoie de ajutor care se generalizează în mai toate domeniile vieții umane, în dificultățile relațiilor profesionale, în dificultățile și neînțelegerile de cuplu, în relația cu aproapele tău cel mai aproape, copilul. Crește frecvența atacurilor de panică, a fobiilor și a depresiei, dar și a unor forme de regres a abilității naturale de confruntare autonomă cu problemele curente ale vieții. De aici, nevoia de ajutor imediat, alături de teama de a te încredința altuia.

 

Există modificări ale structurii psi­hice ale omului modern? Și unde încep să fie o pre­si­u­ne pe care să nu o mai putem duce?

Ca un indice semnificativ pentru cât de mult „contează omul” în societatea contemporană, vă dau un exemplu concret. Deși se vorbește cu insistență despre factorul uman, odată cu criza economică, una dintre primele măsuri de „tăiere a costurilor” au fost cele operate exact la nivelul „oamenilor”. Am putea înțelege de aici că, de fapt, dezvoltarea oamenilor și dezvoltarea organizațională sunt pe ultimul loc, în loc să fie invers în criză, să fie sprijinit factorul „uman”.

Ceea ce nu se înțelege de către factorii de decizie este că rezultatele cuantificabile, cifrele, sunt doar consecințe ale „funcționării” normale a oamenilor. Iar în acest ritm de auto-înșelare, companiile fac mai nimic pentru oameni. Iar criza i-a împins pe oameni la limita suportabilității, astfel că este o probabilitate să ajungem, în timp, o societate și mai bolnavă.

Există însă și alternativa. Era cea nouă presează spre dezvoltarea potențialului creativ pentru a găsi soluții și a nivelului de conștientizare. Acest lucru a fost semnalat de Carl Gustav Jung, dar și de alți mari gânditori ai sec. XX, de exemplu Andre Malraux. Dacă nu se răspunde unei asemenea necesități de aliniere la transformare și creație, omul va ajunge să nu mai facă față mental și sufletește presiunilor sociale, economice și de dezvoltare tehnologică. Vom pierde cea mai importantă dimensiune umană care nu este a ști, a vrea sau a face, ci a face moral și în iubire. Această dimensiune ne separă de distructivitate și anihilare. Este vorba de decizia moral-empatică, de compasiune. Distructivitatea este un pericol pentru planetă, dar ea nu vine dinspre stele, din afară. Vine dinlăuntrul nostru.

 

Mituri moderne?

Evident, vă referiți la mitul anihilării și distructivității. El, cum spuneam, poate reprezenta un semnal de alarmă din interiorul nostru proiectat pe exterior. Ca și cum omul modern ar fi cedat și se simte neputincios. Fiind foarte intens, în umbra lui se asociază reversul, mitul salvatorului – fie Creatorul, fie extratereștrii. Între timp, au loc tot mai multe puneri în joc ale violenței oarbe și lipsite de empatie și morală, în contrast cu încercări de unificare a eforturilor de compasiune.

Imaginile mitice precum apocalipsa cu pandantul ei, recrearea lumii, au un înțeles psihologic și fac parte dintr-un proces general de formare a unei noi culturi globale, proces care face parte din prezentul vieților noastre. Astfel că multe evenimente, fie dintre cele aranjate de oameni, fie dintre cele naturale sunt prinse în țesătura de înțelesuri produsă de imaginația umană atunci când privește spre lume cu lentilele apocalipsei. Poate mama natură pedepsește lăcomia și răutatea umană prin catastrofe naturale, cutremure, izbucniri vulcanice, țsunami, schimbarea polilor și distrugerea civilizației prezente?! Poate apocalipsa va aduce începutul unei noi civilizații, a unei ordini noi a lumii cu o semnificativă îmbunătățire?! Eonul mayaș este pe cale să se încheie și va începe o altă eră. Cei 2000 de ani ai Peștilor sunt înlocuiți de o nouă cultură adusă de energiile Vărsătorului, astfel că întreaga lume, așa cum o cunoaștem, se schimbă în toate planurile – social, cultural, politic, chiar biologic – odată cu schimbarea din psihicul omului. Stăm pe marginea prăpastiei acestui moment istoric? Are omul individual un sens în toate aceste transformări dramatice? Poate că este momentul ca psihologia să dea un răspuns acestor întrebări care par să copleșească omul contemporan, dar care vin dinspre interiorul sufletului modern. În măsura în care apar tot mai frecvente incitări spre fantazare, apar și persoane care sunt inflaționate, posedate din interior de arhetipul epocii. Se consideră salvatori, profeți, singurii care știu și anticipează. Apare și reversul, dependența și nesiguranța personală care trimit omul obișnuit spre falșii profeți care îi alimentează nevoia de magic și pasivitatea. Mii de oameni au așteptat anul trecut un sfârșit al lumii propovăduit de un mediatizat personaj din America… dar a trecut ziua prorocită fără ca Pământul să se prăbușească. Acum sunt alții care propovăduiesc o bruscă încetare a radiației luminoase și coborârea întunericului în întreg cosmosul!

 

Cât de populară e psihoterapia la noi? În ce măsură e accesibilă și ajunge la cel care are nevoie?

Este mai populară ca acum zece ani din mai multe motive. În primul rând ca urmare a profesionalizării și deontologiei asumate, care fac posibil ca cel care caută un ajutor profesionist să aleagă informat forma de terapie și persoana (la www.copsi.ro), dar și să se poată apăra de malpraxis sau șarlatanie. Pe de altă parte, la fel de importantă este colaborarea și încrederea tot mai evidentă între psihoterapeuți și medici. Tradițional, psihiatria colabora cu psihologia clinică și psihoterapia. Azi, deschiderea medicilor este mai mare în măsura în care psihosomatica este tot mai acceptată ca explicație pentru o serie de condiții atipice medical. De aici trimiterile mai frecvente spre psihoterapie dinspre cardiologie, dermatologie, medicina de familie, gastroenterologie, imunologie și alergologie, ca să numesc numai câteva dintre specialitățile cu care colaborăm adesea. Ar fi încă zone în care serviciile clinice de psihologie sunt la început. De exemplu, nu știu, în afara Spitalului Municipal, să funcționeze un psiholog clinician la terapie intensivă sau, în afara Clinicii de arși din București, să existe clinician și psihoterapeut la această specializare.

Este nevoie să conștientizăm nevoia de psiholog în însoțirea bolnavului aflat în condiții terminale, sau în însoțirea maternității, a departamentelor de chirurgie etc. Adesea psihologul poate realiza o complianță la tratament reală din partea unui pacient avizat, precum și ridicarea nivelului de reziliență al pacientului aflat în condiții dificile de sănătate, aspecte pe care medicul nu le poate urmări.

Pe de altă parte, chiar dacă este mai populară, nu înseamnă că este corect înțeleasă. Multe persoane vin spre psihoterapie la fel cum se duc la un cabinet medical, unde doctorul pune un diagnostic, există un medicament și, eventual, o vindecare posibilă dacă este bună complianța la tratament. Psihoterapia nu este despre expertiza altuia în propria noastră viață și nici despre diagnoză. Ea nu se adresează generalului din om ci, dimpotrivă, individualității noastre unice. Psihoterapia poate conduce spre o transformare de atitudine în modurile rigide de a vedea și trăi viața și provocările ei, în înțelegerea propriilor temeri și nesiguranțe și transformarea energiei regresive în bucurie a vieții de zi cu zi. Asta înseamnă și să ai răbdare ca lucrurile să se schimbe în interiorul tău, asemeni unui cocon din care, în timp, va ieși noua formă, fluturele eliberat de restricții, prejudecăți și neîncredere.

 

Care este condiția psihologului / psihoterapeutului la noi?

Există legea 213/2004, care reglementează activitatea de psiholog, inclusiv cea de consilier psihologic și de psihoterapeut, ca fiind de tip liber-profesionist.

Legea reglementează formarea, tipologia serviciilor și formarea adiacentă. Desigur, există asociate și în COR cele zece tipuri de specializări. Astfel, de exemplu, sunt recunoscute trei specializări legate de sănătatea mentală: psihologul clinician, consilierea psihologică și psihoterapia. Sunt pași obligatorii de urmat în formare, sunt examene asociate fiecărei trepte, sunt definite formările de specializare sau evoluție continuă prin programe masterale și ale asociațiilor profesionale, sunt reglementate și formele de control asociate. Există registre cu listele oficiale vizibile pe site-ul Colegiului Psihologilor, în care fiecare persoană care se prezintă ca psiholog clinician, psihoterapeut sau consilier poate fi verificată.

 

Este o dispută în problema decontării tratamentelor psihologice. Care este opinia dvs., ce ar trebui să se deconteze, pentru cine și în ce condiții – dat fiind că subiectivitatea e mare, rezultatele tratamentului pot fi contorizate mai greu, iar bugetul este restrictiv.

De-a lungul celor opt ani de la înființare, Colegiului Psihologilor din România a avut numeroase discuții atât la Colegiul Medicilor, cât și la Ministerul Sănătăţii (MS) sau CNAS. Odată cu elaborarea proiectului Legii sănătăţii de către experții MS există cerința ca serviciile psihologice furnizate de către psihologii atestaţi în condiţiile Legii nr. 213 să fie recunoscute ca parte integrantă din serviciile de sănătate. Conform legii, furnizarea serviciilor psihologice se poate realiza numai de către psihologi și psihoterapeuți prin formele de exercitare a profesiei. Legat de această recunoaștere intervine firesc cerința ca serviciile psihologice furnizate de către psihologi să fie contractate şi să se deconteze în mod direct cu casele de asigurări de sănătate. Măsura în care cele discutate vor fi integrate în noul proiect al legii sănătăţii rămâne încă o problemă deschisă. Acest mod de a funcționa pentru psihologia clinică și psihoterapie este, după cum știți, de multă vreme funcțional pe plan internațional.

 

Câți pacienți – comparativ cu afară – și câți psihologi sau psihoterapeuți sunt?

Ajungi greu să fii acreditat psihoterapeut. În afara Facultății de psihologie, mai sunt câteva formări universitare eligibile pentru a putea porni pe această cale profesională, stipulate de lege. În afara acestora nu poți deveni psihoterapeut. După cel puțin 2-3 ani de formare de bază, poți începe să lucrezi pentru alții 2-3 ani în condiții de supervizare. Astfel că, treptat, s-a format de-a lungul anilor un corpus de psihoterapeuți acreditați și cu experiență. Din păcate, vorbim mai ales de marile orașe, mai puțin de orașele mai puțin mari sau de zona rurală… care sunt slab acoperite, deși nevoile și cerințele de susținere terapeutică există. Putem vorbi, ca să răspund direct la întrebare, de un număr insuficient față de cerințe.

 

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, Decembrie 2012.

About Author

Medica Academica

Leave A Reply